Politică Administrație

Comunicat de presă| Premierul Marcel Ciolacu: Alături de colegii din Guvern, de Biserica Ortodoxă Română și de societatea civilă vom repara sistemul odios care a corupt conștiințe

Ioana Oprean

Publicat

în

Premierul Marcel Ciolacu: Alături de colegii din Guvern, de Biserica Ortodoxă Română și de societatea civilă vom repara sistemul odios care a corupt conștiințe

Premierul Marcel Ciolacu a avut astăzi o discuție pe tema situației din azilurile care fac obiectul controalelor cu Gabriela Firea, care și-a depus mandatul din funcția de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Petrecerea Divorțaților

Șeful Executivului a precizat că și primarii, șefii de Consilii Județene, directorii de instituții publice locale sau șefii din poliție care au legătură cu acest subiect aflat în atenția publică trebuie să își asume pe deplin responsabilitatea și să facă un pas în spate.

”Este nevoie de o schimbare reală, în profunzime, ca să putem repara acest sistem odios care a corupt conștiințe în schimbul banilor. Mi-am asumat ca prim-ministru acest lucru. Și voi merge până la capăt! Voi schimba lucrurile de sus până jos, alături de colegii mei din Guvern, de Biserica Ortodoxă Română și de restul cultelor din România, precum și de societatea civilă. Nu am nicio milă pentru cei care au distrus viețile și sufletele unor oameni fără apărare!”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Șeful Executivului a transmis Administrației Prezidențiale propunerea de desemnare a ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, ministru interimar al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

PSD îi susține pe Corneliu Mureșan pentru funcția de prefect și pe Sandu Heler pentru cea de subprefect al județului Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD îi susține pe Corneliu Mureșan pentru funcția de prefect și pe Sandu Heler pentru cea de subprefect al județului Alba Corneliu Mureșan a scris o postare pe o rețea de socializare după ce a primit votul de încredere al colegilor săi din Comitetul Politic Județean al PSD Alba. ,,Am avut posibilitatea să revin într-o […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”

Ioana Oprean

Publicat

în

La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj.  În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]

Citește mai mult