Politică Administrație

Comunicat de presă| PES activists și PSD Alba derulează o nouă campanie de donare de sânge

Ioana Oprean

Publicat

în

PES activists și PSD Alba derulează o nouă campanie de donare de sânge

PES activists Alba și organizația județeană a Partidului Social Democrat derulează o campanie de donare de sânge cu scopul de a veni în sprijinul celor aflați în suferință și sunt pe patul de spital.

Petrecerea Divorțaților

Astfel, membri social-democrați, simpatizanți ai PSD, dar și cetățeni care doresc să se alăture campaniei, sunt invitați joi, 7 iulie, de la ora 7:00, în curtea Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, în fața Centrului de Transfuzie Sanguină.

Campania de donare de sânge este coordonată de către medicul Tudor Alexandru.

”În perioada de vară, numărul donatorilor de sânge este mult mai redus decât în celelalte perioade ale anului, însă nevoia este la fel de mare. De aceea, invităm cetățenii județului să se alăture campaniei noastre. O persoană care donează poate salva până la 3 vieți! Haideți să facem, împreună, o faptă bună!”, a transmis dr. Tudor Alexandru.

PSD Alba a mai derulat acțiuni de donare de sânge în cadrul cărora au fost mobilizate zeci de persoane. Ne dorim ca și această campanie să fie o reușită, în sprijinul pacienților.

Donarea de sânge crește imunitatea și scade riscul unui accident vascular cerebral, respectiv a infarctului miocardic. De asemenea, donarea este benefică pentru sănătatea donatorului întrucât, în acest fel, sângele se regenerează și se reîmprospătează.

Sângele este indispensabil vieții. Nu poate fi produs, nu poate fi cumpărat, iar donarea este un gest nobil.

Centrul de Transfuzie Sanguină se află în curtea Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia (B-dul Revoluției, nr. 23, deasupra sediului DSP Alba).

Comunicat de presa,

Organizația județeană a PSD Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”

Ioana Oprean

Publicat

în

La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj.  În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]

Citește mai mult