Politică Administrație

Comunicat de presă: Ioan Dîrzu candidează pentru un nou mandat după 4 ani cu proiecte importante pentru Agricultură și Educație

Ioana Oprean

Publicat

în

Deputatul Ioan Dîrzu candidează pentru un nou mandat de deputat după patru ani în care a inițiat și susținut, în mod deosebit, legi în beneficiul producătorilor agricoli și crescătorilor de animale, dar și pentru elevi, profesori și studenți. De asemenea, președintele PSD Alba a solicitat fonduri guvernamentale pentru unitățile medicale din județ care, în 2019, au primit sume guvernamentale record pentru echipamente și investiții.

În momentul în care situația a impus-o, a inițiat o propunere legislativă privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectați de fenomene meteorologice nefavorabile. De asemenea, a inițiat o propunere legislativă aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine din rasele Bazna și/sau Mangalița pentru activitatea de reproducţie. Tot pentru acest sector, a adus modificări Legii Zilierilor, menite să asigure transparența și să faciliteze lucrul fermierilor. A susținut activ legile pentru aprobarea Programelor de încurajare a investițiilor în zona montană, pentru înființarea stânelor montane, sau pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură și industrie alimentară. Nu în ultimul rând, a solicitat diminuarea impozitelor și taxelor în agricultură.

În ceea ce privește Educația, prin mijloacele legislative, Ioan Dîrzu s-a luptat pentru apărarea drepturilor și promovarea intereselor elevilor, studenților, profesorilor și părinților. A inițiat propunerea legislativă privind interzicerea majorării taxelor de școlarizare a studenților. De asemenea, a modificat legislația astfel încât elevii să aibă transport local și județean gratuit, iar școlarii și profesorii să aibă internet și laptopuri gratuite pentru învățământ online. Totodată, a lucrat pentru acordarea de gratuitate la înscrierea la facultate pentru copiii personalului nedidactic și contractual din grădinițe, școli, licee.

În contextul pandemic, Ioan Dîrzu s-a implicat, prin mijloacele legislative, pentru asigurarea sănătății publice. A sprijinit autoritățile publice județene implicate în combaterea noului coronavirus și prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor și a inițiat o propunere legislativă pentru plafonarea preţului la medicamente. De asemenea, a solicitat Guvernului redeschiderea spitalelor din Zlatna și Baia de Arieș și sprijin financiar pentru celelalte unități medicale din județ. Totodată, a cerut Executivului finanțare pentru prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor cu noul coronavirus în județ.

Ioan Dîrzu a absolvit Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Facultatea de Medicina Veterinară, Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba-Iulia, Facultatea de Drept, Universitatea Națională de Apărare ”CAROL I” București, un program postuniversitar de formare și dezvoltare profesională în domeniul “Securitate și bună guvernare”. De asemenea, Ioan Dîrzu are studii universitare de doctorat în medicină veterinară și studii postuniversitare în domeniul controlului sanitar veterinar al produselor de origine animală. Deputatul de Alba a studiat siguranța alimentară și inspecția cărnii de pasăre și în afara granițelor, în SUA, la Huston University.

Președintele PSD Alba a avut și o bogată activitate profesională, fiind director executiv la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Alba și, ulterior, director general la două mari companii private din industria alimentară.

Organizația județeană a PSD Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Investiții în zone recreative, infrastructură socială, educație și patrimoniu – proiecte ale PSD pentru Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiții în zone recreative, infrastructură socială, educație și patrimoniu – proiecte ale PSD pentru Alba Iulia Aleșii locali ai PSD Alba Iulia vor depune o serie de amendamente la proiectul de buget al municipiului Alba Iulia care vizează realizarea unor investiții importante în infrastructura urbană, servicii sociale, educație și patrimoniu local.   Unul dintre proiectele principale […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | „Parcări în loc de garaje”, la Blaj: Start al lucrărilor de amenajare din curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici

Ioana Oprean

Publicat

în

„Parcări în loc de garaje”, la Blaj: Start al lucrărilor de amenajare din curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici La Blaj au început lucrările de amenajare a parcării din curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici, a anunțat, vineri, 1 mai 2026, primarul Gheorghe-Valentin Rotar.  „Este vorba de zona de pe strada […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Drumul dintre Zlatna și Almașu-Mare, la un pas de finalizare: Când vor fi reluate lucrările de asfaltare și când se vor încheia

Ioana Oprean

Publicat

în

Drumul dintre Zlatna și Almașu-Mare, la un pas de finalizare: Când vor fi reluate lucrările de asfaltare și când se vor încheia Drumul dintre Zlatna și Almașu-Mare este la un pas de finalizare. Lucrările de asfaltare vor fi reluate săptămâna viitoare, iar în aproximativ 2 luni, DJ 705 va terminat. ,,Am avut o nouă discuție […]

Citește mai mult