Politică Administrație

Comunicat de presă Gabriel Pleșa: Dragii mei albaiulieni, vă lansez public rugămintea să ne alăturăm cu toții eforturilor pe care le fac cei care luptă cu virusul necruțător

Ioana Oprean

Publicat

în

Ne confruntăm în aceste zile cu o creștere îngrijorătoare a cazurilor de îmbolnăviri cu noul virus SARS-COV-2. Presiunea pe sistemul medical din Alba Iulia și din județ este imensă, astfel încât vă lansez public rugămintea să ne alăturăm cu toții eforturilor pe care le fac cei care luptă cu virusul necruțător.

Ca albaiulian, care iubește din tot sufletul oamenii acestui oraș, vă rog să facem cu toții scut în jurul celor care sunt în linia întâi și veghează la sănătatea noastră și a celor dragi. Haideți să îi ajutăm purtând cu responsabilitate masca în toate zonele publice, evitând pe cât posibil zonele aglomerate și respectând fiecare recomandare a autorităților sanitare. Doar împreună putem învinge virusul și îi putem proteja pe toți cei dragi nouă.

În linia întâi se duce o luptă, minut cu minut, și eforturile acestor oameni minunați din sistemul medical sunt văzute de fiecare dintre noi. Cu tristețe observăm că spitalele devin neîncăpătoare și ne îndreptăm spre o situație grea pentru comunitatea noastră și pentru întreaga țară. Este momentul în care fiecare gest făcut de noi în comunitate contează pentru a opri răspândirea virusului și poate fi gestul care salvează încă o viață.

În același timp, gândurile noastre bune se îndreaptă în aceste zile spre cei care au ajuns pe patul de spital și ne rugăm să învingă virusul și să se întoarcă sănătoși la cei dragi.

Nu uităm nici de dascălii care au grijă de copiii noștri și îi rugăm să țină sus steagul educației. O generație educată va lupta mult mai ușor cu orice provocare adusă de viitor și va fi învingătoare.
Seniorii orașului sunt cei mai expuși în această perioadă și de aceea vă rog să îi ajutăm fiecare dintre noi. Pe strada noastră sau în blocul în care locuim sunt semeni ai noștri ajunși la o vârstă venerabilă care au nevoie de sprijinul nostru. Vă rog să vă interesați de soarta lor și să îi ajutați când au nevoie de cumpărături, astfel încât să se expună cât mai puțin ieșirii în spații aglomerate.

Vremurile acestea sunt extrem de grele și pentru toți cei care lucrează în industria HORECA, însă îi rog să își facă datoria cu responsabilitate maximă pentru protejarea clienților lor. Suntem alături de ei și, în curând, vom avea discuții serioase pentru a vedea cum îi poate sprijini și administrația locală din Alba Iulia. Până atunci, noi, cei care le trecem pragul restaurantelor sau hotelurilor, îi putem ajuta să își păstreze afacerea și locurile de muncă respectând cu strictețe toate regulile preventive.

În încheiere, vă spun că viața trebuie să meargă mai departe, însă, pentru ca acest lucru să se întâmple, cu toții trebuie să fim responsabili și conștienți că fiecare gest contează. Masca purtată mereu în public, o atingere a sufletelor în locul atingerii de mâini, o dezinfectare corectă și permanentă, toate sunt gesturi mărunte, dar care cântăresc cât o viață.

Am încredere că împreună suntem puternici și vom trece cu bine peste toate aceste încercări.
Sănătate multă și Doamne ajută!

Gabriel Pleșa, Primarul municipiului Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Un milion de lei alocați de Consiliul Județean Alba pentru lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului: ,,Putem ajunge, într-o perioadă de timp rezonabilă, și la asfaltare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Un milion de lei alocați de Consiliul Județean Alba pentru lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului: ,,Putem ajunge, într-o perioadă de timp rezonabilă, și la asfaltare” Consiliul Județean Alba a alocat un milion de lei pentru efectuarea de lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului, a […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru

Ioana Oprean

Publicat

în

Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința ordinară de luni, 29 iunie 2026, actualizarea și modificarea tarifului activității de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale

Ioana Oprean

Publicat

în

Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale Fără transport public eficient, satele și comunele județului Alba pierd cea mai importantă resursă: oamenii. În ședința ordinară de astăzi a Consiliului Județean Alba, consilierii județeni PSD au transmis un apel către președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, solicitând măsuri urgente […]

Citește mai mult