Politică Administrație

Comunicat de presă| Gabriel Pleșa: Cu ajutorul albaiulienilor, VIN LA PRIMĂRIE! Voi fi primarul care aduce LEGEA, ORDINEA și RESPECTUL pentru cetățean

Ioana Oprean

Publicat

în

Dragi albaiulieni,

Petrecerea Divorțaților

Ne apropiem de un moment crucial pentru viitorul municipiului Alba Iulia: ziua în care albaiulienii trebuie să decidă dacă vor să își ia orașul înapoi. Alba Iulia este de prea mult timp un oraș confiscat, iar interesul cetățeanului a fost uitat de administrația locală. De prea mult timp legea a fost interpretată după bunul plac al unor băieți deștepți.

Sunt un om care iubește din tot sufletul orașul acesta și care, la fel ca toți albaiulienii, s-a săturat vă vadă Alba Iulia amanetată pentru interesele de partid sau de grup. Sunt albaiulian, născut și crescut, în acest oraș care pentru mine a fost și va fi mereu ACASĂ. Părinții mei, și ei albaiulieni cu dragoste pentru oraș, m-au învățat mereu că trebuie să fiu VERTICAL, CINSTIT, SĂ IUBESC OAMENII și să fac tot ce îmi stă în putință pentru comunitatea noastră.

De aceea am decis să candidez în acest an pentru Primăria Alba Iulia și să lupt alături de albaiulieni. Nu candidez pentru beneficiile funcției, nu candidez din răzbunare sau pentru ce alte lucruri au mai inventat opozanții politici. Candidez pentru Alba Iulia și pentru albaiulieni. O astfel de candidatură, pentru un om care iubește acest oraș, nu este un moft, ci o RESPONSABILITATE cetățenească.

Știu cât de mare este responsabilitatea pentru OMUL Gabriel Pleșa și știu că sunt singura alternativă care poate învinge grupul care a confiscat Alba Iulia și care a devenit atât de toxic pentru albaiulieni. Un politician clasic v-ar spune să nu risipiți votul pe alt candidat, eu, un om care susțin democrația, vă rog să nu lipsiți de la vot și să votați cum vă spune sufletul și conștiința, dar mai ales cu gândul la Alba Iulia.

Cu ajutorul albaiulienilor, VIN la PRIMĂRIE, iar angajamentul meu și al echipei USR-PLUS este de a face un parteneriat corect, cinstit și deschis cu fiecare cetățean. Eu îmi propun să fiu PRIMARUL TUTUROR ALBAIULIENILOR! 24 din 24 de ore, 7 zile din 7, nu doar în campania electorală, cum o face actualul viceprimar cu atribuții de primar.

Vă asigur că nu voi face asfaltări electorale cu câteva zile înainte de alegeri, nu voi face proiecte din pix și nu voi risipi în disperare banul public pentru un pumn de voturi, așa cum face actuala conducere administrativă a orașului.

Vă asigur că vom munci împreună temeinic pe fiecare stradă, cu seriozitatea specifică nouă ardelenilor. Nicio stradă din Alba Iulia nu va fi ignorată și nu va fi lăsată în urmă.
Voi fi primarul care readuce LEGEA, ORDINEA și RESPECTUL pentru cetățean în activitatea administrației publice din Alba Iulia.

Voi fi primarul care își RESPECTĂ COLEGII din primărie, care îi ascultă și îi consultă în orice problemă legată de administrarea municipiului. Voi fi colegul oamenilor din Primăria Alba Iulia, corect și un sprijin serios, NU un șef care îi amenință și îi disprețuiește.

Voi fi primarul care invită cetățenii la dialog, îi consultă privind planurile municipalității și îi ascultă!

Pentru a schimba lucrurile în BINE în Alba Iulia e nevoie de o REVOLUȚIE. În 2020 revoluțiile se fac prin VOT! Te invit și pe tine să fii parte a revoluției bunei guvernări și să aducem împreună albaiulienii în centrul deciziilor administrației locale. E nevoie de o revoluție prin care aducem în Primăria Alba Iulia buna guvernare locală, legea și ordinea, performanța și meritocrația. Vrem o revoluție care să elimine pilele, relațiile și risipa banului public. Vrem o revoluție a bunului simț și a respectului pentru cetățean!

Pe 27 septembrie „Revoluția pentru Alba Iulia” o poți face TU! Te rog să mergi la VOT și te asigur că este un vot important pentru viitorul tău și al tuturor oamenilor din Alba Iulia!

Cu respect și dragoste pentru Alba Iulia,
Gabriel Pleșa


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult