Curier Județean

Comunicat de presă| Europarlamentarul Victor Negrescu sprijină unitățile medicale din județul Alba și oferă soluții din fonduri europene pentru dezvoltarea serviciilor medicale

Ioana Oprean

Publicat

în

Europarlamentarul Victor Negrescu propune soluții concrete pentru dezvoltarea sistemului medical județean, arătând ce fonduri europene pot fi accesate pentru dezvoltarea serviciilor medicale.

Petrecerea Divorțaților

Victor Negrescu a susținut încă de anul trecut, prin Pactul pentru Alba, nevoia de a crește bugetul dedicat sănătății la nivel județean și, împreună cu consilierii județeni ai PSD, a reușit să obțină finanțare pentru începerea lucrărilor de construcție a primului compartiment de radioterapie din Alba Iulia. Eurodeputatul de Alba propune continuarea lucrărilor cu banii alocați pentru România în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în contextul în care proiectul este finanțabil prin fonduri europene. Aceste servicii medicale sunt extrem de necesare pentru pacienții oncologici din județul Alba. De asemenea, eurodeputatul de Alba propune îmbunătățirea infrastructurii medicale, la toate cele nouă spitale publice din județ, prin intermediul fondurilor alocate prin PNRR, programului EU4Health și programului operațional sănătate pentru ca județul Alba să devină un centru care să ofere servicii medicale de calitate pentru cetățeni.

Implicarea lui Victor Negrescu, pentru sprijinirea unităților medicale, se realizează și în plan social, nu doar instituțional. De Ziua Mondială a Sănătății, Victor Negrescu a decis să redirecționeze 3,5% din impozitul pe venit către Asociația Maria Beatrice din Alba care, în cei 9 ani de activitate, a susținut tratamente de recuperare neuromotorie pentru peste 3000 de copii. Asociația Maria Beatrice construiește în prezent primul centru pediatric din România pentru copiii cu paralizie cerebrală infantilă, afecțiuni neuromotorii și traumă.

Recent, Victor Negrescu a propus crearea unei unități medicale de urgență la nivel european care să ofere asistență statelor membre aflate în dificultate. Propunerea sa a fost de altfel preluată de instituțiile europene. În contextul pandemiei s-a luptat pentru accesul la tratament a pacienților non-COVID, a sprijinit cu donații unitățile medicale, în mod deosebit din județul Alba, și a interpelat autoritățile locale, naționale și europene, privind multe subiecte de interes medical.

Dar demersurile sale pentru sprijinirea domeniului sănătății sunt mai vechi și au continuitate. În 2015, a propus crearea unei Garanții Europene pentru Sănătate și mecanisme pentru accesul la servicii de sănătate de calitate peste tot în Europa și astăzi avem un nou program european dedicat sănătății – EU4Health, de care pot beneficia și unitățile sanitare din județul nostru. În 2014 a creat primul proiect pilot în valoare de 1 milion de euro pentru sprijinirea accesului la sănătate de calitate în mediu rural, iar, ulterior, programele dedicate mediului rural au început să includă finanțări pentru dezvoltarea serviciilor medicale în zonele rurale.

Pentru a sprijini accesarea fondurilor europene, eurodeputatul român organizează sâmbătă, 17 aprilie, în județul Alba, o conferință de informare despre fonduri europene, cu experți și specialiști din domeniu. Sesiunea de informare urmează a fi difuzată pe pagina sa de facebook și prin diferite platforme media.

Victor Negrescu transmite mulțumiri tuturor celor care lucrează în domeniul medical, pentru implicarea și eforturile lor în contextul pandemiei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Varianta ocolitoare a Blajului: A fost deschisă circulația în zona Girației 3 pe sectorul restabilit al DN 14B

Ioana Oprean

Publicat

în

Varianta ocolitoare a Blajului: A fost deschisă circulația în zona Girației 3 pe sectorul restabilit al DN 14B Luni, 2 noiembrie 2026 a fost deschisă circulația pe sectorul restabilit al DN14B, în zona noului sens giratoriu Girația 3, au anunțat reprezentanții antreprenorului Prenis. Traficul rutier a fost transferat de pe traseul provizoriu pe noua configurație […]

Citește mai mult

Curier Județean

Scenariu de film la Alba după ce un fugar a stat ascuns într-o șură în Munții Apuseni timp de 8 luni: Mascații l-au ridicat pe loc și l-au dus direct după gratii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Scenariu de film la Alba după ce un fugar a stat ascuns într-o șură în Munții Apuseni timp de 8 luni: Mascații l-au ridicat pe loc și l-au dus direct după gratii  Un bărbat de 54 de ani, dat în urmărire generală după ce a refuzat să se mai întoarcă la Penitenciarul Giurgiu, acolo unde […]

Citește mai mult

Curier Județean

2 noiembrie 2026 | Prețurile la benzină și motorină în Alba Iulia: Cât costă carburanții astăzi la cele mai cunoscute benzinării din oraș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prețurile la benzină și motorină în Alba Iulia: Cât costă carburanții astăzi la cele mai cunoscute benzinării din oraș Prețurile carburanților se mențin la un nivel ridicat în Alba Iulia, luni, 2 noiembrie 2026. La principalele benzinării din oraș, benzina costă în medie aproximativ 10,06 lei pe litru, în timp ce prețul mediu al motorinei […]

Citește mai mult