Politică Administrație

Comunicat de presă| Europarlamentarul Mircea Hava: Europa trebuie să-și reevalueze deciziile după un standard de toți pentru unul și unul pentru toți, cu România și Bulgaria în Schengen

Ioana Oprean

Publicat

în

M-am bucurat, în rând cu colegii mei, pentru rezultatul votului din Parlamentul European pe rezoluția acceptării României în spațiul Schengen. Situația voturilor se vede din imagine atașată acestei postări, un număr absolut convingător și care n u lasă loc de interpretări în privința singurului destin pe care le pot avea România și Bulgaria. Evident, mult entuziasm, multe discuții înălțătoare, o mare victorie de etapă a parlamentului care, însă, s-ar putea transforma într-o mare dezamăgire a românilor dacă nu este susținută de fermitatea diplomației credibilității și încrederii pe care încă o datorăm Europei, prin punctele cheie Comisia și Consiliul European.

Cei care citiți aceste rânduri trebuie să înțelegeți că acest moment din Parlamentul European este o pledoarie plină de ecou și unitate, care nu va genera, neapărat, ceea ce-și dorește România la nivelul celor două instituții decisive, pomenite anterior. S-a mai întâmplat așa ceva și în 2018. Aș fi ipocrit sau lipsit de atitudine să nu spun că am fost deranjat de faptul că anumiți colegi de-ai mei din grupul EPP, cum sunt cei francezi, de exemplu, s-au abținut la votul rezoluției privind intrarea României în spațiul Schengen. Dar nici nu cred că e aspectul cel mai important, atât timp cât majoritatea francezilor, chiar socialiști, au fost pentru.

Personal, cred că România își are locul în acest spațiu și că întrunește condițiile pentru a fi acolo. Nu poți ține o țară într-un „prizonierat” nesfârșit și să o țintuiești doar în statutul de grănicer al Europei. Doar pentru că anumite interese economice sau posibile minusuri ale candidatului, de altă natură, ar fi convenabil justificabile pentru alte țări. Când ai cea mai mare graniță cu o țară față cu care am fost solidari din prima clipa a suferinței barbariei ruse, când ești la mică distanță de cea mai sângeroasă, distrugătoare și condamnabilă agresiune de după al doilea război mondial, Europa nu trebuie să întărească granițele sale în Ungaria și să țină România și Bulgaria în afara Schengen.

Rămânerea țării noastre în afara Schengen este, în opinia mea, un act de inechitate și de dublă măsură. Iar Europa trebuie să-și reevalueze deciziile după un standard de toți pentru unul și unul pentru toți, nu după un model în care unele țări membre au statut de gazde, iar altele de musafiri. Pentru că doar unitatea și solidaritatea ne pot trece peste toate crizele recente, cu toate provocările pe care acestea ni le-au pus în față, de la securitate la circulația mărfurilor, transport și pretinsa flexibilitate a europenilor care s-au născut într-o țară și lucrează în alta.

Cum la fel de bine cred că ne datorăm nouă o sinceritate dureroasă. Care să ne amintească de minusurile pe care mulți le văd, le știu, de faptul că dacă spunem că avem granițe și capacități de control nu putem ascunde corupția din vămi și ministere, că ne-am transformat în arhitecți ai moralei când, de fapt, mulți sunt amenințați de deconspirarea lipsei de onoare academică, că morile de vânt ale olandezilor, în care suflăm de atâția ani, sunt învârtite de multele noastre neputințe. N-ajunge doar să nu ții capul în piept, ci trebuie să ai suficiente motive să fii cu capul sus. Pentru că ideea de a te armoniza cu Europa înseamnă de a pune la bătaie cam tot ce găsește un locuitor al unei țări Schengen în propria ogradă. Autostrăzi, școli. spitale, căi ferate, parcări securizate ș.a.m.d.

Da, Europa trebuie să fie completă, cu România și Bulgaria în spațiul Schengen. Da, olandezi sau francezii trebuie să înțeleagă că banii pe care i-ar lua din piața comună, cu noi în ea la nivel total, ar fi mai mulți decât contribuția lor la bugetul U.E. Dar, încă, România nu poate saluta o victorie cu surle și trâmbițe și nici nu poate să se plângă exclusiv de șutul în dos al sabotului olandez atât timp cât politica românească înseamnă, de prea mult timp, doar sloganuri găunoase și tot mai multă sărăcie în vieți și case.

Mircea Hava – europarlamentar PNL, Membru EPP


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Video | Lucrare complexă de schimbare a canalizării pluviale cu descărcare în râu într-un oraș din Alba: „Când ploua tare, apa intra în curțile oamenilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrare complexă de schimbare a canalizării pluviale cu descărcare în râu într-un oraș din Alba: „Când ploua tare, apa intra în curțile oamenilor” Primăria Municipiului Blaj a demarat lucrările de reconfigurare a rețelei de canalizare pluvială pe strada Petőfi Sándor, cu scopul de a preveni acumulările de apă și inundarea curților riveranilor în timpul ploilor […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Fostul premier desemnat Adrian Veștea se alătură Platformei Liberal-Conservatoare: „Nu este împotriva PNL, ci pentru întărirea lui”

Ioana Oprean

Publicat

în

Fostul premier desemnat Adrian Veștea se alătură Platformei Liberal-Conservatoare: „Nu este împotriva PNL, ci pentru întărirea lui” Fostul premier desemnat Adrian Veștea și-a anunțat susținerea pentru Platforma Liberal-Conservatoare, inițiată de Alin Tișe în interiorul PNL. Liberalul susține că demersul urmărește reafirmarea identității doctrinare a partidului și încurajarea dialogului intern, respingând ideea că platforma ar reprezenta […]

Citește mai mult

Politică Administrație

De la fonduri guvernamentale la bani europeni: Strategia din spatele marilor investiții din Cugir. Adrian Teban: ,,Finalizarea proiectelor este cea mai bună dovadă de respect față de cetățeni și față de comunitate”

Ioana Oprean

Publicat

în

De la fonduri guvernamentale la bani europeni: Strategia din spatele marilor investiții din Cugir. Adrian Teban: ,,Finalizarea proiectelor este cea mai bună dovadă de respect față de cetățeni și față de comunitate” Din 2004, când a fost ales pentru prima dată primar al orașului Cugir, inginerul Adrian Teban a condus administrația locală prin mai multe […]

Citește mai mult