Comunicat de presă| Europarlamentarul Mircea Hava: Bugetul Uniunii, pentru 2023, trebuie adaptat situațiilor cu care ne confruntăm
Comunicat de presă| Europarlamentarul Mircea Hava: Bugetul Uniunii, pentru 2023, trebuie adaptat situațiilor cu care ne confruntăm
Cu toată dorința noastră de a reveni la normalitate, odată trecuți de pandemie, nu ne putem preface că situația actuală permite acest lucru, iar Bugetul pentru 2023 trebuie să țină cont de toate provocările pe care le avem în față. Suntem într-o situație excepțională, într-o criză energetică, cu o inflație care atinge cote record în cele mai multe state membre, cauzate de un război de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei, chiar la granița Uniunii.
Nu putem, în aceste condiții, să ne prefacem că e „business as usual”, iar poziția PPE, cel mai mare grup din Parlamentul European, este că viitorul buget trebuie construit în așa fel încât să țină cont de aceste circumstanțe în care ne aflăm.
Trebuie să protejăm cetățenii și de mediul economic de impactul pe care inflația, criza energetică și situația geopolitică le au asupra vieții cotidiene, folosind toate instrumentele pe care le avem la dispoziție, asta însemnând și renunțarea la unele restricții sau o mai mare flexibilitate în ce privește execuția bugetară.
Sunt lucruri pe care trebuie să le avem în vedere, atât la nivelul Uniunii cât și la nivelul României, dacă vrem să nu fim, din nou, luați pe nepregătite de situații pe care le anticipează atât mediul economic cât și oamenii de știință.
La nivelul Parlamentului European, grupul PPE susține o prioritizare a proiecției bugetare pentru 2023 care să aibă în vedere securitatea energetică, apărarea, sănătatea, securitatea alimentară și, nu în ultimul rând, susținerea mediului economic, în special a companiilor mici și mijlocii, mult mai expuse efectelor inflației și crizei energetice.
Bugetul multianual 2021 – 2027, gândit și pus pe hârtie înainte de pandemie, de situația geopolitică sau criza energetică și inflația produse de războiul de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei, nu are cum să fie unul eficient în condițiile actuale. Tocmai de aceea, PPE solicită o revizuire a acestui buget multianual și de adaptare a lui la condițiile actuale, de relaxare a unor norme și limitări, care să permită o intervenție mai rapidă pentru atenuarea efectelor crizei prin care trecem, fie că vorbim de inflație, energie sau siguranță și apărare.
Avem tot dreptul să sperăm că această nouă criză se va încheia rapid. Nu avem însă voie să nu fim pregătiți pentru a-i răspunde în mod adecvat, pentru a proteja populația și mediul de afaceri, doar pentru simplul fapt că noi ne-am făcut calculele pentru o situație cu care realitatea actuală nu coincide.
Mircea Hava – europarlamentar PNL
Membru EPP
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]
Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare
Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru anunță lansarea primului fond regional de capital de risc (equity) din istoria regiunii, denumit Asternova Centru. Inițiativa reprezintă un proiect […]
Corneliu Mureșan (PSD Alba): ,,Gazul în Apuseni. Mai puține promisiuni, mai multă muncă”. Mesajul transmis după întâlnirea cu reprezentații Transgaz
Corneliu Mureșan (PSD Alba): ,,Gazul în Apuseni. Mai puține promisiuni, mai multă muncă”. Mesajul transmis după întâlnirea cu reprezentații Transgaz Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba, a scris un mesaj, pe o rețea de socializare, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții Transgaz privind posibilitatea extinderii rețelei de gaze naturale în Munții Apuseni și pașii necesari pentru […]

