Comunicat de presă| Domnul Dîrzu coace un „blat” pufos!
PSD Alba Iulia a intrat în abstinență totală. Domnul Dîrzu coace un „blat” pufos!
Unii ar spune că, în momentul anunțării candidatului pentru primărie, a luat sfârșit perioada indeciziei din PSD Alba Iulia. Eu nu pot spune decât că s-a sfârșit perioada negocierilor dintre PSD și USR, finalizată cu un rezultat așteptat: retragerea fără nicio pretenție la rezultat electoral, o descalificare fără glorie a celui mai mare partid din România, în speranța șanselor mai mari pentru candidatul USR. Cum altfel poți evalua o astfel de strategie, rezultată din interesele negociate ale celor două conduceri, când arunci în cursă un candidat care n-a terminat nici perioada de juniorat politic. Trec peste exagerare jignitoare de a fi numit de partid „reprezentant al mediului de afaceri albaiulian”, în condițiile în care nu l-a desemnat nimeni din această zonă.
Toate astea se întâmplă în timp ce o organizație puternică, a PSD Ilfov, a fost dizolvată pentru lipsă de performanță. Când arunci în derizoriu chiar propria alegere politică, trebuie să te aștepți la rezultate derizorii, în cel mai fericit caz. Asta e „marea carte a primarului”, jucată de PSD în cel mai vizibil act de non combat din ultimele 3 – 4 campanii locale.
Dacă alegerea vârfului de lance e făcută pe genunchi, într-o intersecție și între două telefoane, mă întreb care vor fi opțiunile PSD Alba Iulia pentru Consiliul Local. Pentru că, și aici, rezultatul se conturează într-o pierdere politică totală. Iar un Crișan sau un Medrea de acum, vor fi pomeniți și venerați ca veritabili zei pe altarele partidului, în condițiile în care reprezentativitatea și legitimitatea PSD va tinde spre zero absolut. O decizie ce arată nepăsare față de electoratul tradițional al PSD, oameni care, până acum, indiferent unde s-a tras linia după alegeri, au avut măcar o reprezentare în Consiliul Local.
Este mai puțin important cum s-a ajuns aici. Cel mai probabil, domnul Dârzu nu s-ar fi implicat în această luptă temându-se de bâlbele cu care ar fi trebuit să explice cum a fost bătut de doi foști viceprimari, un fost și un actual membru PNL. Sensul de ilicit, de „blat” prin care s-au decis împărțelile de după vot, rezultă din mai multe planuri, dar nu asta contează pentru albaiulieni. Pe ei îi interesează ca proiectele de dezvoltare, felul în care va crește orașul, să fie garantate de un Consiliu Local cu majoritate. Sunt absolut convins, în ciuda acestor încercări jalnice de echilibrări de șanse, că realizările concrete, palpabile, sunt cele care te recomandă sau te descalifică. Iar acești oameni nu au făcut nimic pentru Alba Iulia. Tot ce s-a realizat până acum s-a făcut onest, cu un partid ca PNL care a cerut votul doar pe baza faptelor și realizărilor. Iar cei din PSD au fost corigenți întotdeauna la capitolul onoare. Sunt absolut convins că nu vor trece examenul nici în toamnă, dacă nu intră până atunci în stare de dizolvare.
Voicu PAUL, președintele PNL Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Au început lucrările de reabilitare completă pentru centura orașului Ocna Mureș: ,,Un proiect de necesitate maximă”
Au început lucrările de reabilitare completă pentru centura orașului Ocna Mureș: ,,Un proiect de necesitate maximă” Consiliul Județean Alba a început lucrările pentru reabilitarea completă a centurii orașului Ocna Mureș, investiție considerată de către autorități esențială. Aceștia transmit că lucrările sunt de ,,necesitate maximă” pentru dezvoltarea zonei și pentru susținerea turismului, în contextul extinderii Băilor […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, PSD Alba: Peste 35.000 de oameni ar putea rămâne fără transport public de luni, iar domnul Ion Dumitrel DOARME sau se relaxează în concediu
Corneliu Mureșan, PSD Alba: Peste 35.000 de oameni ar putea rămâne fără transport public de luni, iar domnul Ion Dumitrel DOARME sau se relaxează în concediu Ca om cu experiență în administrație, nu pot înțelege nepăsarea și indolența președintelui Consiliului Județean Alba și ale PNL în privința transportului de persoane, un serviciu public esențial de […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL – groparii locurilor de muncă din Alba. Mii de oameni ar putea să-și piardă locul de muncă din cauza opririi transportului public metropolitan
Corneliu Mureșan, PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL – groparii locurilor de muncă din Alba. Mii de oameni ar putea să-și piardă locul de muncă din cauza opririi transportului public metropolitan Pasivitatea, ignoranța și incompetența cu care PNL și domnul Ion Dumitrel au tratat, ani la rând, transportul public de persoane în județul Alba se […]