Comunicat de presă Bogdan Lazăr: Uneori normalitatea nu se încadrează în stereotipii
Țin încă de la început să îi liniștesc pe cei care cred cu adevărat în noi: DA, ne-am depus la timp și conform tuturor prevederilor legale dosarele de candidatură pentru Primăria Municipiului Alba Iulia. Acest lucru s-a întâmplat în data de 17 august a.c., dar a fost un pas absolut normal, firesc și nu am considerat neapărat o știre de presă acest aspect. A fost un pas absolut normal în drumul candidaturii și în respectarea tuturor angajamentelor luate în fața celor care își doresc o schimbare cu adevărat!
Poate greșesc, dar îmi asum: cred că este exact același lucru cu, să spunem, venirea unui primar la serviciu. Ar fi penibil ca în fiecare dimineață un primar să își posteze pe rețeaua de socializare că a ajuns la lucru…
Pentru asta este plătit. Este o normalitate ca el să fie în primărie la ora 08.00. Poate deveni o știre doar când ani la rând un oarecare ales local nu dădea cu săptămânile prin primărie. Atunci DA! Sau alte selfie-uri și poze în diverse locuri din Alba Iulia unde se semnează contracte pe genunchi, se dau directive, discuții și implicare? Le-am așteptat de 4 ani încoace… Chiar în ultima lună de mandat ne apucăm de treabă?! Nu este decât un alt clișeu electoral.
Iar eu refuz să mă încadrez în multe dintre aceste clișee. Unul dintre ele a fost și pozarea pe scările Primăriei Alba Iulia cu dosarele în mână, înconjurat de colegii de pe listă. Am ales să nu dau curs unei astfel de cutume și dintr-un alt considerent legat de pandemia actuală. Legal, oricum în sala de depunere a dosarelor au avut voie doar 2 candidați. Să te pozezi în grup pe scări, era clar o făcătură… Cam aceeași făcătură cu a cohortelor de candidați care umplu străzile și cartierele în această perioadă. Sau pentru ei nu mai este pandemie? Sau PeNaL-iștii, PSD-iștii și uSRI-iștii nu se încadrează în pandemie?! Ei nu pot primi sau transmite virusul? Ciudat și COVID-ul ăsta… Mereu am crezut că este un virus apolitic…
În concluzie: DA, ne-am depus candidaturile. DA, suntem singurii care am ales să o facem cu o decență asumată. DA, refuz în continuare practica turmei la colindat! Îmi propun să îmi fac treaba în cei 4 ani de mandat, decât să încerc să mint o dată la 4 ani! Este o mare diferență! Noua generație de politicieni care se naște acum este ALTFEL!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]
Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]
