Politică Administrație

Comunicat de presă| Beniamin Todosiu, deputat USR: Concursuri pe bune în sistemul public. O inițiativă legislativă care va asigura organizarea transparentă și corectă

FURDUI Alexandru

Publicat

în

Deputatul USR de Alba, Beniamin Todosiu a depus, luni, în Camera Deputaților, un proiect legislativ care are ca scop modificarea Codului Administrativ astfel încât organizarea concursurilor în sistemul public să fie total transparente și corecte.

Inițiativa legislativă propune completarea art. 467 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu prevederi noi care să permită extragerea electronică a subiectelor de examen cât și a membrilor comisiei de concurs, precum și înregistrarea probelor de concurs.

„Inițiativa legislativă, depusă alături de colegii mei, are ca scop transparentizarea concursurilor din sistemul public, astfel încât să fie organizate pe bune. Ne dorim schimbări majore în legislația care reglementează organizarea concursurilor în sistemul public, care să nu mai permită ca posturile publice să fie transformate în sinecuri ale partidelor politice. Datorită presei am reușit să aflăm în ultimii ani cazuri scandaloase în care PNL și PSD tratau instituțiile publice sau companiile de stat doar ca niște feude proprii în care, prin concursuri trucate, îi instalau pe membrii de partid. Prin intervenția legislativă dorim ca subiectele de examen să fie extrase cu ajutorul unui sistem informatic de extragere aleatorie a subiectelor.

Pentru fiecare element bibliografic vor fi introduse în sistemul informatic de extragere aleatorie a subiectelor minim 10 variante de subiecte. De asemenea, membrii comisiei de concurs, precum și reprezentanții autorității sau instituției publice organizatoare a concursului vor fi extrași aleatoriu prin sistemul informatic de extragere aleatorie a numelor din totalul candidaților care s-au înscris pentru a face parte din comisia de concurs și de soluționare a contestațiilor.

Sistemele informatice de extragere aleatorie a subiectelor și a numelor membrilor comisiei sau reprezentanților autorității sau instituției publice, sunt asigurate de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Cred că un aspect important pe care îl propunem este ca probele de concurs să se înregistreze audio-video, cu excepția selecției dosarelor de concurs. La înregistrare vor avea acces atât membrii comisiei de concurs și membrii comisiei de soluționare a contestațiilor, cât și candidații la propriul concurs, în cazul probei orale.” a spus deputatul Beniamin Todosiu.

Parlamentarul susține că la baza organizării concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice trebuie să se regăsească principii precum competența, competiția, egalitatea de șanse, profesionalismul, motivarea, transparența, iar modificările legislative propuse sunt o îmbunătățire care contribuie direct la îndeplinirea acestor principii. De asemenea, mijloacele informatice necesare extragerii aleatorii de subiecte de concurs fac deja parte integrantă din resursele ANFP, astfel încât utilizarea acestora nu presupune investiția unor resurse suplimentare de la bugetul de stat.

Deputatul USR de Alba, Beniamin Todosiu, este inițiator în cadrul acestei iniţiative alături de colegii săi din USR, deputații Alin Gabriel Apostol și Radu Molnar.


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Un milion de lei alocați de Consiliul Județean Alba pentru lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului: ,,Putem ajunge, într-o perioadă de timp rezonabilă, și la asfaltare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Un milion de lei alocați de Consiliul Județean Alba pentru lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului: ,,Putem ajunge, într-o perioadă de timp rezonabilă, și la asfaltare” Consiliul Județean Alba a alocat un milion de lei pentru efectuarea de lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului, a […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru

Ioana Oprean

Publicat

în

Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința ordinară de luni, 29 iunie 2026, actualizarea și modificarea tarifului activității de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale

Ioana Oprean

Publicat

în

Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale Fără transport public eficient, satele și comunele județului Alba pierd cea mai importantă resursă: oamenii. În ședința ordinară de astăzi a Consiliului Județean Alba, consilierii județeni PSD au transmis un apel către președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, solicitând măsuri urgente […]

Citește mai mult