Politică Administrație

Comuna Valea Lungă: cele mai multe fonduri europene accesate

Andreea Ștefan

Publicat

în

Comuna Valea Lungă: cele mai multe fonduri europene accesate

Aflat la al patrulea mandat, primarul Vasile Puşcă continuă procesul de modernizare al comunei Valea Lungă, iar proiectelor realizate în anii precedenţi, dintre care pot fi amintite introducerea apei potabile, realizarea sistemului de iluminat public prin leduri, construcţia unui nou sediu al primăriei, etc, li se adaugă altele noi în infrastructura rutieră, educaţională şi pe partea de utilităţi.

Astfel, mandatul 2016-2020 a venit cu o mulţime de realizări, dintre care pot fi amintite lucrările la reţeaua de canalizare menajeră şi staţia de epurare în localitatea Valea Lungă, care se apropie de finalizare, sau modernizarea şi dotarea a două corpuri ale Şcolii Generale cu clasele I-VIII Ion Bianu. Totodată, a fost construită o grădiniţă cu program normal în comună.

Pe partea de infrastructură rutieră, au fost modernizate o parte a străzilor din satele Lunca, Glogoveţ şi Tăuni, cartierul Satul Nou şi strada Vânătorilor din Valea Lungă. Complementar, prin fonduri europene, se modernizează restul străzilor din Valea Lungă, Lodroman şi Lunca şi se construieşte un zid de sprijin pe Strada Mihai Eminescu. Proiectul este realizat în proporţie de peste 90% , iar la finalizarea lui, toate străzile din comună vor fi asfaltate.

Alte două proiecte importante au vizat construcţia Căminului Cultural din Valea Lungă (finalizat) şi a unei capele mortuare (în execuţie).

Totodată, a fost depusă spre finanţare o aplicaţie în cadrul apelului extraordinar de proiecte al Iniţiativei Central Europene pentru combaterea efectelor negative ale pandemiei COVID-19, prin care se intenţionează achiziţionarea unor echipamente IT pentru şcolile din comună.

Ca proiecte de viitor, pot fi amintite construirea unui dispensar nou şi a unui teren sintetic de sport, cât şi amenajarea străzii Victoria din centrul de comună (trotuare, rigole, spaţii verzi).

În primul mandat am considerat că sunt precum un copil în clasa întâi, crescând treptat prin voinţa de a face administraţie pentru cetăţenii comunei Valea Lungă, iar prin modul în care am gestionat administraţia locală, prin felul în care arată astăzi satele noastre, consider că am reuşit să îmi fac datoria faţă de cetăţeni şi faţă de comună. – Vasile Puşcă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Au început lucrările de reabilitare completă pentru centura orașului Ocna Mureș: ,,Un proiect de necesitate maximă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Au început lucrările de reabilitare completă pentru centura orașului Ocna Mureș: ,,Un proiect de necesitate maximă” Consiliul Județean Alba a început lucrările pentru reabilitarea completă a centurii orașului Ocna Mureș, investiție considerată de către autorități esențială.  Aceștia transmit că lucrările sunt de ,,necesitate maximă” pentru dezvoltarea zonei și pentru susținerea turismului, în contextul extinderii Băilor […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, PSD Alba: Peste 35.000 de oameni ar putea rămâne fără transport public de luni, iar domnul Ion Dumitrel DOARME sau se relaxează în concediu

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, PSD Alba: Peste 35.000 de oameni ar putea rămâne fără transport public de luni, iar domnul Ion Dumitrel DOARME sau se relaxează în concediu Ca om cu experiență în administrație, nu pot înțelege nepăsarea și indolența președintelui Consiliului Județean Alba și ale PNL în privința transportului de persoane, un serviciu public esențial de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL – groparii locurilor de muncă din Alba. Mii de oameni ar putea să-și piardă locul de muncă din cauza opririi transportului public metropolitan

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL – groparii locurilor de muncă din Alba. Mii de oameni ar putea să-și piardă locul de muncă din cauza opririi transportului public metropolitan Pasivitatea, ignoranța și incompetența cu care PNL și domnul Ion Dumitrel au tratat, ani la rând, transportul public de persoane în județul Alba se […]

Citește mai mult