Competenţe noi pentru jandarmi: Prevenirea infracţiunilor silvice şi controlul circulaţiei materialelor lemnoase
Începând cu data de 13 iulie 2015, în urma modificării şi completării Codului Silvic prin legea nr.133/2015, ofiţerii şi subofiţerii din Jandarmeria Română au primit competenţa de a constata infracţiuni silvice şi de a efectua controlul circulaţiei materialelor lemnoase.
”Materialele lemnoase, indiferent de provenienţa lor, se transportă numai însoţite de documente specifice de transport, din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienţei acestora. Materialele lemnoase găsite în circulaţie fără documentele specifice de transport, cu documente de transport a căror valabilitate a expirat sau care nu au înscrisă provenienţa legală se confiscă şi se valorifică potrivit legii. De asemenea, prin legea nr. 149/2015 a fost modificată şi completată legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, lucrătorii Jandarmeriei Române fiind abilitaţi, începând cu data de 24 iulie a.c., să constate faptele ce constituie infracţiuni şi contravenţii în domeniul cinegetic. În executarea atribuţiilor prevăzute de lege, jandarmii vor coopera cu lucrătorii silvici şi cu personalul cu atribuţii în domeniul cinegetic”, precizează Cosmin Jurcoveț, purtător de cuvânt al IJJ Alba.
Acesta menționează că jandarmii din judeţul Alba au efectuat activităţi de pregătire specifică împreună cu instituţii care gestionează fondul cinegetic şi silvic, fiind discutate particularităţile privind constatarea infracţiunilor şi contravenţiilor la regimul silvic. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Venituri din arendă în 2027 în Alba: Care sunt prețurile medii la principalele produse agricole propuse în vederea calculării
Venituri din arendă în 2027 în Alba: Care sunt prețurile medii la principalele produse agricole propuse în vederea calculării Consiliul Judeţean Alba a pus în consultare publică proiectul de hotărâre nr. 256/27 octombrie 2026 privind stabilirea preţurilor medii la principalele produse agricole pe baza cărora se calculează veniturile din arendă în anul 2027 în judeţul […]
Cât vor plăti locuitorii județului Alba în 2027 pentru certificate de urbanism și autorizații de construire: Taxele propuse de Consiliul Județean
Cât vor plăti locuitorii județului Alba în 2027 pentru certificate de urbanism și autorizații de construire: Taxele propuse de Consiliul Județean Locuitorii județului Alba care vor solicita în 2027 certificate de urbanism, avize sau autorizații de construire ar putea achita taxe cuprinse între câțiva lei și un procent din valoarea lucrărilor, în funcție de documentul […]
31 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână
31 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie 2026. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să respecte limitele de […]
