Comisia Europeană propune ca țările UE să fie obligate să emită cărți de identitate biometrice. România, pe primul loc la documente falsificate
Comisia Europeană propune obligativitatea introducerii cărților de identitate cu date biometrice în toate țările Uniunii Europene, pentru evitarea folosirii documentelor false de către infractori de drept comun şi de terorişti, în contextul în care România este pe primul loc în clasamentul falsificărilor.
„Comisia Europeană propune îmbunătăţirea elementelor de securitate ale cărţilor de identitate ale cetăţenilor UE (…). În contextul în care aproximativ 80 de milioane de europeni nu au cărţi de identitate care să poată fi scanate deoarece nu au elemente biometrice de identificare, obiectivul este blocarea utilizării documentelor false de către terorişti şi infractori de drept comun care vor să ajungă din state extracomunitare în spaţiul UE”, anunţă Comisia Europeană într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.
Printre măsurile propuse de Comisia Europeană se numără adoptarea unor standarde comune de securitate la nivel comunitar şi „obligativitatea transpunerii datelor biometrice pe cardurile de identitate”, adică a amprentelor şi imaginilor faciale.
„Securitatea a fost una dintre priorităţile actualei Comisii Europene încă din prima zi. Continuăm să susţinem eforturile statelor membre de a proteja mai bine cetăţenii şi de a le garanta drepturile. Astăzi, intensificăm acţiunile pentru a-i lipsi pe infractorii de drept comun şi pe terorişti de instrumentele şi resursele de care au nevoie pentru a comite delictele, respectând angajamentul în sensul unei Uniuni Europene care să ofere protecţie”, a declarat Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene.
Date furnizate de Agenţia UE pentru protecţia frontierelor (Frontex) arată că România ocupă primul loc la capitolul documente de identitate falsificate, potrivit site-ului agenţiei ANSA. Pe locurile următoare se situează Italia şi Grecia.
sursa: mediafax
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
August 2026 a egalat recordul absolut de căldură la nivel global: Fierbințeală peste limitele istorice și în Europa
August 2026 a egalat recordul absolut de căldură la nivel global: Fierbințeală peste limitele istorice și în Europa August 2026 a egalat recordul pentru cea mai călduroasă lună înregistrată vreodată la nivel global, potrivit datelor oficiale ale programului european Copernicus. Temperatura medie a planetei a fost cu 1,65°C peste nivelul preindustrial, o valoare atinsă anterior […]
Anul 2026, instituit ca „Anul Grigore Constantin Moisil”, în semn de cinstire a memoriei şi a contribuţiilor deosebite aduse de academician în domeniul matematicii, informaticii şi al dezvoltării ştiinţei în România
Anul 2026, instituit ca „Anul Grigore Constantin Moisil”, în semn de cinstire a memoriei şi a contribuţiilor deosebite aduse de academician în domeniul matematicii, informaticii şi al dezvoltării ştiinţei în România Proiectul de lege privind instituirea anului 2026 ca Anul Grigore Constantin Moisil a fost adoptat miercuri, 9 septembrie 2026, în plenul Camerei Deputaţilor, cu […]
Peste 400 de reprezentanți ai studenților din România se reunesc la Alba Iulia Uniunea Studenților din România (UNI), federație reprezentativă a studenților la nivel național, organizează, în perioada 10–13 septembrie 2026, la Alba Iulia, cea de-a LXXIII-a Adunare Generală, una dintre cele mai importante reuniuni din cei 25 de ani de activitate ai federației. Timp […]