Comisia Europeană cere României, în mod imperativ, să stopeze defrișările ilegale
Comisia Europeană cere României, în mod imperativ, să stopeze defrișările ilegale
Comisia Europeană, instuția Uniunii Europene responsabilă cu întocmirea propunerilor legislative și punerea în aplicare a deciziilor, a cerut României în mod imperativ să oprească defrișările ilegale de păduri. De asemenea, Comisia mai cere și să se implementeze corect regulile europene privind gestionarea arborilor tăiaţi.
„Autoritățile naționale nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii și să aplice sancțiuni corespunzătoare. Inconsecvențele din legislația națională nu permit autorităților române să verifice cantități mari de lemn recoltat ilegal. În plus, Comisia a constatat că autoritățile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, după cum se prevede în Directiva Habitate și în Directiva privind evaluarea strategică de mediu”, se arată în scrisoarea Comisiei Europene.
„De asemenea, există deficiențe în ceea ce privește accesul publicului la informațiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor. Comisia a constatat, de asemenea, că unele habitate forestiere protejate au dispărut din cadrul siturilor protejate Natura 2000, ceea ce reprezintă o încălcare a Directivei Habitate și a Directivei privind păsările”, potrivit documentului.
CE a decis astăzi să trimită României o scrisoare de „punere în întârziere” și îi acordă un termen de o lună pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficiențelor identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită autorităților române un aviz motivat.
Surse: Digi24
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
600.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge în farmaciile din România până la finalul lunii octombrie 2026
600.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge în farmaciile din România până la finalul lunii octombrie 2026 Aproximativ 600.000 de doze de vaccin antigripal injectabil urmează să fie distribuite farmaciilor din România până la sfârșitul lunii octombrie 2026. Mai mult de jumătate dintre acestea ar putea fi disponibile începând de săptămâna viitoare, potrivit unui […]
Orionide 2026, spectacolul cosmic al toamnei: Când atinge ploaia de stele punctul maxim pe cerul României
Orionide 2026, spectacolul cosmic al toamnei: Când atinge ploaia de stele punctul maxim pe cerul României Ploaia de meteori Orionide revine pe cerul României în octombrie 2026, oferind ocazia de a observa pe cer fragmente provenite de la una dintre cele mai cunoscute comete din istorie, cometa Halley. Fenomenul astronomic este activ între 2 octombrie […]
Fabricile de armament din Cugir, vizate de planul de reorganizare a ROMARM într-un holding industrial integrat: Consultare publică lansată
Fabricile de armament din Cugir, vizate de planul de reorganizare a ROMARM într-un holding industrial integrat: Consultare publică lansată Ministerul Economiei propune reorganizarea ROMARM într-un holding industrial integrat, cu fabricile grupate pe domenii de activitate și o conducere menită să reducă influența politică. Reforma ar putea avea implicații importante pentru unitățile de producție din Cugir, […]
