Ştirea zilei

Comisarul european Corina Creţu se întâlnește la Alba Iulia cu Mircea Hava și Ion Dumitrel

Ioana Oprean

Publicat

în

Comisarul european pentru politică regională Corina CREŢU vizitează România, în perioada 12-18 septembrie 2018. Înaltul oficial european se întâlnește cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi regionale, vizitează proiecte cu finanţare europeană şi  participă la o serie de conferinţe la nivel înalt şi la un dialog cu cetăţenii.

Petrecerea Divorțaților

În data de 12 septembrie, la Sibiu, comisarul european Corina CREŢU a avut o primă întâlnire de lucru cu reprezentanţi ai autorităţilor locale.

A doua zi, 13 septembrie, la Petroşani, comisarul pentru politică regională a participat, împreună cu reprezentanţi de nivel ministerial ai Guvernului României, la conferinţa la nivel înalt „Regiunile carbonifere din România în tranziţia energetică”, organizată de Confederaţia Sindicală Naţională MERIDIAN în parteneriat cu Comisia Consultativă pentru Mutaţii Industriale din Comitetul Economic şi Social European şi cu Universitatea din Petroşani. Scopul dezbaterilor îl reprezintă stabilirea unor măsuri ce urmează a fi adoptate şi finanţate la nivel european, naţional şi local pentru asigurarea unei tranziţii energetice juste în regiunea minieră carboniferă Valea Jiului.

Împreună cu comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală Phil HOGAN, comisarul CREŢU va participa, în data de 14 septembrie, la un Dialog cu cetăţenii la Cluj-Napoca. Dezbaterea cu publicul larg va avea tema „Un buget modern pentru o Uniune Europeană mai puternică”, iar cei doi comisari îi vor avea ca parteneri de discuţie pe dl. Petre DAEA, ministrul agriculturii din România, şi pe dl. Daniel BUDA, membru al Parlamentului European.

În ziua următoare, 15 septembrie, înaltul oficial european se va întâlni cu reprezentanţi ai autorităţilor locale din Turda şi Alba-Iulia şi va vizita proiecte cu finanţare europeană ce au avut un impact semnificativ atât în viaţa cetăţenilor, cât şi a mediului de afaceri din cele două oraşe.

În perioada 17-18 septembrie, comisarul european Corina CREŢU va participa, alături de preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude JUNCKER, la reuniunile la nivel înalt din cadrul Summitului Iniţiativei celor Trei Mări, ce va avea loc la Bucureşti.

Detalii despre program şi evenimentele cu acces deschis pentru presă sau dedicate ei sunt disponibile în agenda de mai jos.

Vizita comisarului european pentru politică regională Corina CREŢU

Sibiu, Petroşani, Cluj-Napoca, Turda, Alba Iulia

12-15 septembrie

Miercuri, 12 septembrie, Sibiu
20.30 – 22.00 Întâlnire de lucru cu dna Astrid-Cora FODOR, primarul municipiului Sibiu, cu dna Daniela CAMPEAN, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, şi cu dl. Horaţiu-Lucian MARIN, subprefectul judeţului Sibiu

Joi, 13 septembrie, Petroşani
12.30 – 14.00 Discurs principal în sesiunea de deschidere a conferinţei la nivel înalt „Regiunile carbonifere din România în tranziţia energetică”
Aula Magna, Universitatea de Petrol şi Gaze , str. Universităţii, nr. 20, Petroşani
Acces deschis presei

14.00 – 14.30 Conferinţă de presă
Universitatea de Petrol şi Gaze , str. Universităţii, nr. 20, Petroşani

Vineri, 14 septembrie, Cluj-Napoca
10.00 – 11.30 Dialog cu cetăţenii, împreună cu comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală Phil HOGAN, cu tema „Un buget modern pentru o Uniune Europeană mai puternică”
Sala Jean Monnet, Facultatea de Studii Europene, str. Emmanuel de Martonne, nr. 1, Cluj-Napoca
Acces deschis presei

11.30 – 11.45 Sesiune de întrebări şi răspunsuri pentru presă
Facultatea de Studii Europene, str. Emmanuel de Martonne, nr. 1, Cluj-Napoca

Sâmbătă, 15 septembrie, Turda şi Alba Iulia
10.30 – 11.15 Întâlnire cu dl. Cristian-Octavian MATEI, primarul oraşului Turda
Primăria Turda, str. 1 decembrie 1918, nr. 28, Turda

11.15 – 11.30 Declaraţii de presă comune cu dl. Cristian-Octavian MATEI, primarul oraşului Turda
Primăria Turda, str. 1 decembrie 1918, nr. 28, Turda

11.45 – 12.45 Vizitarea proiectului cu finanţare europeană de la Salina Turda
Salina Turda, str. Salinelor, nr. 54, Turda
Acces deschis presei

15.00 – 16.30 Întâlnire cu dl. Mircea HAVA, primarul municipiului Alba Iulia, cu dl. Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, cu dl. Dănuţ-Emil HALALAI, prefectul judeţului Alba, şi cu primari din regiune ce au beneficiat de finanţări europene
Muzeul Principia, str. Unirii, Alba Iulia
Acces deschis presei

16.45 – 18.00 Vizitarea proiectelor cu finanţare europeană din Cetatea Alba Carolina
Cetatea Alba Carolina, Alba Iulia
Acces deschis presei


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari

Ioana Oprean

Publicat

în

România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari România a obținut victoria definitivă în dosarul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) a respins integral cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Decizia […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil

Ioana Oprean

Publicat

în

O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil Primăria Șugag, din județul Alba, a publicat caietul de sarcini pentru serviciile de deszăpezire și combatere a poleiului din iarna 2026–2027. Valoarea estimată a […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cum au scăpat doi artiști muzicieni de procesul penal într-un dosar privind indemnizații din pandemie: Unul dintre inculpați trebuie să achite AJPIS Alba suma de 12.126 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum au scăpat doi artiști muzicieni de procesul penal într-un dosar privind indemnizații din pandemie: Unul dintre inculpați trebuie să achite AJPIS Alba suma de 12.126 de lei Judecătoria Alba Iulia a dispus încetarea procesului penal în cazul a doi artiști muzicieni, judecați pentru falsuri și înșelăciune în dosarul indemnizațiilor plătite în timpul pandemiei. Motivul […]

Citește mai mult