Colegiul Psihologilor: Precizări privind modificările fiscale în cazul activităților psihologice independente
Comunicat privind impozitul și contribuțiile sociale ce trebuie declarate și achitate de către psihologii cu drept de liberă practică organizați într-una din formele de exercitare ale profesiei.
Colegiul Psihologilor din România a stabilit o rundă de consultări cu reprezentanții ANAF, în perioada 11-13 ianuarie 2016, pentru lămurirea unor situații specifice exercitării profesiei de psiholog cu drept de liberă practică. In urma întâlnirii, s-au desprins mai multe soluții cu privire la procedurile de înregistrare fiscala, urmând ca intr-un document ulterior sa prezentam precizări privind înregistrarea activităților psihologice independente.
In ceea ce privește taxele si contribuțiilor sociale datorate de către persoanele care exercită in mod independent profesia de psiholog cu drept de libera practica, potrivit dispozițiilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, se modifică cadrul legal și cuantumul contribuțiilor sociale datorate.
COPSI vă prezintă mai jos o scurtă analiză comparativă a cotelor de impozit și a contribuțiilor sociale datorate de către persoanele care exercită o profesie liberală, pentru anul 2015 și 2016, inclusiv psihologii cu drept de liberă practică care își desfășoară activitatea prin una dintre formele independente de exercitare a profesiei:
a) Impozitul pentru veniturile nete obținute de către un profesionist care prestează servicii psihologice în mod independent (nu salariat) este în procent de 16% din veniturile rezultate ca diferență dintre veniturile încasate și cheltuielile deductibile pentru anul în curs sau din norma de venit, cota unică pentru anul 2016, similar cu anul 2015;
b) Contribuția la asigurările sociale (pensie) pentru veniturile obținute de către un profesionist care prestează servicii psihologice în mod independent (nu salariat) este obligatorie în anul 2016, spre deosebire de anul 2015, indiferent dacă profesionistul are și calitatea de salariat sau nu. În cazul persoanelor care țin contabilitatea în sistem real, contribuția este de 10,5% din baza minimă de calcul egală cu 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat (salariul mediu brut propus: 2681 lei). În anul 2016 scade cota de contribuţie obligatorie la nivelul contribuţiei individuale de la 10,5%, spre deosebire de anul 2015, când cota obligatorie era la nivelul de 26,3 %;
c) Contribuția la asigurările sociale de sănătate pentru veniturile obținute de către un profesionist care prestează servicii psihologice în mod independent (nu salariat) este de 5,5% din diferenţa dintre totalul veniturilor încasate şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri sau din valoarea anuală a normei de venit, după caz, raportată la cele 12 luni ale anului. Spre deosebire de anul 2015, sunt excluse din calculul cheltuielilor efectuate doar cheltuielile reprezentând contribuţii sociale de sănătate, fără contribuțiile la asigurările sociale (pensie), care erau scăzute anterior.
Psihologii cu drept de liberă practică care obțin venituri din activități independente sunt obligați să plătească impozite și contribuții sociale în timpul anului, în urma depunerii declarației privind veniturile și cheltuielile estimate. ANAF stabilește ratele de plată ale impozitului pe venit net anticipat, pe baza declarației estimative. Plățile impozitelor se vor efectua în 4 rate egale, la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, respectiv 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie și 25 decembrie.
Nota: Se estimează că autoritățile locale vor majora impozitul pentru locuințele în care se desfășoară activități economice/profesionale. Astfel, spre deosebire de impozitele pentru folosirea clădirii în scop rezidenţial/locuinţă (cu cote de impozitare între 0,08% şi 0,2%), clădirile în care se desfășoară activităţi economice se vor putea impozita cu procente de impozitare între 0,2% şi 1,3%, cu condiţia ca aceste clădiri să fie reevaluate/construite/achiziţionate în ultimii 5 ani. În caz contrar, procentul va fi de 2% din valoarea clădirii. Sunt exceptate sediile formelor de exrcitare ale profesiei care, chiar dacă sunt declarate, nu găzduiesc desfășurarea de activități economice (Ex: sedii sociale/profesionale pentru corespondență, arhivă, etc.). Totodată, cotele majorate urmează să se aplice numai pentru spațiul din clădire în care se desfășoară activități economice, prevederile nefiind extinse la întreg spațiul clădirii. (BP)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat – drept la replică | PSD Alba: Marius Hațegan se ocupă de ceea ce știe mai bine: atacuri politice și bârfe. Problemele județului rămân nerezolvate
PSD Alba: Marius Hațegan se ocupă de ceea ce știe mai bine: atacuri politice și bârfe. Problemele județului rămân nerezolvate Declarațiile vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, reprezintă un atac politic lipsit de probe și argumente, îndreptat împotriva unor persoane. De fapt, Hațegan face ceea ce știe mai bine: poze cu câte o bucată de […]
Comunicat | Marius Hațegan (PNL Alba): PSD-iștii fac parada „inculpaților” în fruntea UM Cugir
Marius Hațegan (PNL Alba): PSD-iștii fac parada „inculpaților” în fruntea UM Cugir PSD-iștii fac parada „inculpaților” în fruntea UM Cugir. După ce i-a înscăunat în fotoliul de director pe Sava și Trifan, amândoi cercetați pentru probleme cu legea, „ciuma roșie” își încearcă din nou norocul și împinge la înaintare un nou șef la conducerea Uzinei […]
Investiție de peste 24 de milioane de lei pentru stocarea energiei regenerabile în Alba Iulia: Urmează să fie depusă cerere de finanțare
Investiție de peste 24 de milioane de lei pentru stocarea energiei regenerabile în Alba Iulia: Urmează să fie depusă cerere de finanțare Un proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul „Capacități de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie pentru Municipiul Alba Iulia”, precum și a cheltuielilor legate de proiect, […]