Cod Rutier 2019: Regulile pentru prioritate s-ar putea schimba de anul viitor
Din 2019, regulile pentru prioritate s-ar putea schimba, asta după ce 20 de parlamentari au depus în Senat un proiect de lege care prevede includerea maşinilor BNR care transportă valori în categoria autovehiculelor autorizate să utilizeze girofar.
Acest semnal de avertizare luminos va obliga șoferii să acorde prioritate de trecere.
Cod Rutier 2019. Potrivit OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, „semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule”, iar „lumina albastră obligă participanţii la trafic să acorde prioritate de trecere”.
„Iniţiativa legislativă îşi propune îmbunătăţirea unor aspecte privind asigurarea securităţii transportului de valori al Băncii Naţionale a României. Prin modificările propuse se doreşte recunoaşterea coloanei de transport special şi interzicerea interpunerii altor autovehicule între cele care alcătuiesc coloana, posibilitatea efectuării în siguranţă a unor manevre specifice pentru evitarea producerii unor situaţii deosebite în timpul deplasării, precum şi descurajarea unor atitudini agresive din partea unor persoane care tulbură ordinea publică”, se arată în expunerea de motive a proiectului de modificare a OUG 195/2002.
Sursa: businessmagazin.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Consumul s-a prăbușit în România în ianuarie 2026. Fost premier: „Este a șasea lună consecutivă de scădere”
Consumul s-a prăbușit în România în ianuarie 2026 „Consumul s-a prăbușit în ianuarie 2026. Este a șasea lună consecutivă de scădere”, a afirmat, miercuri, 11 martie 2026, într-o postare în mediul online, fostul premier Florin Cîțu. „Și totuși, guvernul continuă să vândă o estimare de creștere economică de 1% pentru 2026, construită înainte de apariția […]
Șoferii pot verifica online, pe portalul hub.mai.guv.ro, dacă au permisul suspendat și care e situația punctelor de penalizare
Șoferii pot verifica online, pe portalul hub.mai.guv.ro, dacă au permisul suspendat și care e situația punctelor de penalizare Începând din 6 martie 2026, în cadrul secțiunii „Istoric de sancțiuni la regimul circulației” de pe site-ul hub.mai.gov.ro au fost implementate funcționalități suplimentare. Acestea permit vizualizarea stării dreptului de a conduce și a situației punctelor de penalizare […]
Ministrul Apărării: „Avem o industrie de armament captivă politicului şi corupţiei în cele mai multe dintre cazuri”
Ministrul Apărării: „Avem o industrie de armament captivă politicului şi corupţiei în cele mai multe dintre cazuri” Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a afirmat că industria de armament din România este captivă politicului şi corupţiei. „Avem o industrie de armament care este captivă politicului şi corupţiei în cele mai multe dintre cazuri. Eu am dat afară […]