Cod Rutier 2019: Regulile pentru prioritate s-ar putea schimba de anul viitor
Din 2019, regulile pentru prioritate s-ar putea schimba, asta după ce 20 de parlamentari au depus în Senat un proiect de lege care prevede includerea maşinilor BNR care transportă valori în categoria autovehiculelor autorizate să utilizeze girofar.
Acest semnal de avertizare luminos va obliga șoferii să acorde prioritate de trecere.
Cod Rutier 2019. Potrivit OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, „semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule”, iar „lumina albastră obligă participanţii la trafic să acorde prioritate de trecere”.
„Iniţiativa legislativă îşi propune îmbunătăţirea unor aspecte privind asigurarea securităţii transportului de valori al Băncii Naţionale a României. Prin modificările propuse se doreşte recunoaşterea coloanei de transport special şi interzicerea interpunerii altor autovehicule între cele care alcătuiesc coloana, posibilitatea efectuării în siguranţă a unor manevre specifice pentru evitarea producerii unor situaţii deosebite în timpul deplasării, precum şi descurajarea unor atitudini agresive din partea unor persoane care tulbură ordinea publică”, se arată în expunerea de motive a proiectului de modificare a OUG 195/2002.
Sursa: businessmagazin.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Câți dintre pensionarii din România au sub 2.500 de lei pe lună: Bătrânețea, o luptă cu facturile și scumpirile
Câți dintre pensionarii din România au sub 2.500 de lei pe lună: Bătrânețea, o luptă cu facturile și scumpirile Pentru mai mult de jumătate dintre pensionarii României, venitul lunar rămâne sub pragul de 2.500 de lei. Într-o economie în care prețurile continuă să crească, plata alimentelor, a facturilor și a medicamentelor pune presiune pe bugetele […]
Video | Florin Manole, despre menținerea CASS pentru pensii în 2027: „Subiectul nu este epuizat, încă nu a fost abordat la nivelul Guvernului”
Florin Manole, despre menținerea CASS pentru pensii în 2027: „Subiectul nu este epuizat, încă nu a fost abordat la nivelul Guvernului” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că problema contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru pensionari nu a fost încă discutată la nivelul Guvernului. Oficialul a […]
Video | Crește salariul minim de la 1 ianuarie 2027? Ce spune ministrul Muncii, Florin Manole
Crește salariul minim de la 1 ianuarie 2027? Ce spune ministrul Muncii, Florin Manole Salariul minim brut pe economie va fi menținut la nivelul actual, de 4.325 de lei, la 1 ianuarie 2027, urmând ca o eventuală majorare să fie discutată în perioada următoare, după centralizarea indicatorilor economici. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, […]
