Rămâi conectat

Editorial

Cod roşu în politică

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La propriu, fierbem sub codul portocaliu de caniculă pe care Administraţia Naţională de Meteorologie l-a emis cu valabilitate până vineri. La figurat, fierbem sub un cod roşu în politică, valabil nu se ştie până când exact în totalitatea lui, dar sigur, într-o primă etapă, tot până vineri. De ce până vineri? Pentru că vineri, 6 iulie a fost convocată o nouă sesiune extraordinară a Senatului şi Camerei Deputaţilor, pentru ca în plenul celor două Camere reunite să fie citită şi votată cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Prin comparaţie cu avalanşa de evenimente politice care se succed cu repeziciunea şi efectele unui uragan, vechea ceartă privind participarea la Consiliul European pare o glumă. Dar nu este pentru că atunci s-a văzut că Uniunea Social Liberală este hotărâtă să facă orice pentru a-şi atinge obiectivele. În fond, nu avem de ce ne mira, doar însuşi Niccolo Machiavelli ne-a învăţat că: „Scopul scuză mijloacele!” Iar scopul Uniunii Social Liberale este înscăunarea co-preşedintelui Crin Antonescu în funcţia promisă, cea de şef al statului. Prin orice mijloace, acum, pentru că nu este sigur că USL va rezista ca alianţă politică până în anul 2014, când expiră mandatul pe care alegătorii i l-au dat lui Traian Băsescu în anul 2009. Nu-i corect ca unul dintre co-preşedinţi, Victor Ponta, să fi ajuns la funcţia propusă, iar celălalt să stea doar să spere încă 2 ani! Revenind, cu ocazia Consiliului European am văzut cum Guvernul a mutat urgent Monitorul Oficial din subordinea Parlamentului în subordinea sa, blocând publicarea deciziei CCR favorabilă lui Traian Băsescu. A fost semnalul. De la începutul săptămânii şi până acum USL a tot făcut modificări în funcţionarea unor instituţii, astfel încât suspendarea lui Traian Băsescu să fie cât mai uşoară. A schimbat preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, a modificat prin ordonanţă de urgenţă Legea de funcţionare a Curţii Constituţionale, astfel încât Curtea să nu mai aibă aviz obligatoriu pentru hotărârile Parlamentului. Dar, avizul obligatoriu fusese dat CCR printr-un amendament al PSD-istului Dan Şova! A mai revocat USL şi Avocatul Poporului, singurul care putea ataca la Curtea Constituţională ordonanţele de urgenţă ale guvernului. Fostului deţinător al funcţiei i s-a reproşat prea marea apropiere de Traian Băsescu. Actualul deţinător este Valer Dorneanu, care nu poate fi suspectat de prea mare independenţă judecând după calitatea sa de fost preşedinte PSD al Camerei Deputaţilor!
Dar scopul scuză mijloacele, iar declaraţiile despre instaurarea domniei legii şi guvernarea în folosul cetăţenilor sunt sloganuri de campanie. În două luni de când s-a instalat la Palatul Victoria câte măsuri de creştere a economiei a luat guvernul Ponta? Niciuna, prim- ministrul a venit de la Bruxelles anunţându-ne ca pe o mare victorie aprecierile pozitive pe care România le-a primit pentru îndeplinirea întocmai a acordurilor cu FMI şi Banca Mondială, acele acorduri care ne permit să ne păstrăm ratingul de ţară, dar pe care acorduri USL susţinea că le va denunţa imediat ce ajunge la guvernare. A ajuns!
Cât despre Traian Băsescu, ei bine şi el şi-a căutat-o cam cu lumânarea. În cele 20 de pagini ale documentelui prin care se cere suspendarea sa, printre motivele suspendării sunt enumerate promulgarea Legii pensiilor adoptată prin frauda Robertei Anastase, încălcarea repetată a independenţei Justiţiei prin desele vizite la CSM şi prin declaraţii publice, iniţierea unui proiect neconstituţional de revizuire a Constituţiei… Faţă de prima tentativă de suspendare, prin măsurile de austeritate (juste sau nu, nu discutăm acum) asumate, Traian Băsescu a pierdut susţinerea poporului. Iar poporul va fi chemat să se pronunţe prin vot, la referendum, cel mai probabil la sfârşitul acestei luni.
Anca DINICĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea