COD GALBEN de ploi și vijelii în Alba și în alte 31 de județe până marți la ora 23.00
Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, o avertizare cod galben în Alba și în alte 31 de județe din țară, valabilă din 17 august, ora 16.00, până în 18 august, ora 23.00.
În perioada menţionată, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele deluroase şi montane, precum şi în nordul, nord-estul, centrul şi local în sud-estul ţării. Astfel, temporar se vor semnala averse, descărcări electrice, căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, cu precădere în zona de munte 40….50 l/mp. Pe arii restrânse va cădea grindină.
Județele care intră luni după-amiază sub Cod Galben de ploi sunt Satu Mare, Maramureș, Suceava, Botoșani, Sălaj, Cluj, Bistrița Năsăud, Neamț, Iași, Alba, Mureș, Harghita, Bacău, Vaslui, Hunedoara, Sibiu, Brașov, Covasna, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Giurgiu, Ilfov, Ialomița, Călărași și municipiul București.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Avertisment DNSC: GRU exploatează routere vulnerabile pentru a fura informații sensibile
Avertisment DNSC: GRU exploatează routere vulnerabile pentru a fura informații sensibile Actori cibernetici afiliați serviciului militar de informații al Rusiei exploatează, la nivel global, routere vulnerabile pentru a intercepta și fura informații sensibile din domeniile militar, guvernamental și al infrastructurii critice, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), după o alertă lansată de FBI, NSA […]
Nicușor Dan a numit noii șefi ai marilor Parchete: A acceptat 7 din 8 propuneri Nicușor Dan a transmis, în cadrul unei conferințe de presă, începută la ora 19.00, la Palatul Cotroceni că a semnat decretele pentru numirea a 7 din 8 propuneri pentru noii șefi ai marilor Parchete. Preşedintele României a semnat următoarele decrete […]
Schimbare de situație în cazul Realitatea Plus: Televiziunea își poate CONTINUA emisia Curtea de Apel București a hotărât suspendarea aplicării deciziei CNA privind retragerea licenței postului Realitatea Plus. Deși hotărârea nu este definitivă, aceasta este executorie, astfel că televiziunea își poate continua emisia până la pronunțarea unei decizii finale. Decizia instanței este deja vizibilă în […]