Rămâi conectat

Sănătatea și natură

Coada-şoricelului, regina plantelor medicinale din România

Publicat

în

Denumirea latină a plantei de coada-şoricelului este Achillea millefolium, făcând referire la miticul luptător grec Ahile, cel scăldat de mama sa, zeiţa Thetis, în apele Styxului, pentru a deveni invulnerabil la răni (o aluzie la uimitorul efect cicatrizant şi de vindecare a rănilor al acestei plante). Acum două mii de ani, dacii denumeau planta “chodela” (codiţă), nume consemnat în tratatele lui Dioscoride (medic militar roman), şi o foloseau pentru vindecarea rănilor, cangrenelor şi a bolilor infecţioase. Mai târziu, în medicina populară românească, coada-şoricelului a căpătat un loc cu totul aparte, fiind folosită în toate zonele ţării, pentru nu mai puţin de o sută de afecţiuni, de la cele digestive şi dermatologice, la cele care ţin de sistemul imunitar sau endocrin. Datorită virtuţilor sale terapeutice, coada-şoricelului a fost deseori numită „regina plantelor medicinale româneşti”.
Recoltare
coada soriceluluiDe la coada-şoricelului se culeg tulpinile fragede şi inflorescenţele albe, uneori cu nuanţe de roz, cu miros aromat-amărui. Este una dintre cele mai răspândite plante medicinale de la noi din ţară. O găsim pe pajişti, prin fâneţe, pe marginile râurilor şi ale pâraielor, pe lângă drumurile de ţară şi în locurile virane.  Iubeşte în mod special lumina soarelui, de care are nevoie din abundenţă, în rest fiind foarte rezistentă la lipsa de umiditate, la condiţiile de sol şi de temperaturi. Se culege pe vreme uscată, de preferinţă în miezul zilei, când are concentraţia maximă de uleiuri volatile. Pentru cules avem nevoie neapărat de o foarfecă de grădină sau de un cuţitaş, cu care se taie tulpina înflorită, aşa încât să nu smulgem planta din rădăcină.
După culegere, planta se întinde la uscat în strat de maximum opt centimetri grosime, într-un loc lipsit de umiditate, umbrit şi bine ventilat. Se poate usca foarte bine şi în bucheţele, care, de asemenea, se atârnă într-un loc umbrit. Dintr-un kilogram de plantă proaspătă se obţin după uscare două-trei sute de grame de produs lipsit de umiditate. Coada-şoricelului uscată se păstrează în pungi de hârtie sau în săculeţi de pânză, în locuri întunecate şi lipsite de umezeală.
Preparate din coada-şoricelului
Sucul de coada-şoricelului. Se obţine cu ajutorul mixerului (blenderului), din planta proaspăt culeasă: în vasul mixerului se pun 50 de grame de plantă foarte bine spălată şi 50 ml de apă de izvor, după care se omogenizează prin mixare, iar amestecul rezultat se stoarce prin tifon. Se iau 50 ml pe zi din acest suc, pentru tratarea afecţiunilor hepato-biliare, a celor intestinale şi a inapetenţei. Extern sucul se foloseşte sub formă de comprese aplicate pe locul afectat, pentru tratarea bătăturilor, a arsurilor uşoare, precum şi pentru a favoriza cicatrizarea rapidă a rănilor.
Pulberea de coada-şoricelului. Se obţine prin măcinarea cât mai fină cu râşniţa electrică de cafea a părţilor aeriene. Depozitarea pulberii se face în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase şi reci, pe o perioadă de maximum două săptămâni (deoarece substanţele volatile se evaporă rapid). De regulă, se administrează de 4 ori pe zi câte o linguriţă rasă, pe stomacul gol.
Infuzia combinată de coada-şoricelului. Se pun la macerat 3-4 linguri mărunţite de coada-şoricelului, în jumătate de litru de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în încă jumătate de litru de apă, vreme de cinci minute, după care se lasă să se răcească şi se filtrează. În final, se amestecă cele două extracte, obţinându-se aproximativ un litru de infuzie combinată de coada-şoricelului, care se foloseşte intern (2-3 căni pe zi).
Tinctura de coada-şoricelului. Pentru obţinerea acestui preparat se pun într-un borcan cu filet douăzeci de linguri de pulbere de inflorescenţe de coada-şoricelului, peste care se adaugă două căni (500 ml) de alcool alimentar de 70 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă să macereze vreme de două săptămâni, într-un loc călduros, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticluţe mici, închise la culoare. Intern, se administrează din acest remediu de patru ori pe zi câte o linguriţă diluată în puţină apă.
Cataplasma cu coada-şoricelului. O mână de flori mărunţite de coada-şoricelului se lasă timp de 1-2 ore să se înmoaie în apă caldă (40-50 de grade Celsius). Se aplică direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon, şi se lasă vreme de o oră.
Uleiul de coada-şoricelului. În jumătate de litru de ulei de măsline, de sâmburi de struguri sau de susan, se pun 10 linguri de inflorescenţe de coada-şoricelului uscate şi mărunţite. Se lasă să macereze la soare, vreme de 2 săptămâni, după care se filtrează, iar preparatul obţinut se trage într-o sticlă închisă la culoare, care se păstrează în locuri întunecoase şi reci.
Tratamente interne cu coada-şoricelului
Afecţiuni hepatice – planta stimulează secreţia bilei şi are rol depurativ, pentru tratament fiind recomandată tinctura sau infuzia.
Dischinezie biliară – se administrează infuzia combinată de coada-şoricelului, câte o jumătate de cană, cu 20-30 de minute înainte de fiecare masă. Un astfel de tratament durează 30 de zile şi se poate relua după o pauză de două săptămâni.
Colecistită – uleiul volatil conţinut în florile de coada-şoricelului are efecte antiinflamatoare şi calmante asupra vezicii biliare. Se administrează pulberea proaspăt măcinată de flori din care se ia câte o linguriţă pe stomacul gol, de patru ori pe zi, în cure de trei săptămâni, cu zece zile de pauză.
Dispepsie, indigestie – se combină în proporţii egale tincturi de coada-şoricelului şi de anghinare (Cynara scolymus), iar din acest amestec se ia câte o linguriţă diluată în apă, înainte cu 10 minute de fiecare masă. Ambele plante îmbunătăţesc peristaltismul tubului digestiv, amplifică secreţia de sucuri gastrice, reduc senzaţia de greaţă sau de inapetenţă.
Colită, colită spastică – anumite substanţe aromate şi flavonoidele din coada-şoricelului reduc semnificativ inflamaţia la nivelul intestinului subţire şi al celui gros, ajută la cicatrizarea epiteliilor lezate, combat eficient spasmele digestive. Se administrează infuzia combinată, câte 2-3 căni pe zi, pe o perioadă de 35 de zile, apoi se face o pauză de două săptămâni, după care tratamentul se poate relua, dacă mai este cazul. În această afecţiune, efectele terapeutice ale florilor de coada-şoricelului sunt mult mai puternice în combinaţie cu sunătoarea.
Amenoree (absenţa patologică a ciclului menstrual) – două substanţe din coada-şoricelului (apigenina şi luteolina) îmbunătăţesc răspunsul organismului la acţiunea hormonilor care declanşează ciclul menstrual. Se administrează pulberea proaspăt măcinată de flori de coada-şoricelului, câte trei linguriţe pe zi, în cure de patru săptămâni, urmate de alte două săptămâni de pauză.
Dureri menstruale – se beau 2-3 căni pe zi cu infuzie din flori de coada-şoricelului cu o săptămână înainte de venirea ciclului. Frunzele conţin o substanţă alcaloidă care relaxează musculatura întregii regiuni abdominale, reglează circulaţia sangvină şi acţionează ca un antispastic al sistemului vascular.
Tuse, bronşită – ceaiul se prepară prin infuzie de 1-2 linguri de plantă la 500 de g de apă. Se bea în cursul unei zile.
Adjuvant în hemoragia internă – unii alcaloizi din componenţa acestei plante favorizează cicatrizarea rapidă a leziunilor interne şi externe. Se consumă zilnic câte un litru – un litru şi jumătate de infuzie combinată de coada-şoricelului.
Acneea – acneea este declanşată de probleme digestive şi de metabolism, provocate de alimentaţia modernă, de sensibilitatea la infecţii cutanate, precum şi de problemele hormonale. Coada-şoricelului are atât efecte antimicrobiene (acţionează contra bacteriilor, în special), cât şi de stimulare a proceselor digestive. Adăugaţi la acestea efectul hormonal anterior menţionat al acestei plante şi faptul că este un dezintoxicant pentru ficat şi pentru bilă, pentru a înţelege eficienţa sa în tratarea acneei. Se fac tratamente cu o durată de 60 de zile, timp în care se ia infuzie combinată de coada-şoricelului, câte un litru pe zi, în două reprize, dimineaţa şi seara.
Tratamente externe cu coada-şoricelului
Răni deschise, zgârieturi – se pune o compresă cu suc proaspăt sau cu tinctură de coada-şoricelului pe locul afectat, ţinându-se 60 de minute. Repetaţi aplicaţia de mai multe ori pe zi. Efectul cicatrizant este uluitor de rapid, rana închizându-se numaidecât. În prealabil se recomandă însă o dezinfectare a rănii foarte atentă, pentru a nu rămâne germeni infecţioşi sub ţesutul cicatriceal format rapid sub acţiunea plantei.
Alergie cutanată – se pun comprese cu infuzia combinată de coada-şoricelului, care se ţin vreme de minimum două ore pe zi pe locul afectat. Substanţele aromatice (azulenele) din compoziţia plantei au efecte anti-inflamatoare şi antialergice, reduc mâncărimile, usturimea şi edemele.
Arsuri, arsuri cu substanţe chimice – se aplică uleiul de coada-şoricelului, trei aplicaţii zilnic pe locul afectat, până la vindecare.
Candida vaginală – se fac spălături vaginale, o dată pe zi, seara, cu infuzie combinată de coada-şoricelului. Substanţele antiseptice conţinute de plantă blochează proliferarea acestei ciuperci, reduc inflamaţia şi ajută la refacerea epiteliilor lezate de infecţie. Este un tratament blând, care nu perturbă flora vaginală, folosit pentru prevenirea şi pentru combaterea candidozelor de intensitate mică şi medie.
Herpes, Zona zoster – o linguriţă de flori mărunţite se pune la 250 ml apă clocotită. Se acoperă pentru 15 minute apoi se strecoară. Se fac tamponări de mai multe ori pe zi.
Frumuseţe
Transpiraţia excesivă – băile generale cu extract apos de coada-şoricelului, făcute de 2-3 ori pe săptămână, reduc transpiraţia, previn erupţiile cutanate produse de combinaţia de transpiraţie şi praf, menţin sănătatea pielii. Pentru a obţine aceste efecte, se pun 5 litri de infuzie combinată de coada-şoricelului la o cadă de baie, în care se fac băi de 30 de minute. Procedura se repetă de 2-3 ori pe săptămână, mai ales în sezonul cald.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Sănătatea și natură

De ce unele sosuri nu trebuie înghețate (P)

Publicat

în

Congelatorul este unul dintre acele electrocasnice despre care putem spune că are puteri magice. Dacă ați revenit acasă după un Paște extrem de încărcat, de fapt, atât de încărcat încât nu ați scăpat fără mâncare la pachet, congelatorul este acea cutie miraculoasă în care puteți pune ce nu vă încape în frigider. Adusul aminte devine opțional, însă un congelator va funcționa așa cum vă așteptați numai dacă îi cunoașteți regulile.

Reguli de bază

Astfel, dacă vă folosiți congelatorul ca spațiu de depozitare doar pentru produsele congelate din supermarket, aflați că nu l-ați utilizat la capacitate maximă. Congelatorul este un loc excelent pentru a conserva alimentele gătite și produsele alimentare cu o durată de valabilitate limitată, cum ar fi bananele, chiflele pentru hot dog sau chiar produse congelate din start. Unul dintre cele mai bune exemple legumele congelate. Sunt ușor de păstrat și chiar mai ușor de gătit ca garnitură sau chiar ca fel principal de mâncare.

Când începeți să vă folosiți congelatorul pentru depozitarea alimentelor, trebuie să țineți cont de câteva lucruri. În primul rând, evitați să congelați orice lucru în sticlă, deoarece s-ar putea sparge. În al doilea rând, normele de siguranță alimentară spun că congelatorul dumneavoastră ar trebui să fie capabil să congeleze alimente gătite în aproximativ patru ore. În al treilea rând, nu dezghețați alimentele folosind apă fierbinte. Trecerea alimentelor congelate sub apă fierbinte le poate găti parțial, schimbând gustul și textura.

Elit - Gustul Desăvârșit

Dacă respectați aceste reguli generale, puteți îngheța în siguranță aproape orice. Cu toate acestea, există anumite alimente pe care nu ar trebui să le congelați niciodată, deoarece procesul de congelare și decongelare poate altera aroma și consistența acestora.

Cât timp poți păstra diverse alimente în congelator

Chiar dacă congelatorul vă permite păstrarea îndelungată a produselor congelate, din păcate există o dată de expirare pentru toată mâncarea pe care alegeți să o înghețați. Din fericire, unele tipuri rezistă mult mai bine decât altele.

De exemplu, produsele de panificație pot fi păstrate până la 3 luni. Dacă aveți de păstrat semi-preparate din această categorii, te poți bucura de ele chiar și după jumătate de an. Lactatele au o durată de viață în congelator variată: laptele trebuie consumat cel mult după trei luni, în timp ce untul și brânza rezistă chiar și șase luni. Dacă sunteți fan al iaurtului, trebuie să știți că acesta rezistă doar două luni.

Carnea depozitată direct în congelator are o durată de viață de cel mult 6 luni. Dacă aceasta este tocată, ar fi bine să o consumați cel mult în 4 luni. Peștele cu carne grasă are aceeași valabilitate a cărnii tocate, iar cel obișnuit poate fi păstrat chiar și 6 luni.

Și pentru că sezonul cald este aici, aflați că fructele pot fi păstrate la congelator chiar și un an. În cazul legumelor, cele crude pot fi păstrate aproximativ trei luni, iar cele prefierte pot fi consumate chiar și după un an. Cum rămâne însă cu sosurile?

Unele sosuri nu trebuie înghețate

Când apa îngheață, formează cristale de gheață, iar acestea pot avea un efect devastator asupra anumitor alimente, inclusiv asupra unor sosuri.

Dacă un sos a fost îngroșat cu un amidon precum cel din făină sau amidonul de porumb, cantitatea mare de apă absorbită de moleculele amidonului se va cristaliza. Sosul dezghețat rezultat sfârșește, de obicei, prin a fi mult mai subțire. Dacă se întâmplă asta, probabil că trebuie să renunți la el și să realizezi că acel sos perfect a dispărut.

Pe lângă sosurile cu amidon, sosurile pe bază de maioneză și alte emulsionări, precum sosul hollandaise, de asemenea, nu se descurcă bine în congelator. Congelarea poate separa grăsimile de alte ingrediente, făcând ca sosul să se rupă. Unele sosuri pe bază de brânză și smântână – cum ar fi béchamel și Alfredo – se pot rupe, de asemenea, dacă sunt congelate. Cu toate acestea, decongelarea în frigider timp de câteva ore, iar apoi bătând sosul în timp ce îl reîncălziți, poate ajuta la readucerea acestuia la consistența sa anterioară.

Aceștia sunt primii pași pentru ca produsele congelate să fie păstrate așa cum trebuie în congelatorul tău. Tot ce vă rămâne de făcut este să le faceți loc printre felurile de mâncare de la Paște.

 foto: freshful.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Sănătatea și natură

Păpădia sau “cuiul pământului” – proprietăţi curative. Tratamente naturiste bazate pe păpădie

Publicat

în

Păpădia – proprietăţi curative. Tratamente naturiste cu păpădie: Cura de tulpini de păpădie • Infuzia de păpădie • Decoct din păpădie • Extract fluid din păpădie şi hrean • Tinctură din păpădie şi hrean • Siropul de păpădie • Băi terapeutice cu păpădie

Aşa cum îi stă bine unui om gospodar, primăvara încep muncile agricole pentru cei care au o mică grădină în spatele casei. Bineînţeles, primele care apar şi unde trebuie şi unde nu trebuie, mai ales unde nu trebuie, în toate cotloanele, sunt păpădiile. În verdele crud al ierbii aceste pete de culoare galbenă sunt o încântare pentru ochi, un blestem pentru grădinari, dar un miracol pentru sănătate. Cartea de vizită Păpădia este o plantă erbacee perenă cu rădăcină pivotantă lungă, viguroasă, de 12-20 cm, datorită căreia e denumită în China “cuiul pământului”, cu frunze lungi, crestate şi cu flori galbene grupate în capitule.

Este o excelentă sursă de minerale, fier, cupru, potasiu, fosfor (0,5% – conţine mai mult fosfor decât spanacul şi varza), calciu (1,6%) şi magneziu, vitaminele A, B1, C, D, un principiu amar, taraxacina, flavonoide, fitosteroli, acizi (cafeic, silicic, palmitic, oleic) şi taninuri. Istoric De secole, preparatele pe bază de păpădie sunt indicate în caz de dischinezii biliare, dispepsii, colopatii, hepatite acute şi cronice, ciroză hepatică, litiază biliară, microlitiază renală, detoxifiere, reumatism, ulcere aftoase, gastrită.

Elit - Gustul Desăvârșit

Despre Theseu, cel mai cunoscut erou atenian din mitologia greacă, se spune că ar fi dorit, după ce a ucis Minotaurul, o salată de păpădie pentru a-şi reface forţele. Legendele mai spun că în Atlantida păpădia era folosită şi ca aliment, dar şi terapeutic, pentru proprietăţile ei tonice. Păpădia a fost una dintre plantele medicinale cele mai cunoscute şi mai utilizate de-a lungul istoriei.

Primele informaţii scrise despre păpădie le avem de la medicii arabi din secolele X şi XI, care o considerau un fel de andivă sălbatică. Era mult preţuită de indienii americani, care o foloseau ca tonic amar, cicatrizant pentru răni şi arsuri şi ca aliment. În perioada medievală era consumată în Europa sub formă de salată, dar medicii menţionau şi proprietăţile ei sedative şi diuretice, francezii chiar au numit-o ”pisse-en-lit” (pipi-n pat), iar Lyle, unul din primii herbologi americani, o descria ca fiind relaxantă, stimulentă hepatic şi având o lentă acţiune diuretică.

Citeşte şi: Muşeţelul plantă medicinală • Muşeţelul întrebuinţări şi proprietăţi • Preparate din muşeţel • Proprietăţi terapeutice

papadia

Cura de tulpini de păpădie Tulpinile de păpădie ajută la revitalizarea celor veşnic obosiţi şi bolnăvicioşi. Aceste tulpini, odată ajunse în stomac, îmbunătăţesc sucul gastric, curăţindu-l de substanţele care se depun de-a lungul timpului şi care îngreunează buna funcţionare. Tot aceste tulpini de păpădie consumate pe o perioada de 30- 40 zile, acum primăvara, când sunt fragede şi zemoase, sunt un remediu invizibil pentru cei care suferă de artrită şi reumatism.

Preparate pentru uz intern Infuzie de păpădie. Pregătită corect, infuzia reprezintă un adevărat elixir pentru ficat şi rinichi, un depurativ natural al întregului organism, contribuind eficient la eliminarea toxinelor. Se obţine amestecând 10 g (2 linguriţe) de plantă uscată (partea aeriană alcătuită din frunze) şi 250 ml apă (o cană). După ce a dat în clocot, vasul se acoperă şi preparatul se lasă la infuzat, în repaus, 10 minute.

La final, se strecoară şi poate fi băut. Important este să nu îndulcim ceaiul cu zahăr. Dacă totuşi, gustul ni se pare neplăcut, putem folosi mierea de albine sau zahărul brun. Doza recomandată este de două căni pe zi, una dimineaţa, pe stomacul gol, şi seara înainte de culcare. O cură de trei săptămâni va avea efecte benefice asupra întregului organism, acţiunea sa fiind vizibilă şi la nivelul pielii, care va deveni mai fermă şi mai fină.

Filtrele de detoxifiere ale organismului sunt numeroase: pielea (prin transpiraţie), plămânii (prin respiraţie), aparatul renal (prin urinare) şi, nu în ultimul rând, tubul digestiv (prin defecaţie), care este a patra cale de eliminare a toxinelor din organism. În afecţiunile renale de natură infecţioasă se recomandă cura cu infuzie de păpădie şi administrarea de pilule cu albastru de metilen. Pilulele cu albastru de metil au reprezentat în trecut principala terapie în afecţiunile renale de natură infecţioasă. Din păcate, această terapie a fost înlocuită, nu cu cel mai mare succes, de antibiotice.

Citeşte şi: Boli ce pot fi prevenite cu ceapă • Tratamente interne cu ceapă • Tratamente externe cu ceapă • Remedii din ceapă

Decoct din păpădie. La o cană cu apă (250 ml) se pun două linguri (30 g) de rădăcină de păpădie uscată şi mărunţită. Preparatul se fierbe la foc mic, timp de 15 minute, completându-se treptat apa care se evaporă. După ce se filtrează, poate fi păstrat la frigider cel mult două zile. Doza recomandată este de 30 ml (2 linguri), de trei ori pe zi, înainte de fiecare masă. Cura se ţine vreme de trei săptămâni şi poate fi reluată după o săptămână de pauză. Tratamentul cu decoct de rădăcină de păpădie contribuie semnificativ la normalizarea circulaţiei sângelui şi a ritmului cardiac şi este un valoros tratament adjuvant în ciroza hepatică, cistită şi dereglări ale glandei tiroide. Decoctul are ca efect şi eliminarea calculilor renali (cunoscutele pietre la rinichi), fiind un bun diuretic.

Extract fluid din păpădie şi hrean. 100 g rădăcină de păpădie uscată se fierb într-un litru de apă până când volumul acesteia scade la jumătate (500 ml), apoi se adaugă 10 g hrean ras. După răcire, se filtrează, iar poţiunea poate fi păstrată la frigider aproximativ 5 zile. Doza optimă este de 60 ml (4 linguri) de trei ori pe zi, timp de o săptămână. Concentratul este indicat mai ales celor care suferă de bronşită cronică, boli intestinale sau afecţiuni reumatice.

Tinctura de păpădie. Se obţine din 20 g de rădăcină uscată de păpădie şi 100 ml alcool alimentar de 70 de grade, folosind metoda generală de preparare a tincturilor: componentele se lasă la macerat timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Apoi se filtrează şi se lasă la decantat încă 6 zile. Se păstrează în sticluţe cu dop picurător. Se poate păstra un an de la data preparării.

Tinctură din păpădie şi hrean. 20 g de rădăcină de păpădie uscată şi 10 g hrean ras se pun într-un borcan cu filet, iar deasupra se toarnă 100 ml alcool alimentar de 70 de grade. Borcanul se închide ermetic şi preparatul se lasă la macerat 10 zile, timp în care trebuie agitat de 3-4 ori pe zi. După această perioadă, se filtrează şi se pune la decantat, în frigider, încă 6 zile. În final, se filtrează din nou, iar tinctura rezultată se păstrează în sticluţe de culoare închisă.

Preparatul poate fi păstrat un an după obţinere. Pentru tratament sunt indicate 20-30 de picături, dizolvate în apă, de 2-3 ori pe zi, înainte de fiecare masă. Cura se ţine două sau trei săptămâni şi, dacă este necesar, se reia ori de câte ori este nevoie. Asocierea păpădiei cu hreanul aduce un plus de sănătate organismului, prin desfundarea căilor respiratorii, ceea ce duce la mai mult oxigen în sânge şi o mai bună funcţionare a inimii. Astfel, tinctura mixtă are un efect benefic asupra tuturor organelor-cheie: plămâni, ficat şi rinichi.

Preparatul acţionează eficient în stimularea bilei leneşe, atât păpădia, cât şi hreanul, având drept efect mărirea volumului de bilă secretată. Cu un puternic rol antiinflamator, licoarea are efecte benefice şi asupra celor care suferă de reumatism sau artrită, fiind totodată şi un antiseptic de elită, care ucide şi elimină bacteriile, contribuind la regenerarea ţesuturilor. Este recomandată în curele de slăbire şi mai ales celor care se luptă cu obezitatea, dereglări ale glandei tiroide, indigestie sau retenţie de apă în organism. În afecţiunile renale, tinctura de păpădie şi hrean, uşor de preparat în orice gospodărie, se poate asocia cu pilulele cu albastru de metil, ambele potenţându-se reciproc.

Citeşte şi: Ghimbirul proprietăţi • Ghimbirul afrodisiac • Reţete cu ghimbir • Ceaiul de ghimbir

Poţiune tonifiantă pentru ficat şi rinichi. 15 g de rădăcină uscată de păpădie (aproximativ o lingură), 30 g de rădăcină uscată de cicoare (aproximativ 2 linguri), 15 g de boabe de ienupăr se amestecă într-un vas emailat, care se pune pe foc, iar peste plante se toarnă 1 litru de apă. Ingredientele se fierb 15 minute, apoi lichidul se strecoară. Licoarea poate fi păstrată în frigider, doza recomandată fiind 30 ml (două linguri) de trei ori pe zi. Este indicată mai ales atunci când toxinele din organism s-au concentrat şi cristalizat sub formă de piatră la nivelul ficatului ori rinichilor. Poţiunea este recomandată şi celor care suferă de diabet, principiile active din ienupăr având rolul de a reduce nivelul zahărului din sânge şi a stimula diureza. Atenţie, preparatul nu este recomandat celor care suferă de afecţiuni renale grave, deoarece ienupărul poate produce iritarea rinichilor.

Elixir din păpădie şi condimente. 30 g de rădăcină de păpădie, 30 g de rădăcină de pătrunjel, 15 g de rădăcină de ghimbir, 15 g de rădăcină de lemn dulce se amestecă într-un vas emailat, cu o lingură de lemn, iar deasupra se toarnă 2 litri de apă şi se pune pe foc. Mixtura este lăsată să fiarbă până când cantitatea de apă se reduce la jumătate (1 litru), apoi se strecoară şi este păstrată în frigider.

Doza recomandată este de 50 ml (un păhărel), de 3 ori pe zi, cu 15 minute înainte de fiecare masă. Pentru efecte optime, cura se ţine 7 zile. Îmbinarea celor patru plante contribuie la sănătatea întregului organism, de la fluidizarea sângelui până la tonifierea sistemului nervos şi a sistemului muscular. Elixirul este indicat pentru a combate stările de greaţă şi indigestiile, ameliorând cu succes simptomele inflamaţiilor gastrice.

Siropul de păpădie. Se prepară din toată planta (cu tot cu rădăcină), culeasă cu grijă să nu se rupă pentru a nu lăsa să se scurgă latexul, conservând principiile active ale plantei. Se spală bine cu apă rece, apoi se toacă mărunt şi se pune într-un borcan cu tot cu latexul scurs, cu mai mult de jumătate miere de albine, amestecând bine conţinutul. Se acoperă şi se lasă la macerat 2 săptămâni, apoi se consumă câte 1-2 linguriţe de 2- 3 ori pe zi timp de 2- 3 săptămâni, fiind benefic pentru afecţiunile tubului digestiv şi bolile hepato-biliare. Reţete pentru uz extern

Băi terapeutice. Păpădiile sunt o bună ocazie de relaxare, dar şi de eliminare a toxinelor, pielea fiind unul dintre filtrele de dezintoxicare ale organismului. Se prepară mai întâi o infuzie concentrată din 300 g de păpădie uscată şi doi litri de apă. După ce a dat în clocot, fiertura se mai lasă la foc mic încă 20 de minute, se filtrează şi poate fi turnată în apa din cadă. Îmbăierea durează aproximativ un sfert de oră şi este recomandată de 2-3 ori pe săptămână. Băile cu păpădie alină durerile reumatice şi articulare, fiind recomandate şi pentru calmarea iritaţiilor pielii, produse de afecţiunile dermatologice.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Sănătatea și natură

Leurda, planta medicinală vedetă a primăverii, datorită efectelor sale curative

Publicat

în

Leurda planta medicinală • Leurda, proprietăţi şi beneficii • Leurda – remedii • Tinctura de leurdă • Reţete şi afecţiuni care pot fi tratate cu leurda

Cunoscută ca remediu de milenii, leurda este unul dintre leacurile din lunile de primăvară pe care natura ni-l oferă pentru ca organismul nostru să se cureţe de toxine şi să îşi întărească sistemul imunitar. Numele latinesc al leurdei este Allium ursinum (usturoiul ursului) şi, într-adevăr, urşii o consumă ca medicament, imediat ce ies din hibernare. De altfel, se pare că apa­riţia frunzelor de leurdă este şi semnul că, în curând, animalele vor ieşi din bârloguri pentru a se bucura de razele soarelui de primăvară.

Este o plantă de talie medie-mică, cu frunze cărnoase, de un verde puternic, cu flori mici şi albe. În ţara noastră, verdele viu al frunzelor şi albul luminos al florilor ei împodobesc pădurile din Muntenia, Transilvania şi sudul Moldovei. Popular, mai este numită şi usturoită, pentru că frunzele şi tulpinile sale au un gust şi un miros puternic de usturoi, cu care de altfel este şi rudă, din punct de vedere botanic. Leurda creşte numai în pădurile din Europa Centrală, iar până în prezent nu a putut fi aclimatizată în nici o altă regiune. În prezent, leurda este considerată din punct de vedere terapeutic mai puternică decât usturoiul, care la rândul său este unul dintre cele mai folosite şi apreciate medicamente naturale din lume. Explicaţia acestui lucru este faptul că leurda a crescut liberă, neinfluenţată de mâna omului, păstrându-şi neatinse însuşirile cu care a fost înzestrată. Aşa se explică faptul că are efecte terapeutice atât de puternice.

Frunzele de leurdă au componente asemănătoare cu cele ale usturoiului, predominând sulfura de alil, care imprimă gustul şi mirosul caracteristice tuturor speciilor din genul Allium. În plus, conţine carotenoizi, vitaminele A şi C, vitamine din complexul B, levuloză, ulei eteric complex, săruri minerale, calciu, fier, fosfor, natriu, magneziu, cupru şi proteine.

Elit - Gustul Desăvârșit

Pentru alimentaţie şi preparare în stare proaspătă, se recoltează frunzele fragede, tinere, în lunile martie-aprilie. Se taie cu un cuţitaş, pentru a nu scoate afară planta cu tot cu rădăcină, care trebuie să rămână în pământ pentru a permite regenerarea plantei. Pentru o porţie delicioasă de salată cu leurdă, se prepară o mână de frunze proaspete, care se spală bine cu apă călduţă, se taie mărunt şi se pun într-un castron. Se amestecă cu o linguriţă de oţet de mere, un vârf de cuţit de sare şi o jumătate de linguriţă de ulei, după care se consumă în maxim 30 de minute de la preparare. Într-o cură cu leurdă, se consumă o astfel de salată o dată pe zi, dimineaţa, la prima masă, înainte de a începe să consumi altfel de alimente. O cură cu leurdă durează minim 10 zile. Este extrem de bine tolerată de ficat şi, deşi are un puternic miros de usturoi, nu dă respiraţiei izul neplăcut ca în cazul usturoiului.

„Planta mileniului trei”

Cu frunzele ei în formă de paloş, leurda este unul dintre cele mai puternice remedii din farmacia naturii. Consumată sub formă de salată, suc, infuzie, decoct, tinctură, acţionează favorabil în numeroase afecţiuni. În urma unor studii efectuate în laboratoarele din Germania, leurda a fost declarată “Planta mileniului trei” pentru multiplele sale efecte benefice asupra organismului nostru. În prezent, leurda este considerată din punct de vedere terapeutic mai puternică decât usturoiul.
Tinctura de leurdă

Se pun într-un borcan 100 de grame frunze de leurdă fin tocate (eventual mixate), care se acoperă cu 300 ml de alcool alimentar de 50 de grade, amestecând continuu. Se închide borcanul ermetic şi se lasă conţinutul la macerat vreme de 12 zile. După trecerea timpului de macerare, preparatul se strecoară, iar extractul astfel obţinut se pune în sticluţe mici, închise la culoare. Se administrează de regulă două linguriţe de tinctură de 4 ori pe zi, în tratamente cu o durată de 1-3 luni.

Afecţiuni tratate cu leurdă:

Tromboflebita şi trombozele în general – dintre plantele medicinale din flora europeană, leurda are printre cele mai puternice efecte fluidifiante sanguine şi antiagregante plachetare. Se consumă sub formă de suc: 1-2 pahare pe zi, pe stomacul gol, în cure de minim 20 de zile. Când sezonul de culegere se sfârşeşte, se administrează tinctură de leurdă: o linguriţă diluată în jumătate de pahar de apă, de patru ori pe zi, în cure de câte o lună, cu o săptămână de pauză.

Sechele după accidentul vascular, prevenindu-le în acelaşi timp – se face o cură cu salată de leurdă timp de două săptămâni, timp în care se consumă câte o porţie de salată în fiecare dimineaţă. După cura de salată se continuă tratamentul cu tinctură. Se administrează de patru ori pe zi, pe stomacul gol. (Tratamentul cu tinctură durează minim două luni).

Ateroscleroza şi bolile cardiace asociate unor valori ridicate ale colesterolului – leurda este foarte bogată în adenozină, substanţă care are un rol esenţial în reducerea colesterolului, în împiedicarea formării trombilor, în scăderea tensiunii arteriale. Astfel, leurda este pe termen lung adjuvantul ideal în tratarea bolilor cardiace (ischemie, aritmie, tahicardie), fiind administrată în cure de câte 2-3 luni, cu două săptămâni de pauză, sub formă de tinctură. Se ia o linguriţă de tinctură diluată în apă, de 4 ori pe zi, înaintea meselor principale. În timpul primăverii, este foarte utilă o cură cu salată de leurdă, cu o durată de minim două săptămâni.

Hipertensiunea arterială – substanţele active conţinute de leurdă au efecte vasodilatatoare şi ajută la menţinerea în limite normale a presiunii sanguine. Se administrează tinctura de 4 ori pe zi. Tratamentul se face timp de două luni, cu două săptămâni de pauză.

Oprirea procesului de îmbătrânire – se consumă zilnic salată de leurdă, înaintea meselor principale, pe o perioadă cât mai îndelungată, în timpul sezonului de recoltare a frunzelor. Ultimele studii arată că anumite substanţe active din leurdă neutralizează radicalii liberi din sânge, au efecte de relansare a activităţii endocrine, previn sclerozarea vaselor de sânge şi favorizează circulaţia cerebrală.

Reumatismul – se face o cură cu suc de leurdă timp de trei săptămâni, perioadă în care se consumă câte două pahare de suc pe zi, dimineaţa, pe stomacul gol. În paralel, se ţine o cură vegetariană cu multe crudităţi.

Acţiune depurativă. Sucul de leurdă are puternice efecte depurative, fiind eficient şi în tratarea sclerodermiei, psoriazisului, acneei şi în general a bolilor de piele care apar pe fondul intoxicării organismului.

Înlăturarea efectelor nocive ale nicotinei şi fumatului – atât clorofila din frunzele proaspete de leurdă, cât şi anumite substanţe similare cu cele conţinute de usturoi, au efecte antitoxice puternice. Ele contracarează efectele dăunătoare ale nicotinei şi gudronului din ţigări, fiind un mijloc de protecţie excelent, atât pentru fumătorii activi, cât şi pentru cei pasivi. De asemenea, se pare că în timpul curei cu leurdă, renunţarea la fumat este mai uşoară. Se consumă zilnic suc de leurdă, câte 2 pahare pe zi, dimineaţa şi seara, pe o perioadă de minim două săptămâni.

Leurda stimulează capacitatea de memorare, combate momentele de lapsus, amneziile, insomniile, ameţelile de dimineaţă, stările depresive, tensiunea la nivelul capului şi stările de anxietate şi de nelinişte. În tratamentul insomniei şi al stărilor de nelinişte, sunt indicaţi bulbii, care se pot consuma ca atare sau sub formă de salată.

Afecţiuni respiratorii. Frunzele consumate sub formă de salată sunt benefice persoanelor cu bronşite, în tuberculoza pulmonară şi în tratarea infecţiilor de la nivelul căilor respiratorii superioare (gripe, răceli), datorită efectului antiseptic şi antiinflamator. Acţiunea benefică a plantei este datorată şi substanţelor volatile pe care le conţine. Aceleaşi substanţe au şi un pronunţat efect expectorant, eliminând mucusul din arborele bronşic. Tinctura de leurdă este un bun adjuvant în tratamentul bolilor ce afectează aparatul respirator.

Leurda curăţă rinichii şi vezica urinară, favorizează urinarea şi elimină excesul de acid uric, foarte dăunător la bolnavii de gută.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare