Actualitate

CNADNR: Încă 18 camere de monitorizare vor funcţiona pe drumuri naţionale şi autostrăzi, pentru a depista şoferii fără rovinietă

Dragoş Suciu

Publicat

în

Alte 18 camere de monitorizare video vor fi puse în funcţiune pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi începând de luni, pentru a depista autovehiculele care circulă fără rovinietă, a anunţat CNADNR.

Petrecerea Divorțaților

„Până în acest moment în reţeaua rutieră naţională se aflau în funcţiune 24 de puncte de control (10 fixe, 14 mobile). Prin adăugarea celor 18 vom spori cu 75% gradul de control al autovehiculelor din trafic. În perioada următoare, până în toamna anului 2014, vor mai fi instalate înca 45 de camere, ceea ce înseamnă creşterea şi întărirea sistemului de supraveghere cu aproape 100%”, se arată într-un comunicat al CNADNR.

Compania precizează că în urma amplasării primelor 24 de camere, în anul 2010, veniturile din taxa de rovinietă au crescut semnificativ.

„Numărul mai mare de puncte de control generează creşterea gradului de plăţi voluntare a rovinietei cu un procent de minim 25%”, potrivit sursei citate.

Camerele au fost amplasate strategic, în puncte care nu pot fi ocolite de şoferi, iar pe timpul nopţii sistemele de supraveghere vor detecta plăcuţele maşinilor, în infraroşu.

Dispozitivele de control fac parte dintr-un sistem informatic compact al CNADNR. Pe şosele sunt amplasate posturi de control dotate cu camere video, care recunosc numerele de înmatriculare ale maşinilor de la o distanţă de 20 de metri.

Numărul de înmatriculare al autoturismului este verificat în baza de date şi în cazul în care nu a fost plătită rovinieta proprietarul maşinii este amendat.

Sursa: Mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista

Ioana Oprean

Publicat

în

Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista Concursul Național de Rezidențiat va avea loc în data de 15 noiembrie 2026, iar la examen sunt așteptați 9.969 de candidați, care vor concura pentru un total de 5.483 de locuri și posturi, a […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensionare cu cinci ani mai devreme, fără penalizări, în 2026! Cine poate beneficia de această facilitate și ce condiții trebuie îndeplinite

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensionare cu cinci ani mai devreme, fără penalizări, în 2026! Cine poate beneficia de această facilitate și ce condiții trebuie îndeplinite Românii care au acumulat suficienți ani de cotizare pot ieși la pensie cu până la cinci ani înainte de vârsta standard, fără să piardă niciun leu din pensie. Facilitatea este prevăzută de articolul 56 […]

Citește mai mult

Actualitate

Cât de importantă este vaccinarea anti-VSR pentru protejarea bebelușilor și a vârstnicilor: Ce spun specialiștii

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât de importantă este vaccinarea anti-VSR pentru protejarea bebelușilor și a vârstnicilor: Ce spun specialiștii Societatea Română de Pneumologie avertizează asupra riscurilor reprezentate de Virusul Sincițial Respirator (VSR), în contextul apropierii sezonului infecțiilor respiratorii. Potrivit estimărilor, peste 5.500 de persoane vârstnice ajung anual în spitalele din România din cauza infecțiilor asociate acestui virus, în timp […]

Citește mai mult