Claudiu Răcuci (PNL) propune ca pe şantiere să se lucreze 24 de ore şi 7 zile pe săptămână
Claudiu Răcuci (PNL): Voi propune un pachet legislativ pentru urgentarea lucrărilor de infrastructură
Deputatul PNL Claudiu Răcuci anunţă că lucrează în prezent la un pachet de măsuri legislative care vor scurta termenele de execuţie ale proiectelor de infrastructură din România, vor sprijini micile firme româneşti şi vor facilita utilizarea fondurilor europene: „Legislaţia actuală este vinovată pentru ritmul lent al executării lucrărilor de infrastructură din ţara noastră. Nu ştiu cine a făcut-o aşa, căci parcă şi-a dorit să nu avem drumuri, poduri şi căi ferate.
Degeaba ne comparăm cu statele dezvoltate, în condiţiile în care în România legile sunt de slabă calitate, încâlcite şi favorizează pe cel care nu lucrează, şi îl sugrumă pe cel de bună-credinţă. Încă de acum doi ani am depus în Parlament un set de măsuri care vor conduce la o mai bună legislaţie în domeniul achiziţiilor publice, astfel încât cei care câştigă licitaţiile să nu mai plimbe utilajele de la o licitaţie la alta, ci vor fi obligaţi să-şi demonstreze capacitatea tehnică pentru fiecare lucrare în parte.
Tot cu acel prilej am propus ca pe şantiere să se lucreze 24 de ore şi 7 zile pe săptămână. Deşi PSD s-a opus cu toată forţa acestui proiect, am aflat recent că aceştia sunt pe punctul de a da proiectului meu un vot favorabil, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Ar fi bine ca acele măsuri să fie adoptate, pentru că termenele de execuţie ar scădea la jumătate. Pentru acest motiv sunt stimulat să elaborez acum un alt pachet legislativ care să garanteze faptul că plăţile către subcontractori și contractorii care lucrează bine și termină lucrările în termene, se fac la timp. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul
Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]
VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”
Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]
Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”
Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]