CJ Alba solicită respingerea plângerii S.C. Livio Dario privind pierderea a 2 trasee, care rămân totuși la firma din Alba Iulia
Consilierii județeni vor supune votului în cadrul ședinței de joi, 24 ianuarie, un proiect de hotarare “privind respingerea plângerii prealabile formulată si completată de S.C. Livio Dario SRL prin care solicită revocarea parţială a Hotarârii Consiliului Judeţean Alba nr. 197/27 noiembrie 2012.”
Este vorba despre hotărârea privind programul de Transport Județean de Persoane prin curse regulate, în urma căreia socitatea de transport “Livio Dario” a rămas fără traseele Alba Iulia – Sântimbru – Obreja şi Alba Iulia – Sântimbru – Mihalț, care au fost introduse în AIDA – Transport Local.
Liviu Poptean, patronul “Livio Dario” a înaintat în acest sens o plângere către CJ Alba prin care solicită revocarea parţială a hotărârii din noiembrie și reintroducerea celor două trasee în transportul judeţean, propuneri pe care CJ Alba le va respinge cel mai probabil în cadrul ședinței de joi. Acesta și-a argumentat solicitarea arătând că a fost încălcat principiul simetriei. Reprezentantul juridic al SC“Livio Dario” suține că eliminarea celor două trasee echivalează cu depăşirea competenţelor autorităţilor locale si județene.
În expunerea de motive anexată hotărârii, aparatul de specialitate al CJ Alba explică faptul că “modificărea a fost determinată de adresa Consiliului Local al comunei Mihalţ nr.5079 din 7 noiembrie 2012 (Hotărârea nr.28 din 31 octombrie 2012) privind aderarea Consiliului Local al comunei Mihalţ la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Alba Iulia — Transport Local, precum şi Hotărârea nr.29 din 31 octombrie 2012 prin care s-a aprobat eliminarea din Programul de transport judeţean de persoane a traseelor Alba Iulia – Sântimbru – Obreja şi Alba Iulia – Sântimbru – Mihalţ şi introducerea acestora în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Alba Iulia — Transport Local”. Au fost organizate în acest sens dezbateri publice la care au participat și operatorii de transport. În consecință, hotărârile de Consiliu Local este legală și validă.
Hotărârea CJ Alba, în urma căreia s-a stabilit programul de Transport Județean de Persoane prin curse regulate, nu are niciun efect în plan concret, întrucât astăzi, 21 ianuarie, când la nivel național trebuiau să fie organizate licitațiile pentru traseele de transport călători județene și intrajudețene, acestea nu au mai avut loc. Asfel, licitațiile au fost amânate până la un termen neprecizat, situație în care SC “Livio Dario” va continua să presteze serviciile de transport pe cele două trasee în discuție.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat | Corneliu Mureșan (PSD Alba): Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie
Corneliu Mureșan(PSD Alba): Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie Siegfried Mureșan premier înseamnă, din punctul meu de vedere, doar Ilie cu altă pălărie. O schimbare de nume și de imagine, nu neapărat schimbarea de direcție de care România are nevoie. După lunile de guvernare ale lui Ilie Bolojan, România are nevoie de mai […]
Foto | Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei
Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei Una dintre comunele afectate de seceta din ultimii ani este Cricău, unde a fost necesar ca și în acest an, pe perioada verii, SC Apa CTTA SA Alba, de comun […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Un transport public județean eficient înseamnă șansa satelor noastre de a rămâne vii
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Un transport public județean eficient înseamnă șansa satelor noastre de a rămâne vii Un județ în care copiii nu au cu ce ajunge la școală, iar oamenii nu au cu ce ajunge la serviciu este un județ care își izolează propriile comunități. Problemele transportului public județean din Alba nu sunt […]