Actualitate

CJ Alba reia, pentru a 3-a oară, licitația celui mai mare centru de gestionare a deșeurilor din Transilvania. Miză de 13 milioane de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

După ce primele două proceduri au fost anulate, Consiliul Județean Alba reia pentru a 3-a oară licitația privind concesionarea centrului de management al deşeurilor de la Galda de Jos. Valoarea estimată este de 63.518.681 de lei, circa 13,1 milioane de euro.

Petrecerea Divorțaților

Procedura de concesionare a celui mai mare centru de management al deşeurilor din Transilvania a fost lansată ieri, 16 aprilie 20202, în Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP) şi are o valoare cu aproximativ 3 milioane de uro mai mică, față de precedentele două licitații eșuate.

În septembrie 2019, Consiliul Judeţean a decis anularea precedentei licitaţii după ce Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a admis în parte contestaţiile depuse de doi dintre operatorii care au participat la procedura de achiziţie publică. Este vorba despre companiile Eco Bihor SRL Oradea şi Polaris Mediu SRL Târgu Jiu, care au contestat la CNSC raportul procedurii şi, implicit, acordarea contractului în valoare de 77,28 milioane de lei către societatea Eco Sud SA Bucureşti. CJ Alba a mai anulat, în ianuarie 2018, procedura de concesionare, însă, atunci, decizia a fost luată înainte de a se încheia perioada de depunere a ofertelor.

Potrivit noii proceduri, contractul va fi încheiat pe o durată de 6 ani. Operatorul ar urma să administreze Centrul de Management Integrat al Deşeurilor de la Galda de Jos şi staţiile de transfer de la Blaj şi Tărtăria, dar şi pentru transportul deşeurilor de la staţiile de transfer la centrul de la Galda de Jos. Ofertele pot fi depuse până la data de 25 mai 2020.

Potrivit caietului de sarcini, Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Alba este implementat în cadrul proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Alba”, finanţat prin POS Mediu şi a proiectului „Fazarea proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Alba”, finanţat prin POIM.

Astfel, Consiliul Judeţean Alba organizează procedura de achiziţie publică pentru atribuirea contractului de delegare prin concesiune a gestiunii operării instalaţiilor de gestionare a deşeurilor realizate prin proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Alba” şi proiectul „Fazarea proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Alba”.

Potrivit documentaţiei, infrastructura de deşeuri din judeţul Alba este compusă din:

1. Instalaţii noi realizate prin proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Alba” şi proiectul „Fazarea proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Alba”: – Centru de Management Integrat al Deşeurilor, Galda de Jos – compus din depozit ecologic (capacitate 543.000 mc), staţie de sortare (capacitate 42.213 to/an) şi staţie de tratare mecano-biologică simplă (capacitate 85.566 to/an) – Staţia de transfer deşeuri Blaj (capacitate 15.000 to/an) – Staţia de transfer deşeuri Tărtăria (capacitate 33.044 to/an)

2. Instalaţii existente realizate de către unele unităţi adminstrativ teritoriale: – Staţia de sortare Aiud (investiţie PHARE) – Staţia de sortare Zlatna (Program pilot pentru reabilitarea zonelor fierbinţi, Zlatna şi Copşa Mică) – Staţia de transfer Abrud (investiţie PHARE) – Staţia de sortare Baia de Arieş (investiţie PHARE)

În vederea implementării Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor, judeţul Alba a fost împărţit în 4 zone de colectare, zonele 1 şi 4 fiind la rândul lor împărţite în sub-zone.

Zona 1

– Sub-zona 1.1 – Alba Iulia, Teiuş. Berghin, Ciugud, Cricău, Ighiu, Întregalde, Mihalţ, Ohaba, Sântimbru, Stremţ

– Sub-zona 1.2 – Aiud, Livezile, Lopadea Nouă, Mirăslău, Ponor, Rădeşti, Rimetea, Rîmeţ

– Sub-zona 1.3 – Ocna Mureş, Fărău, Hopârta, Lunca Mureşului, Noşlac, Unirea

Zona 2

– Sebeş, Cugir, Blandiana, Ceru Băcăinţi, Câlnic, Cut, Daia Română, Doştat, Gârbova, Pianu, Săliştea, Săsciori, Şibot, Şpring, Şugag, Vinţu de Jos

Zona 3

– Sub-zona 3.1 – Zlatna, Almaşu Mare, Meteş
– Sub-zona 3.2 – Abrud, Bucium, Ciuruleasa, Mogoş, Roşia Montană
– Sub-zona 3.3 – Câmpeni, Albac, Arieşeni, Avram Iancu, Horea, Gârda de Sus, Poiana Vadului, Scărişoara, Sohodol, Vadu Moţilor, Vidra
– Sub-zona 3.4 – Baia de Arieş, Bistra, Lupşa, Ocoliş, Poşaga, Sălciua

Zona 4 – Blaj, Bucerdea Grânoasă, Cenade, Cergău, Cetatea de Baltă, Crăciunelu de Jos, Jidvei, Roşia de Secaş, Sâncel, Şona, Valea Lungă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română

Ioana Oprean

Publicat

în

Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română Compania Națională „Loteria Română” S.A. a contestat Hotărârea Consiliului Local nr. 313 din 31 august 2026, prin care Alba Iulia și-a stabilit regimul activităților de jocuri de noroc. Executivul local consideră însă plângerea neîntemeiată și propune Consiliului Local să o respingă. Un proiect de […]

Citește mai mult

Actualitate

Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027 În câteva zile, elevii din România vor intra în prima vacanță din anul școlar 2026-2027, programată la finalul lunii octombrie. Vacanța de toamnă va dura nouă zile consecutive, iar calendarul aprobat de Ministerul Educației […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii” Premierul Luca Niculescu afirmă că Pilonul II de pensii private nu va fi modificat, subliniind că predictibilitatea trebuie să reprezinte un principiu de bază al politicilor publice. Potrivit șefului Guvernului, fondurile acumulate în cadrul acestui sistem însumează aproximativ […]

Citește mai mult