Circulaţia rutieră pe Transalpina rămâne închisă până pe 31 mai din cauza vremii nefavorabile
Șoseaua Transalpina nu va fi deschisă pe 30 aprilie, aşa cum era stabilit iniţial, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, iar șoferii ar putea circula pe acest drum doar din 31 mai, potrivit ultimelor date.
Circulaţia rutieră pe Drumul Naţional 67C -Transalpina rămâne închisă, pe tronsonul Rânca, judeţul Gorj – Şugag, judeţul Alba, până pe 31 mai, cu posibilitate de prelungire, în funcţie de starea vremii.
„Măsura s-a prelungit până la 31 mai, din cauza zăpezilor din ultima perioadă şi a riscului de producere a avalanşelor. Termenul era iniţial până pe 30 aprilie, dar s-a prelungit pentru că a nins foarte mult şi nu putem risca. Prognozele arată o încălzire şi ploi şi atunci putem să intrăm în zonă, cu utilajele. Anul trecut s-a deschis pe 15 iunie. Păstrăm legătura cu salvamontiştii permanent şi ne comunică dacă mai sunt riscuri sau nu”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cristi Tudor, reprezentantul Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Târgu-Jiu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Care sunt gradele din Jandarmeria Română: de la sergent la general: Cum arată ierarhia și cine poate ajunge în vârful sistemului
Care sunt gradele din Jandarmeria Română: de la sergent la general: Cum arată ierarhia și cine poate ajunge în vârful sistemului Jandarmeria Română are o ierarhie militară clară, stabilită prin lege. De la subofițeri și maiștri militari până la ofițeri și generali, fiecare grad indică poziția în structura militară și marchează un anumit nivel de […]
„Let’s Do It, România!” 2026: Mobilizare record pentru acțiunea de ecologizare de la începutul toamnei
„Let’s Do It, România!” 2026: Mobilizare record pentru acțiunea de ecologizare de la începutul toamnei Peste 130.000 de oameni s-au înscris deja pentru a participa, pe 19 septembrie 2026, la ampla acțiune de curățenie „Let’s Do It, România!”. Organizatorii își propun ca ediția din acest an să stabilească un nou record de participare și să […]
Cum se obține autorizația de construire după Codul Urbanismului 2026: Ce se întâmplă dacă dosarul este incomplet
Cum se obține autorizația de construire după Codul Urbanismului 2026: Ce se întâmplă dacă dosarul este incomplet România are, din 25 august 2026, un nou reper legislativ în materie de urbanism și construcții. Legea nr. 169/2026, prin care a fost adoptat Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, adună într-un singur cadru reguli care până acum […]