„Cine-i şi Wikileaks ăsta?”

„Cine-i şi Wikileaks ăsta?”, ne întrebăm asaltaţi din toate părţile de dezvăluirile aşa-zis de senzaţie pe care televiziunile şi ziarele româneşti nu mai prididesc să le pună în deschiderea jurnalelor, la concurenţă cu divorţul Columbenilor sau copilul nenăscut al Zăvorancei. Întrebarea poate fi una legitimă şi numai dacă ne amintim de mogulul Voiculescu de la Antene care  întreba retoric deunăzi „Cine-i Wikileaks?”. Evident, nu pentru că nu ar fi ştiut că acesta este un fel de site unde au fost postate sute de mii de documente cu dezvăluiri a multor operaţiuni secrete, în special ale SUA, ci, mai ales cine-i acest Wikileaks de la care trebuie să luăm de bun tot ce apare aici. Însă o definiţie mai exactă suna aşa: Wikileaks este o organizaţie internaţională care publică informaţii confidenţiale, secrete sau clasificate din surse de presă anonime, sau din  interiorul unor instituţii de stat sau chiar state, remarcându-se în România, în special prin dezvăluirile corespondenţei oficiale dintre Ambasada americană din Bucureşti şi Departamentul de Stat al SUA. Isteria a început în urmă cu câteva luni în lume însă, precum criza, la noi a ajuns cu puţină întârziere. Aşa am putut afla abia zilele trecute ce părere avea fostul ambasador al Americii la Bucureşti, Nicholas Taubman despre politicienii români şi ce informaţii se transmiteau despre ei – că Traian Băsescu are probleme cu băutura, Crin Antonescu este un politician leneş, că Geoană a negociat în secret cu Traian Băsescu suspendarea sa, sau că acelaşi Geoană a făcut două vizite secrete la Moscova cu avionul lui Sorin Ovidiu Vîntu, iar de Ponta e numai gura. Practic aproape că nu există politician să rămână nebârfit, dacă nu de colegi, de ziariştii dornici să se pună bine cu americanii. Şi lista cu bârfe ar putea continua la nesfârşit. Însă modul cum televiziunile se extaziază şi tratează aceste aşa-zise dezvăluiri nu face decât să oficializeze aceste compuneri de multe ori puerile şi să consacre bârfa ca politică de stat. Că trădarea şi lipsa de profesionalism sunt la mare rang în România se ştie de mult, iar Wikileaks vine doar să mai confirme încă o dată că acest tip de comportament a fost bine asimilat de reprezentanţii celei mai mari puteri mondiale. Nu este de mirare nici că tonul acestor telegrame consemnate şi transmise de Ambasada SUA la Bucureşti este unul mai mult decât dispreţuitor la adresa clasei politice româneşti. De altfel, modelul este unul care se aplică cu siguranţă şi la nivel local unde, în lipsa unei Ambasade a Americii, primarii, şefii de poliţie, judecătorii, procurorii, preşedinţii de consilii judeţene sau prefecţii se constituie în centre de putere unde tot felul de persoane sau personaje, care au sau nu câte ceva de spus, se duc şi le umplu capul cu tot felul de bârfe şi poveşti sperând să-şi câştige o poziţie privilegiată.
Ioana PITICARIU

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---