Connect with us
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Opinii - Comentarii

Cine a fost Sfântul Ilie, cel care aduce ploaia și umblă pe cer într-un car de foc. Tradiții și obiceiuri de 20 iulie

Ziarul Unirea

Published

on

PSD - Alegeri Parlamentare 2024

Cine a fost Sfântul Ilie, cel care aduce ploaia și umblă pe cer într-un car de foc. Tradiții și obiceiuri de 20 iulie

USR - Alegeri Parlamentare 2024

În fiecare an, la data de 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie Tesviteanul. Acesta este cunoscut drept făcător de minuni și aducător de ploi în perioadele de secetă.

Citește și:  Mesaje de SFANTUL Ilie. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica

Cine a fost Sfântul Ilie

Povestea Sfântului Ilie spune că acesta a fost gospodar, dar cu o fire foarte iute. El şi-ar fi ucis părinţii veniţi în vizită şi a mers apoi la Dumnezeu şi şi-a cerut iertare, primind un car şi un bici de foc pentru a-i ucide pe diavolii care îl stăpâneau.

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

Sfântul Ilie a venit pe lume cu peste 800 de ani î.Hr., în ţinutul Tesvi din Galaad, într-o familie de preoţi, într-o perioadă în care iudeii se închinau idolilor şi zeilor străini, pe vremea împăratului Ahab. Se spune că la naşterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc şi, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieţi.

Citește și: Legenda Sfântului Ilie, aducătorul de ploi, căruţaşul cerului care fulgeră şi trăzneşte

Regele Ahab, în vremea căruia ar fi trăit Ilie, s-a căsătorit cu Isabela, o prinţesă feniciană din Sidon, care se închina zeului Baal. Ahab, preţuind frumuseţea femeii mai mult decât credinţa în Dumnezeul părinţilor săi, şi-a obligat poporul să se închine zeului Baal, încurajând în acest fel idolatria. Toate aceste fapte au atras mânia lui Dumnezeu, iar Sfântul Proroc Ilie a primit misiunea de a-l mustra pe rege şi de a întoarce de la închinarea la zei poporul care se tăvălea în necurăţie şi aducea pe fiii săi jertfă diavolilor (zeului Moloh, zeul fericirii, îi erau aduse drept jertfe copii sacrificaţi prin ardere).

Sfântul Ilie și carul de foc de pe cer

Legendele mai spun că Sfântul Ilie a fost gospodar, dar cu o fire foarte iute. El şi-ar fi ucis părinţii veniţi în vizită şi a mers apoi la Dumnezeu şi şi-a cerut iertare, primind un car şi un bici de foc pentru a-i ucide pe diavolii care îl stăpâneau.

În tradiţia populară, Sfântul Ilie este prezentat ca mergând pe cer într-un car cu roţi de flăcări, tunând şi lovind diavolii cu biciul de foc. Se mai spune că este aducător de ploaie şi că poate provoca furtuni puternice.

Multe legende spun să Sfântul Ilie nu şi-a încheiat misiunea pe pământ, el ridicându-se la cer şi aşteptând acolo sfârşitul lumii, pentru a se lupta cu căpetenia diavolilor. Este considerat „mustrător al împăraţilor celor fărădelege şi pedepsitor al prorocilor mincinoşi, minunat făcător de minuni şi râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare, cel mai mare între proroci”.

Citește și: Mesaje de Sfânta Maria. Ce felicitări, urări și SMS-uri le poți trimite persoanelor care își serbează onomastica

Regele Ahab, în vremea căruia ar fi trăit Ilie, s-a căsătorit cu Isabela, o prinţesă feniciană din Sidon, care se închina zeului Baal. Ahab, preţuind frumuseţea femeii mai mult decât credinţa în Dumnezeul părinţilor săi, şi-a obligat poporul să se închine zeului Baal, încurajând în acest fel idolatria. Toate aceste fapte au atras mânia lui Dumnezeu, iar Sfântul Proroc Ilie a primit misiunea de a-l mustra pe rege şi de a întoarce de la închinarea la zei poporul care se tăvălea în necurăţie şi aducea pe fiii săi jertfă diavolilor (zeului Moloh, zeul fericirii, îi erau aduse drept jertfe copii sacrificaţi prin ardere).

Seceta și ploaia, simboluri ale puterii Sfântului Ilie

Certându-l pe Ahab, Sfântul Ilie îi spune: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie decât numai când voi zice eu!” (3 Rg 17;1). Sfântul Ilie s-a retras pe malul râului Cherit. Iar în urma lui, seceta şi foametea a cuprins toată ţara. Atunci s-a împlinit cuvântul lui Moise către iudei: „Cerurile tale, care sunt deasupra capului tău, să se facă aramă şi pământul de sub tine fier” (Deuteronomul, 28 – 23). Căci Dumnezeul l-a ascultat pe Sfântul Ilie.

După trei ani şi jumătate, dovedindu-se că numai credinţa în Dumnezeul lui Ilie este cea adevărată, poporul israelit şi-a recunoscut greşeala de a se fi închinat zeului Baal, strigând: „Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat”.

Citește și: Nume care se sărbătoresc de Sfântul Ilie

„Până când veţi şchiopăta voi de amândouă gleznele voastre?”, întreba Sfântul Ilie mulţimile adunate pe Muntele Carmelului: „Dacă Dumnezeu, Care v-a scos pe voi din pământul Egiptului, este Dumnezeu, apoi pentru ce nu mergeţi în urma Lui? Iar dacă Baal este zeul vostru, apoi mergeţi după el”, le spune israeliţilor, mustraţi de conştiinţă pentru rătăcirea lor.

Rugându-se atunci Ilie, o ploaie a răcorit pământul şi foametea a încetat.

Sfântului Proroc Ilie nu i-a fost dată moartea, fiind ridicat la cer într-un car de foc. Şi potrivit Tradiţiei Bisericii, el este viu în trup, aflat în grija lui Dumnezeu în locaşurile cereşti.

Sfântul Ilie a fost văzut de cei trei Sfinţi Apostoli, Petru, Ioan şi Iacob, pe Muntele Taborului, în vreme Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos, şi va fi văzut din nou de oameni înaintea celei de a doua veniri a lui Iisus Hristos. Atunci cel ce mai înainte a scăpat de sabia Izabelei, va pătimi de sabia lui Antihrist, împreună cu Enoh şi cu Ioan. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”).

Minunile Sfântului Ilie

În timp ce călătorea, Sfântul Ilie a ajuns la casa unei femei păgâne care făcea pâine pentru fiul ei. Deși era foarte săracă, aceasta l-a invitat la masă pe Sfântul Ilie și i-a dat mănânce și să bea, rămânând fără făină și ulei. Așadar, prorocul i-a fost recunoscător femeii și a făcut o minune, iar covata cu făină și ulciorul cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii.

Citește și: MESAJE de SFANTUL NICOLAE. Idei de URARI şi FELICITARI pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica

După câteva zile de când era găzduit de femeie, copilul acesteia a murit. Distrusă de durere, aceasta a dat vina pe Sfântul Ilie, acuzându-l că el i-a adus nenorocirea. Atunci, el a făcut a doua minune. Se spune că a suflat de trei ori peste cadavrul copilului, iar acesta a revenit la viață.

Obiceiuri, tradiții, superstiții

De ziua Sfântului Ilie, oamenii nu lucrau, pentru a nu cădea grindina, şi nu mâncau mere, pentru ca grindina să nu fie de mărimea acestora.

Tot în această zi, femeile mergeau la biserică şi dădeau pomană pentru morţi din roadele gospodăriei.

În dimineaţa acestei zile se culeg plante de leac, în special busuioc, care sunt puse apoi la uscat, iar femeile duc busuioc la biserică pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl pun pe foc, iar cenuşa rezultată o folosesc în scopuri terapeutice.

Citește și: MESAJE de SFÂNTUL ANDREI. SMS-uri, urări, felicitări pe care le poţi trimite celor care îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei

De Sfântul Ilie, românii îşi amintesc şi de sufletele morţilor, în special de sufletele copiilor morţi. Femeile chemau copiii străini sub un măr, pe care îl scuturau şi dădeau de pomană merele căzute. Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea morţilor (Moşii de Sânt-Ilie), iar la casele gospodarilor sunt organizate praznice.

De Sfântul Ilie, la sate, apicultorii recoltau mierea albinelor. Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbaţi îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ajutaţi de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele şi vecinii invitaţi la acest moment festiv, gustau din mierea nouă şi se cinsteau cu ţuica îndulcită cu miere. Masa festivă avea menirea de a asigura belşugul apicultorilor.

Citește și:  MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi

Sânt-Ilie marchează şi miezul verii pastorale, dată la care le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.

Sursa: libertatea.ro digi24.ro stiridinlume.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Advertisement

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Noutăți pensii: Valoarea punctului de referință 2025. Cu cât se indexează pensiile din luna ianuarie

Unirea Ziarul

Published

on

Noutăți pensii: Valoarea punctului de referință 2025. Cu cât se indexează pensiile din luna ianuarie Începând cu data de 1 septembrie 2024, conform prevederilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, la determinarea cuantumului pensiei este utilizat un nou indicator, respectiv valoarea punctului de referință. Valoarea punctului de referinţă a fost determinată prin raportarea […]

Continue Reading

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea