Cinci persoane intoxicate cu ciuperci la Câmpeni
O familie compusă din cinci persoane, din Cîmpeni, a suferit în cursul zilei de ieri o gravă intoxicație cu ciuperci. Trei dintre bolnavi au fost aduși cu ambulanțele la secția de Urgențe a Spitalului Județean, noaptea trecută.
Primul sosit a fost un băiat în vârstă de 13 ani. Acesta a consumat împreună cu familia ciuperci culese din pădure. Copilul s-a simțit foarte rău și a solicitat ajutorul medicilor care au considerat că este necesară transportarea sa de urgență la Alba Iulia. Ulterior, alte două persoane din aceeași familie au fost transportate, cu aceleași simptome, tot la Spitalul de Urgență. Restul familiei a rămas sub supraveghere la Abrud.
UPDATE: ”Ieri în jurul orei 15.00 s-au prezentat la spitalul orășenesc Cîmpeni 4 persoane din aceeași familie, din Gura Roșiei, cu simptimatologia de intoxicație după consum de ciuperci. Este vorba de trei bărbați și o femeie care prezentau tulburări de echilibru, grețuri, astenie, somnolență, amețeli.
Doi dintre bolnavi care prezentau manifestări de boală suplimentare, respectiv febră și hipertensiune au fost direcționați spre UPU Alba Iulia și au fost internați. Ceilorlalți doi, care au rămas la Spitalul Câmpeni, li s-au administrat soluții pefuzabile, au fost monitorizați fără să prezinte complicații. Cei doi bolnavi, internați la Alba Iulia au o evoluție favorabilă, fără complicații ulterioare.
Din aceeași familie s-a mai prezentat la UPU Alba Iulia un copil în vârstă de 13 ani cu simptomatologia intoxicației cu ciuperci, în stare stabilă. Având în vedere că la această vârstă se pate instala insuficiența renală cronică s-a luat hotărârea de a fi trimis la Clinica Pediatrie II din Cluj-Napoca, unde există posibilitatea efectuării dializei în caz că se impune acest lucru. Din informațiile care le avem se pare că evoluția acestuia este favorabilă, fără complicații”, precizează dr. Cristina Galoș, purtător de cuvântal DSP Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Bărbat de 49 de ani din Alba Iulia, prins de polițiștii din Sibiu: Avea un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru conducere fără permis
Bărbat de 49 de ani din Alba Iulia, prins de polițiștii din Sibiu: Avea un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru conducere fără permis Un bărbat de 49 de ani, domiciliat în municipiul Alba Iulia, condamnat la un an de închisoare cu executare pentru conducerea unui vehicul fără permis, a fost depistat marți […]
4 noiembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 4 noiembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]
Accident rutier la Doștat: Tânăr de 22 de ani, băut și fără permis de conducere, a intrat cu mașină într-un autoturism parcat
Accident rutier la Doștat: Tânăr de 22 de ani, băut și fără permis de conducere, a intrat cu mașină într-un autoturism parcat Un tânăr de 22 de ani, din județul Sibiu, a provocat un accident rutier, în noaptea de 4 noiembrie 2026, pe raza localității Doștat, după ce a pierdut controlul volanului și a intrat […]
