Cinci blăjeni s-au ales cu dosare penale – au fost surprinși de jandarmi cu strugurii furați în căruță
Luni, 24 septembrie a.c., în jurul orei 13.00, jandarmii au surprins în flagrant cinci persoane care transportau 81 kg de struguri, sustrase din incinta unei ferme din municipiul Blaj.
”Grupul a fost oprit pentru un control de rutină, iar pe timpul verificărilor a reieşit faptul că sacii transportaţi cu o căruță erau plini cu struguri pe care suspecţii au recunoscut că i-au sustras dintr-o fermă din municipiul Blaj. În urma cântăririi a rezultat cantitatea de 81 kg de struguri care a fost înapoiată unui reprezentant al S.C. Jidvei”, precizează Cosmin Jurcoveț, purtător de cuvânt al IJJ Alba.
Suspecţii (doi bărbaţi şi trei femei) au fost identificaţi ca fiind O.D. (32 de ani), S.I. (32 de ani), C.L. (39 de ani), M.A.C. (36 de ani) şi A.P. (25 de ani) – toţi domiciliaţi în municipiul Blaj – şi au fost efectuate pe numele acestora actele premergătoare începerii urmăririi penale, fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Cercetările în cauză vor fi continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj.
Foto: IJJ Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe cele două fetițe dispărute din Târnăveni: Le-a purtat în brațe și în spate 3 kilometri, până a ajuns la autorități
Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe cele două fetițe dispărute din Târnăveni: Le-a purtat în brațe și în spate 3 kilometri, până a ajuns la autorități Rebeca și Melisa, fetițele de 4 și 5 ani, dispărute în Târnăveni, județul Mureș, au fost găsite și salvate de Aurel Frandeș, un pădurar de la Ocolul […]
Amenzi de până la 10.000 de lei pentru agresorii care nu merg la consiliere psihologică: Trebuie să prezinte polițiștilor dovada participării lor la terapie
Amenzi de până la 10.000 de lei pentru agresorii care nu merg la consiliere psihologică: Trebuie să prezinte polițiștilor dovada participării lor la terapie Agresorii faţă de care instanţele din România emit ordine de protecţie vor fi obligaţi să urmeze consiliere psihologică. Pot apela la psihologii colaboratori cu Serviciile de Probaţiune sau pot merge la […]
Călin Georgescu, fără venituri salariale de aproape 2 ani: „Dumnezeu ne ține pe toți” Date oficiale arată că fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu nu a mai obținut venituri salariale de aproape doi ani. Deși a predat anterior la Universitatea din Pitești, instituție afiliată Universitatea Politehnica din București, contractul său de muncă este suspendat […]