CFR SA închiriază secția feroviară neinteroperabilă Sebeș Alba – Petreștii de Pădure
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA organizează, joi, 12 februarie 2015, la Bursa Română de Mărfuri (BRM), licitație publică cu strigare pentru închirierea a 900 de km de cale ferată neinteroperabilă, în scopul realizării activității de gestionare a infrastructurii și asigurarea serviciilor de transport public de călători și/sau de marfă. Este vorba despre 27 de secții de cale ferată aflate pe raza celor 8 regionale, între care se află și secția Sebeș Alba – Petreștii de Pădure.
”Persoanele juridice române care au calitatea de operatori de transport feroviar licențiați vor putea depune oferte pentru una sau mai multe secții neinteroperabile, pe care se poate desfășura transport de călători, transport de marfă sau transport mixt. Ofertele depuse se vor deschide joi 12 februarie 2015, ora 10.00, la sediul Bursei Române de Mărfuri, persoanele juridice interesate să participe la licitație putând depune documentația până în ziua derulării procedurii, la ora 09.00. Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de 4 ani, iar criteriul de selecție va fi prețul cel mai mare”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de CFR SA.
”Gestionarii privați de infrastructură care se alătură proiectului nostru, prin închirierea uneia sau a mai multor secții CF, contribuie nu doar la menținerea transportului feroviar pe aceste trasee, dar și la revigorarea sistemului feroviar”, a declarat Macarie MOLDOVAN, director general al CFR SA.
CFR SA are posibilitatea să ofere în regim de închiriere — prin licitații publice la Bursa Română de Mărfuri—, secțiile de circulație aparținând infrastructurii feroviare neinteroperabile către operatori economici, conform prevederilor HG 643/2011. Operatorii economici, desemnați câștigători, sunt obligați să preia și personalul CFR existent sau care își desfășoară activitatea pe secția sau grupul de secții aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social existent la momentul închirierii, în conformitate cu prevederile legislative. Prin programul de închiriere a secțiilor de cale ferată neinteroperabilă, CFR SA respectă unul dintre angajamentele asumate în fața organismelor internaționale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare
Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite, în contextul eforturilor naționale de reducere a risipei alimentare și de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare, un set extins de recomandări tehnice pentru gestionarea corectă a segmentului frigorific […]
Cum va fi VREMEA de Paște 2026: Zile frumoase, de primăvară autentică Meteorologii europeni au actualizat estimările pentru perioada 16 martie – 13 aprilie 2026, realizate de ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, care arată că vremea de Paște 2026 în România va fi frumoasă, de primăvară autentică. Este estimată media săptămânală […]
FOTO | Nadia Comăneci, premiată la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976: „Sportul are puterea să schimbe lumea”
Nadia Comăneci, premiată la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976: „Sportul are puterea să schimbe lumea” Nadia Comăneci, legendă a gimnasticii mondiale și prima sportivă notată cu 10 perfect la Jocurile Olimpice, a efectuat, luni și marți, o vizită oficială de două zile la Parlamentul European, în […]