Ştirea zilei

Cetățean italian, patron al unei firme din Sebeș, trimis în judecată pentru evaziune fiscală

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Poliţiştii de investigare a fraudelor din Sebeş au finalizat, vineri, un dosar penal şi au propus trimiterea în judecată a lui Nazzareno P. de 52 de ani, cetăţean italian, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prin care a prejudiciat bugetul de stat cu 112.324 lei.

Petrecerea Divorțaților

În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că în perioada anilor 2011 – 2012, a nu a vărsat la Bugetul de Stat sumele reprezentând contribuţiile şi impozite cu reţinere la sursă.

Bărbatul a fost cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală – ”reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă”, prevăzută de art. 6 din Legea 241/2005.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Când se dau alocaţiile pentru copii în noiembrie 2026: Banii ar putea fi virați mai repede cu 2 zile

Ioana Oprean

Publicat

în

Când se dau alocaţiile pentru copii în noiembrie 2026: Banii ar putea fi virați mai repede cu 2 zile Chiar dacă încă sunt în vacanţă şcolară, iar cursurile urmează să fie reluate de luni, 2 noiembrie 2026, mulţi elevi, dar şi părinţi, se gândesc, deja la data în care ar urma să încaseze alocaţiile în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 1 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 1 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Aiudeanul Andrei Cordea a refuzat să joace pentru CFR Cluj pe „Ilie Oană”! Motivul: refuzul unui transfer tentant în China, cu salariu de un milion de euro

Dan HENEGAR

Publicat

în

Aiudeanul Andrei Cordea a refuzat să joace pentru CFR Cluj pe „Ilie Oană”, în disputa cu Petrolul Ploiești, din Superligă! Motivul: refuzul unui transfer tentant în China, cu salariu de un milion de euro! Andrei Cordea (27 de ani) a refuzat să joace în Petrolul – CFR Cluj!  Fotbalistul din Alba este cel mai prolific […]

Citește mai mult