Cercetări arheologice în „miezul” Cetăţii
Ieri au debutat cercetările arheologice în perimetrul monumentelor Custozza şi Losenau, unde va fi amenajată o piaţetă în cadrul proiectului amplu de reabilitare şi punerea în valoarea a Cetăţii Alba Carolina. Primarul Mircea Hava a declarat că toate eventualele descoperiri vor fi cercetate minuţios de specialiştii Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia după care vor fi conservate cel mai probabil îngropate, dar cu semnalarea lor la nivelul pavajului ce va fi realizat. Pânâ acum în celelalte zone cercetate au fost descoperite doar fundaţii ale unor edificii romane, niciun zid de elevaţie suficient de bine conservat sau spectaculos. (A.D.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Reguli dure la Evaluarea Națională 2027: Pregătire săptămânală pentru elevii cu medii sub 7, simulări obligatorii și profesori monitorizați
Reguli dure la Evaluarea Națională 2027: Pregătire săptămânală pentru elevii cu medii sub 7, simulări obligatorii și profesori monitorizați Anul școlar 2026-2027 ar putea aduce o serie de măsuri suplimentare pentru elevii care se pregătesc de Evaluarea Națională, dar și pentru profesorii care predau la gimnaziu. Ministerul Educației și Cercetării urmărește îmbunătățirea rezultatelor la examene […]
Unul din trei tineri din România este șomer. Economist: „Este fără precedent. Vor ieși decrețeii la pensie. Lor cine le va plăti banii?”
Unul din trei tineri din România este șomer. Economist: „Este fără precedent. Vor ieși decrețeii la pensie. Lor cine le va plăti banii?” Un tânăr din trei din România este șomer, asta arată ultimele statistici ale INS, publicate luni, 14 septembrie 2026. Situația este critică în condițiile în care, în următorii cinci ani vor ieși […]
Când se lasă Postul Crăciunului în 2026: Când este Lăsatul secului și cât durează Postul Nașterii Domnului
Când se lasă Postul Crăciunului în 2026: Când este Lăsatul secului și cât durează Postul Nașterii Domnului Postul Crăciunului începe în 15 noiembrie 2026, într-o zi de duminică, și se încheie în seara Ajunului, pe data de 24 decembrie. Perioada de 40 de zile care precedă sărbătoarea Nașterii Domnului, este dedicată pregătirii spirituale prin rugăciune, […]