Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș : Scurtă incursiune în istoria și semnificația drapelului național românesc

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș : Scurtă incursiune în istoria și semnificația drapelului național românesc

„Drapelul este, alături de imn și stemă, un însemn reprezentativ pentru un stat, ilustrând, în același timp, individualitatea şi suveranitatea acestuia. Ramura istoriei care se ocupă cu studiul steagurilor diferitelor state și a evoluției acestora de-a lungul timpului, este vexilologia. Termenul provine din latinescul vexillum, desemnând un steag militar folosit în armata romană.

Drapelul României, potrivit Constituției, este un tricolor, culorile fiind dispuse vertical, albastru, galben și roșu, începând dinspre lance. Are un raport de 2:3, între lungime și lățime, proporții care, alături de cromatică, îl diferențiază de cel al Republicii Moldova.

Potrivit heraldicii, culorile care compun drapelul României au următoarele semnificații: albastrul reprezintă cerul, simbolizând blândețea și loialitatea, galbenul sau aurul exprimă forța, dar și bogăția, făcând trimitere la holdele aurii din timpul verii, în timp ce roșul este asociat bravurii, semnificând sângele vărsat în lupte.
Istoria drapelului românesc poate fi urmărită de la primele variante ale acestuia, care datează din primele decenii ale secolului al XIX-lea. Cunoaștem faptul că drapelul purtat în timpul Revoluției de la 1821 avea ciucuri tricolori, dar și că, în perioada în care țările române au fost guvernate în baza Regulamentelor Organice (1831/1832-1858), ele aveau steaguri proprii. În 1834, domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica (1834-1842) obținea, din partea sultanului, permisiunea ca armata Țării Românești să folosească un stindard tricolor. Benzile acestuia, inegale, erau dispuse orizontal, roșul ocupând jumătatea superioară, în timp ce galbenul și albastrul erau dispuse în cealaltă jumătate. Drapelul mai conținea câteva stele aurii, precum și stema Țării Românești.

Tot în Țara Romanescă, guvernul revoluționar, instituia în vara anului 1848 un drapel al țării, cu culorile albastru, galben și roșu dispuse orizontal, pe care era inscripționată deviza „Dreptate Frăție”. Zece ani mai târziu, Convenția de la Paris preciza că „Oștirile Moldovei şi Munteniei își vor păstra steagurile actuale. La ele vor atașa o banderolă de culoare albastră, aceasta din urmă menită a simboliza unirea”. Cu toate acestea, după unirea principatelor române, steagul noului stat a rămas cel de la Revoluția de la 1848, cu colorile roșu, galben şi albastru dispuse orizontal, cu roșul în partea superioară.

După venirea la putere a lui Carol I (1866-1914), drapelul României s-a modificat. De data aceasta, ca urmare a adoptării „Legii pentru fixarea armelor României”, la 12/24 aprilie 1867 și a modificărilor aduse acesteia în 1872, culorile drapelului sunt dispuse vertical, albastru la hampă, galben la mijloc și roșu la margine, stema fiind prezentă doar pe steagurile militare și pe cele princiare. Aceasta era însoțită de deviza casei regale „Nihil sine Deo”. Drapelul a rămas în aceeași formă până în 1947.
După instaurarea regimului comunist, în 1948, în centrul drapelului, care și-a păstrat aceeași configurație, a fost plasată stema republicii. Până în 1989, stema a mai fost modificată de trei ori, în 1948, 1952 și 1965 şi, prin urmare, şi steagul.

În timpul Revoluției din 1989, de pe steagurile tricolore purtate de manifestanți au fost înlăturate, prin decupare, simbolurile republicii socialiste, drapelele găurite devenind simboluri ale luptei împotriva regimului comunist. Din 1990, după înlăturarea stemei republicii socialiste, drapelul României a revenit la aspectul pe care l-a avut în perioada 1872-1947.” Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI