Celulă de CRIZĂ la Guvern: Set de măsuri anticaniculă luate de autorități la apariția codurilor galbene, portocalii și roșii
Celulă de CRIZĂ la Guvern: Set de măsuri anticaniculă luate de autorități la apariția codurilor galbene, portocalii și roșii
Meteorologii au emis miercuri, 20 iulie, mai multe alerte Cod galben şi Cod portocaliu de temperaturi ridicate şi disconfort termic, ce vizează peste trei sferturi din ţară în perioada 22 – 24 iulie. Sunt prognozate temperaturi ce pot ajunge la 40 de grade, iar căldura va persista şi pe timpul nopţii. Din această cauză, autorităţile vor activa, joi, Celula de criză de la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției şi au transmis o serie de recomandări pentru populaţie.
Potrivit ANM, joi, în Banat, Crişana, Oltenia şi în sud-vestul Transilvaniei şi al Munteniei vremea va fi caniculară, informează News.ro.
”Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 35…37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi local pragul critic de 80 de unităţi”, anunţă ANM.
În perioada 22 – 24 iulie, valul de căldură se va extinde şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării şi se va intensifica treptat, disconfortul termic va creşte, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
”În general temperaturile maxime se vor situa între 35 şi 37 de grade, iar cele minime vor fi de 18…20 de grade”, anunţă ANM, care a amis o avertizare cod galben.
Instituţia a emis şi o avertizare cod portocaliu,.
”Pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă (22 şi 23 iulie) în Banat, Crişana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-vestul Transilvaniei şi în vestul Maramureşului valul de căldură se va intensifica. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38…40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20…22 de grade şi prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (itu) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi”, a mai transmis anm.
Având în vedere valul de caniculă, premierul Nicolae Ciucă a dispus întrunirea CNSU care a adoptat câtva măsuri şi a făcut recomandări pentru populaţie.
La nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale
- adaptarea programului de lucru şi limitarea activităţilor desfăşurate în aer liber;
- amenajarea unor puncte medicale de prim ajutor şi de adăpostire a populaţiei, dotate cu apă potabilă care să fie distribuită gratuit;
- informarea preventivă a populaţiei cu privire la importanţa respectării recomandărilor pe timpul perioadelor caniculare, precum şi interdicţia utilizării focului deschis în zonele de mirişti şi vegetaţie uscată;
- monitorizarea zonelor forestiere şi, în special, a celor frecventate de turişti, de către personalul ocoalelor silvice, administratorii sau proprietarii acestora;
- desfăşurarea de controale de prevenire şi stingere a incendiilor la nivelul zonelor forestiere, precum şi la nivelul localităţilor şi operatorilor economici deţinători de culturi agricole;
- identificarea şi monitorizarea persoanelor vulnerabile;
- asigurarea operativităţii tuturor mijloacelor din înzestrare, cu accent pe cele utilizate pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, pentru stingerea incendiilor sau intervenţiei la accidentele pe căile rutiere sau feroviare.
Recomandări adresate populaţiei:
- evitarea deplasărilor sau alternarea acestora cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spatii publice);
- evitarea spaţiilor aglomerate, a expunerii la soare şi a efortului fizic intens între orele 11.00-18.00;
- asigurarea unei hidratări şi alimentaţii corespunzătoare
În cursul zilei de joi, la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției se va activa Celula de criză pentru caniculă şi secetă.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
ICCJ, decizie amânată pentru 12 mai 2026, în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
ICCJ, decizie amânată pentru 12 mai 2026, în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat marți, 28 aprilie 2026, decizia în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, este acuzat de tentativă de […]
O armă pentru Armata Română şi MAI, SPP și SRI ar putea fi realizată la Cugir, iar muniţia să fie produsă la Sadu. Ministrul Apărării: „Este un pachet mai mare, armă de asalt, pistol, diverse calibre”
O armă pentru Armata Română şi MAI, SPP și SRI ar putea fi realizată la Cugir, iar muniţia să fie produsă la Sadu. Ministrul Apărării: „Este un pachet mai mare, armă de asalt, pistol, diverse calibre” Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat, marţi, 28 aprilie 2026 că, în cadrul programului SAFE, o armă ar putea […]
Diana Șoșoacă a rămas fără imunitate în Parlamentul European și poate fi anchetată penal. De ce fapte este acuzată
Diana Șoșoacă a rămas fără imunitate în Parlamentul European și poate fi anchetată penal. De ce fapte este acuzată Parlamentul European a votat marţi, 28 aprilie 2026, pentru ridicarea imunităţii eurodeputatei Dianei Iovanovici Şoşoacă pentru toate presupusele infracţiuni pentru care este anchetată în România. Măsură care permite astfel autorităților din România să continue ancheta penală […]