Ştirea zilei

Celebrul fotbalist, Diego Maradona, a decedat la vârsta de 60 de ani. Se trata pentru dependență de alcool

Ioana Oprean

Publicat

în

Celebrul fotbalist, Diego Maradona, a suferit un stop cardiac, fiind transportat de urgență la spital, anunță presa argentiniană.

Petrecerea Divorțaților

La începutul acestei luni, Maradona a fost operat pe creier pentru îndepărtarea unui hematom subdural (cheag de sânge), la cinci zile după ce a sărbătorit împlinirea vârstei de 60 de ani.

„Hematomul a putut fi îndepărtat cu succes. Diego a suportat bine operaţia. S-a trezit şi totul decurge bine”, anunța, la acel moment, doctorul Leopoldo Luque, chirurg în cadrul clinicii private din oraşul Olivos, la nord de Buenos Aires, în cursul unei conferinţe de presă.

Maradona fusese transferat la clinica respectivă după o primă spitalizare în oraşul La Plata, aflat la 60 km sud de capitala Buenos Aires. Intervenţia chirurgicală de marţi a durat aproximativ două ore.

Ulterior, Maradona a fost supus unei tratament pentru dezalcoolizare, fiind dependent de alcool.

Maradona a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie. El a câștigat, împreună cu echipa Argentinei (al cărei căpitan a fost) Cupa Mondială la fotbal în 1986.

Diego Maradona a jucat, de-a lungul carierei, la cluburi precum Barcelona sau Napoli. El a câștigat, de altfel, cu Napoli, două titluri în Seria A.

În cariera sa, Diego Armando Maradona a înscris 34 de goluri pentru echipa națională a Argentinei, în care a fost titluar de 91 de ori. El a participat la patru ediții ale Cupei Mondiale: 1982 (Spania), 1986 (Mexic), 1990 (Italia) și 1994 (SUA).

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa: „Nu a fost efectuat niciun act de urmărire penală”

Ioana Oprean

Publicat

în

Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa: „Nu a fost efectuat niciun act de urmărire penală” Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa și spune […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor în România: Ce planuri sunt luate în calcul

Ioana Oprean

Publicat

în

Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor: Ce planuri sunt luate în calcul Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor. PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială de amploare, care ar putea schimba radical harta României. Pragul analizat este de 3.000 de locuitori, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Pistă de biciclete, locuri de joacă și platforme pe apă: Cum ar putea arăta malul Târnavei Mari la Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

Pistă de biciclete, locuri de joacă și platforme pe apă: Cum ar putea arăta malul Târnavei Mari la Blaj Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că Planul Urbanistic Zonal (PUZ) „Dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre și conservarea biodiversității urbane prin amenajarea malurilor râului Târnava Mare în municipiul Blaj” nu necesită evaluare de mediu și urmează procedura […]

Citește mai mult