Actualitate

CELE 43 de localități unde școala începe doar ONLINE, anunțate de Ministerul Educației. Ce reprezintă scenariul 3

Ioana Oprean

Publicat

în

CELE 43 de localități unde școala începe doar ONLINE, anunțate de Ministerul Educației. Ce reprezintă scenariul 3

Ministerul Educației transmite că în 43 de localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, este mai mare sau egal cu 3 la 1.000 de locuitori, adică se va învăța on-line, iar în sectoarele 1, 2 și 6 ale Capitalei se pot relua cursuri hibrid, conform Mediafax.

„Direcțiile de sănătate publică au transmis inspectoratelor școlare analiza situației epidemiologice În urma analizei situației epidemiologice efectuate la nivel național de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică (dată de referință: luni, 7 septembrie, ora 10.00), au rezultat următoarele:

• în 2.728 de localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, este mai mic de 1 la 1.000 de locuitori

• în 410 localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, se situează între 1 și 3 la 1.000 de locuitori

• în 43 de localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, este mai mare sau egal cu 3 la 1.000 de locuitori”, transmite Ministerul Educației.

Potrivit sursei citate, conform analizei epidemiologice, realizate la nivelul municipiului București, sectoarele 3, 4 și 5 s-ar situa în scenariul verde, iar sectoarele 1, 2 și 6 s-ar situa în scenariul galben.

„Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori”, mai arată MEC.

Cele trei scenarii au următoarea configurație:

Scenariul 1: participarea zilnică (față-n față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

Scenariul 2: participarea zilnică (față-n față)) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

Scenariul 3: participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

„Prin urmare, în acord cu procedura aprobată de către cele două ministere, toate direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București vor informa inspectoratele școlare județene/al Municipiului București și comitetele județene/al Municipiului București pentru situații de urgență (CJSU/CMBSU) cu privire la situația epidemiologică la nivelul fiecărei localități. Până la 10 septembrie, în funcție de aceste date, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ, la propunerea Consiliului de administrație al unității de învățământ, comitetele județene/al municipiului București pentru situații de urgență (CJSU/CMBSU) vor emite hotărârea privind scenariul de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ în vederea începutului anului școlar 2020-2021”, mai arată Ministerul Educației și Cercetării, care precizează că va face publice aceste date, la nivel național, după emiterea acestor hotărâri.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA de Paște 2026 în România: Zile frumoase, de primăvară autentică

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA de Paște 2026: Zile frumoase, de primăvară autentică Meteorologii europeni au actualizat estimările pentru perioada 16 martie – 13 aprilie 2026, realizate de ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, care arată că vremea de Paște 2026 în România va fi frumoasă, de primăvară autentică.  Este estimată media săptămânală […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Nadia Comăneci, premiată la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976: „Sportul are puterea să schimbe lumea”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Nadia Comăneci, premiată la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976: „Sportul are puterea să schimbe lumea” Nadia Comăneci, legendă a gimnasticii mondiale și prima sportivă notată cu 10 perfect la Jocurile Olimpice, a efectuat, luni și marți, o vizită oficială de două zile la Parlamentul European, în […]

Citește mai mult

Actualitate

DNSC: Ce este un atac de tip DDoS? Recomandări

Bogdan Ilea

Publicat

în

DNSC: Ce este un atac de tip DDoS? Recomandări Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra atacurilor de tip DDoS, care pot bloca funcționarea site-urilor, serverelor sau platformelor online prin suprasolicitarea acestora cu un volum foarte mare de trafic. ,, Imaginează-ți o intersecție în care toate direcțiile primesc simultan undă verde, iar traficul […]

Citește mai mult