Rămâi conectat

Ştirea zilei

Ce s-ar putea face pentru ca minereul exploatat de Cupru Min să fie prelucrat în Alba nu în China. Soluțiile premierului Nicolae Ciucă

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce s-ar putea face pentru ca minereul exploatat de Cupru Min să fie prelucrat în Alba nu în China. Soluțiile premierului Nicolae Ciucă

Într-o vizită de lucru efectuată joi, 28 iulie, în județul Alba, la exploatarea minieră Cupru Min SA Abrud, primul ministru Nicolae Ciucă a readus în atenţie posibilitatea ca minereul exploatat aici să poată fi prelucrat pe viitor în ţară.

În prezent, concentratul de cupru exploatat în cariera de la Roşia Poieni, comuna Lupşa, este exportat în China, prin intermediul unei companii din Singapore. Despre reconstruirea unei uzine de prelucrare a concentratului de cupru se vorbeşte de mai mulţi ani, dar nu a existat niciun demers concret până în prezent.

În România au funcţionat două astfel de uzine, la Zlatna – Ampelum SA şi la Baia Mare – Cuprom (Phoenix) SA. Ambele au fost închise în anii ‘2000 ca urmare a pierderilor provocate de tehnologia învechită, managementul slab şi lipsa investiţiilor.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, despre cariera companiei Cupru Min, că există o posibilitate ca aceasta să poată fi exploatată mai eficient.

”Există o predictibilitate de timp de câteva zeci de ani, există minereu ce poate fi exploatat. Ar fi absolut de neiertat ca noi să nu fim în măsură să sprijinim investiţii astfel încât minereul de cupru să poată să fie prelucrat în ţară. Specialiştii în domeniu au prezentat deja soluţiile, există deja la nivel European un proiect prin care se urmăreşte dezvoltarea acestei industrii şi folosirea materiei prime finale în dezvoltarea de conductor, semiconductori şi microcipuri. Ca atare, resursa aceasta va trebui prelucrată la noi în ţară”, a spus premierul.

Întrebat dacă o locaţie posibilă pentru prelucrarea cuprului în România ar putea fi Zlatna, premierul a spus că este o opţiune luată în calcul. ”Am discutat cu preşedintele Consiliului Judeţean (Ion Dumitrel – n.red.) şi cu primarul oraşului Zlatna (Silviu Ponoran – n.red.). Dumnealor susţin, pe bună dreptate, că încă se mai poate beneficia de cunoaştere în domeniu. La Zlatna s-a făcut prelucrarea cuprului. E o opţiune pe care o luăm foarte serios în calcul”, a spus Ciucă.

Premierul Ciucă a mai precizat că Guvernul pregăteşte un memorandum prin care jumătate din profitul companiei Cupru Min nu va mai merge la bugetul de stat, ci va fi orientat către noi retehnologizări. „Este vorba despre aproximativ 43 de milioane de lei care vor susţine producţia companiei, fără să afecteze mediul. Este îmbucurător să vedem cum o companie cu acţionariat integral de stat se menţine de câţiva ani buni în zona de profit şi că investiţiile realizate până acum au fost doar prin finanţarea proprie”, a arătat Ciucă.

El a precizat că în Guvern s-a luat decizia de descentralizare a alocării resurselor financiare la nivel local, astfel încât, din taxele plătite de Cupru Min SA, 27 de milioane de lei au ajuns, în acest an, la autorităţile locale pentru investiţii necesare comunităţii.

Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, s-a aflat joi într-o vizită de lucru în judeţul Alba. În program, pe lângă vizita la Cupru Min SA Abrud, a fost inclusă o întâlnire la Câmpeni cu autorităţile locale şi judeţene şi vizită la Casa Memorială Avram Iancu din Inceşti (comuna Avram Iancu).

Exploatarea minieră Cupru Min Abrud vinde minereul exploatat la Roşia Poieni, în Munţii Apuseni, companiei Trafigura Group Pte. Ltd din Singapore, una dintre cele mai mari pe plan mondial în domeniul tranzacţiilor de metale şi energie. Societatea a fost singurul ofertant al licitaţiei internaţionale organizate la sfârşitul anului trecut. Producţia exploatării miniere dein Apuseni este transportată până în portul Constanţa, de unde ajunge în China.

Cupru Min, societate aflată în subordinea Ministerului Economiei, are ca obiect principal de activitate exploatarea şi livrarea în forme specifice de resurse/rezerve de minereu cuprifer din perimetrul minier Roşia Poieni. Concentratul extras de Cupru Min este dintr-un zăcământ de tip porfiric, care, pe lângă cupru, conţine şi alte metale.

Exploatarea carierei a început în anul 1978, în zona Abrud-Musca-Bucium a Apusenilor, producţia de cupru începând în 1983. Este cel mai mare zăcământ de cupru din România, rezervele sale reprezentând 65% din totalul cantităţii rulate in ţară. Mina produce minereu din care se pot extrage aproximativ 5.000 de tone de cupru pe an. Aici lucrează peste 500 de persoane. Cupru Min a avut în 2020 un profit de aproape şapte milioane de lei. În 2021, cifra profitului a ajuns la circa 75 de milioane de lei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | PRĂPĂD la Mogoș: A plouat torențial cu gheață. Care au fost zonele afectate

Ioana Oprean

Publicat

în

PRĂPĂD la Mogoș: A plouat torențial cu gheață Fenomene meteo extreme s-au produs, în după amiaza zilei de luni, 8 septembrie 2025, la Mogoș. A plouat torențial cu gheață în zonele Ghioncani și Valea Mlacii. Practic s-a așternut un covor de gheață pe sol. Întreg județul Alba era de la ora 14.00 sub incidența unei […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | PROTEST al sindicatelor FSIE din Educație în fața Prefecturii Alba: „STOP măsurilor de austeritate! NU comasării unităților de învățământ!”

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

PROTEST al sindicatelor FSIE din Educație în fața Prefecturii Alba: „STOP măsurilor de austeritate!” Angajații din învățământ din județul Alba s-au mobilizat și au protestat în fața Prefecturii Alba, luni, 8 septembrie 2025, în prima zi a anului școlar 2025-2026, pentru a-și arăta nemulțumirea față de măsurile de austeritate. „STOP măsurilor de austeritate!”, a fost […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Start de 10 în anul școlar 2025-2026 la Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia

Lucian Daramus

Publicat

în

Start de 10 în anul școlar 2025-2026 la Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia Luni, 8 septembrie 2025, de la ora 10.00, a avut loc, în curtea unității școlare, deschiderea festivă a anului de învățământ 2025-2026 la Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia. Se poate spune astfel că, nu doar simbolic, startul noului […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea