Ce s-ar întâmpla cu pacienții ATI din Alba Iulia dacă secția de la Spitalul Județean ar lua FOC. Măsuri în caz de urgență
Ce s-ar întâmpla cu pacienții ATI din Alba Iulia dacă secția de la Spitalul Județean ar lua FOC. Măsuri în caz de urgență
În lumina incendiului devastator care s-a petrecut la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, la secția ATI, în urma căruia aproape zece pacienți și-au pierdut viața, o întrebare răsare în mintea multor cetățeni din județul nostru: ce s-ar întâmpla dacă un astfel de incident s-ar produce și la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia?
Diana Mîrza, managerul SJU Alba Iulia, a precizat, pentru ziarulunirea.ro, că șansele ca un astfel de eveniment să se producă și la cel mai mare spital din județul nostru au fost reduse la minimum, datorită măsurilor care s-au luat din timp.
Astfel, ea a transmis faptul că la Aiud există 20 de locuri ATI a căror distanță este respectată, iar un medic SJU Alba Iulia este detașat în această instituție. De asemenea, la nivelul Municipiului Blaj mai există paturi pentru a sări în ajutorul acestora.
Mai mult, la nivelul SJU Alba Iulia, secția ATI, s-au instalat detectoare care măsoară concentrația de oxigen din încăperi la un interval de două ore, pentru a preveni astfel de incidente, iar la nivelul aprovizionării cu electricitate, puterea a fost mărită de patru ori.
Dacă pacienții se simt mai bine, a adăugat managerul SJU Alba Iulia, aceștia pot fi transferați la Secția de Boli Infecțioase, sporind astfel spațiul disponibil.
Unele dintre aceste măsuri au fost luate în urma producerii unor incidente la spitalele din alte județe, cum ar fi cel din Neamț, pentru ca și aceste lucruri să nu se petreacă și în orașul nostru.
În concluzie, șansele ca un incendiu să se producă la secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia sunt minime datorită măsurilor care s-au luat din timp, dar, în ipoteza în care acesta s-ar produce, pacienții evacuați ar urma să fie transferați la Aiud.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
13 clădiri industriale degradate vor fi demolate într-un oraș din Alba: Cât se estimează că va dura operațiunea
13 clădiri industriale degradate vor fi demolate într-un oraș din Alba: Cât se estimează că va dura operațiunea Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului (SPAP) Sebeș a lansat achiziția lucrărilor de demolare pentru construcțiile de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 59, înscrise în CF 71399 și CF 71225. Valoarea estimată a contractului este de 1.222.100 […]
La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă
La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă La doar 38 de ani, Radu Ilyeș, din Alba Iulia, a pierdut lupta pentru viața sa. Radu s-a confruntat cu probleme medicale extrem de grave: tromboze ale venelor mezenterice, hipertensiune portală severă, varice digestive, […]
Bărbat din Zlatna, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, arestat după ce ar fi încercat să intre cu o bâtă într-o locuință. S-a ascuns și a așteptat să atace victima
Bărbat din Zlatna, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, arestat după ce ar fi încercat să intre cu o bâtă într-o locuință. S-a ascuns și a așteptat să atace victima Un bărbat aflat sub control judiciar și trimis în judecată pentru agresiune sexuală a fost arestat preventiv, după ce ar fi pătruns fără drept în […]
