Ce pedeapsă a primit tânărul din Munții Apuseni care din răzbunare a lovit cu mașina trei persoane
Un tânăr în vârstă de 22 de ani din comuna Horea, judeţul Alba, a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat. Decizia nu este definitivă.
Pădurean Nicolae este acuzat că a lovit intenţionat cu maşina trei persoane care se deplasau pe stradă. Scandalul a avut loc în 27 august 2017.
Potrivit investigatorilor, inculpatul, în timp ce conducea seara un autoturism proprietate personala pe o stradă din comună, pe fondul unui conflict spontan anterior, a lovit cu autovehiculul în mod intenţionat trei persoane vătămate care se deplasau pe stradă, pe partea stângă în direcţia lor de mers.
Ulterior şoferul a părăsit locul accidentului şi a refuzat să oprească la semnalele regulamentare ale organelor de poliţie alertate între timp despre acest eveniment.
Victimele au suferit multiple leziuni traumatice care au necesitat spitalizarea acestora la Spitalul de Urgenţă din Alba Iulia.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Alba în octombrie 2017, iar prima decizie a fost pronunţată în 26 noiembrie 2018. Inculpatul, aflat în stare de arest la domiciliu, poate formula contestaţie la Curtea de Apel.
Pădurean Nicolae a mai fost obligat să achite suma de circa 20.000 de lei, cu titlu de daune morale, celor trei bărbaţi pe care i-a lovit intenţionat cu maşina.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
E jale! Șase din zece companii din România au vulnerabilități financiare: Datoriile și întârzierile la încasări pun presiune pe mediul de afaceri
E jale! Șase din zece companii din România au vulnerabilități financiare: Datoriile și întârzierile la încasări pun presiune pe mediul de afaceri Încetinirea economiei, profitabilitatea redusă și problemele de lichiditate sporesc riscurile pentru companiile românești. Comerțul, construcțiile și transporturile se numără printre sectoarele expuse, iar următoarele 6–12 luni ar putea aduce dificultăți suplimentare pentru firmele […]
Banii pentru indexarea pensiilor, puși sub semnul întrebării de fostul preşedinte Traian Băsescu: ,,Eu nu cred că au resurse”
Banii pentru indexarea pensiilor, puși sub semnul întrebării de fostul preşedinte Traian Băsescu: ,,Eu nu cred că au resurse” Fostul președinte Traian Băsescu a criticat, duminică, modul în care Guvernul gestionează situația bugetară, susținând că Executivul nu are control asupra cheltuielilor și exprimându-și îndoiala că vor exista resurse suficiente pentru indexarea pensiilor. ,,În ţara asta, […]
Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Proiect de lege, discutat în Parlament
Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Proiect de lege, discutat în Parlament Șoferii din România care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru […]
