Actualitate

Ce mâncăm la mare: Aproape 150 de kilograme de alimente improprii pentru consum au fost confiscate pentru a fi distruse

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce mâncăm la mare: Aproape 150 de kilograme de alimente improprii pentru consum au fost confiscate pentru a fi distruse

În prima săptămână de controale făcute în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2022, inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat amenzi în valoare de peste 440.000 de lei.

Aproape 150 de kilograme de alimente improprii pentru consum au fost confiscate pentru a fi distruse.

200 de unități controlate

„Inspectorii care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2022, în prima săptămână de activitate, au verificat 200 de unităţi de alimentaţie publică şi de vânzare cu amănuntul de pe litoral. Cu prilejul acestor controale, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au oferit şi consiliere operatorilor economici verificaţi.

Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, constatate cu ocazia controalelor, au fost aplicate 50 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 443.600 de lei”, a anunţat, sâmbătă, ANSVSA.

De asemenea, a fost confiscată şi o cantitate de 149 de kilograme de produse alimentare improprii consumului uman (carne materie primă, produse finite), care au fost dirijate către unităţi de neutralizare.

Au fost stabilite termene de remediere ale neconformităţilor constatate si termene de recontrol pentru verificarea corectării acestora.

Nereguli grave constatate de inspectorii ANSVSA pe litoral

Printre principalele nereguli constatate sunt comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare, condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie, depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare.

Potrivit ANSVSA, medicii veterinari din cadrul Comandamentului Sezon Estival 2022 desfăşoară acţiuni de control oficial în toate staţiunile de pe litoralul Marii Negre, în echipe mixte, dar şi în parteneriat cu alte instituţii ale statului cu atribuţii de control.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), prin intermediul Direcţiei din Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al ”Comandamentului Sezon Estival 2022”: 0786 577 007, unde se pot face sesizări sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr funcţionează în paralel cu numărul Call – Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.

Sursa: ziare.com


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Un cunoscut economist compară Estonia cu România după rezultatele PISA: „În Estonia impozitul pe profit este zero. În România companiile sunt conduse de birocrația statului”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un cunoscut economist compară Estonia cu România după rezultatele PISA: „În Estonia impozitul pe profit este zero. În România companiile sunt conduse de birocrația statului” Economistul Radu Georgescu face o comparație între Estonia și România, printr-o postare pe Facebook scrisă ieri, 10 septembrie, din perspectiva modului în care cele două state se raportează la oameni […]

Citește mai mult

Actualitate

Casa Verde Baterii 2026: A fost semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii. 400 de milioane de lei pentru stocare

Bogdan Ilea

Publicat

în

Casa Verde Baterii 2026: A fost semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii. 400 de milioane de lei pentru stocare Ordinul cu ghidul venit de la Administrația Fondului de Mediu pentru programul de baterii, 400 de milioane de lei fiind alocate pentru stocare a fost semnat de Ministrul interimar al […]

Citește mai mult

Actualitate

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate” În acest moment social-democraţii sunt aproape de a avea o majoritate în Parlament, potrivit președintelui PSD, Sorin Grindeanu. Totuși, a menționat că această majoritate trebuie să fie una transparentă.  El consideră că este nevoie ca ”toată lumea să lase un pic […]

Citește mai mult