Ce localitate vrea să iasă oficial din Parcul Natural Apuseni: Care este motivația primăriei
Ce localitate vrea să iasă oficial din Parcul Natural Apuseni: Care este motivația primăriei
Comuna Beliș, din județul Cluj, vrea să iasă oficial din Parcul Natural Apuseni, în acest sens Primăria dorind să organizeze un referendum local și susține că numai așa vor putea fi permise lucrări de modernizare.
Activiștii de mediu, însă, spun că zona turistică este, de fapt, vânată de dezvoltatori. Oricum, pentru ca localitatea să fie scoasă din aria protejată, este nevoie de o hotărare de Guvern.
Între Cluj-Napoca și Huedin, la poalele masivului Vlădeasa, comuna Beliș se remarcă prin trasee spectaculoase și pensiuni agroturistice, în special în preajma barajului de acolo.
Recent, localnicii au fost anuntați că pe 4 decembrie ar trebui sa meargă la vot pentru a spune dacă sunt sau nu de acord cu excluderea comunei din Parcul Natural Apuseni.
Argumentul oferit de primărie este că numai astfel localitatea se va putea dezvolta. Este invocată și invazia gândacului de scoarță care ar fi distrus copacii din zonă, iar padurea ar trebui exploatată, fapt imposibil în condițiile stricte ale unei arii protejate. Deocamdată, edilul comunei a refuzat să ofere un punct de vedere.
Referendumul a împărțit localnicii în două tabere.
Localnic: „Parcul a fost singurul stavil care ne-a mai ajutat și a fost împotriva acestor rechini imobiliari pentru că nu i-au lăsat să se extindă cu construcțiile în mijlocul pădurii, în mijlocul pășunii și așa mai departe”.
Parcul Natural Apuseni a fost declarat arie protejată în 2004, iar asta presupune mai multe limite pentru a conserva biodiversitatea.
Adrian Dohotaru, activist de mediu: „Se urmărește profitul pe termen scurt, adică să construiești pe buza lacului. Este folosit acest referendum ca o presiune. Moții au nevoie de o dezvoltare durabilă, nu de tunuri imobliliare”.
Alin Moș, directorul Parcului Natural Apuseni: „A crescut numărul de solicitări de avizare unor noi construcții din partea unor persoane care nu au domiciliul în această zonă”.
Pentru ca iesirea din categoria de arie protejată să se realizeze concret, e nevoie de o hotărâre de Guvern, susțin reprezentanții Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate.
Sursa: stirileprotv.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Un nou eșec pentru Primăria Alba Iulia: Municipiul va organiza Târgul de Crăciun 2026, după ce singura firmă ofertantă s-a retras
Un nou eșec pentru Primăria Alba Iulia: Municipiul va organiza Târgul de Crăciun 2026, după ce singura firmă ofertantă s-a retras Primăria Alba Iulia a transmis joi, 5 noiembrie 2026, un comunicat de presă prin care anunță că administrația locală va organiza și în acest an Târgul de Crăciun, după ce singura firmă care a […]
Update video | Accident grav pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu: O cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată. O persoană, încarcerată
Accident grav pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu: O cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată. O persoană, posibil încarcerată Un accident rutier grav, în care este implicată o cisternă, s-a produs pe autostrada A1, la kilometrul 297, pe sensul de mers Sebeș – Sibiu, miercuri seara. Din primele informații o persoană ar fi […]
Stație de pompare îngropată, pentru ca în două comune din Alba apa potabilă să ajungă la rezervor și în verile secetoase: În ce stadiu este proiectul
Stație de pompare îngropată, pentru ca în două comune din Alba apa potabilă să ajungă la rezervor și în verile secetoase: În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Îmbunătățire alimentare cu apă potabilă a localităților Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de […]
