Ce legătura au licitația și Avram Iancu, cu Rareș Bogdan și Mircea Hava
Aflat într-un turneu de promovare de tip marketing prin țară, un drapel comemorativ al uneia dintre legiunile lui Avram Iancu, ce urmează să fie vândut miercuri la licitația organizată de casa Artmark, a poposit astăzi, 1 februarie, la Alba Iulia.
Cu acest prilej, a fost organizată o conferință de presă în Sala Unirii, la care au participat Valeriu Sângeorzan – directorul de marketing al casei de licitații Artmark, directorul adjunct al Muzeului Național al Unirii – istoricul Inel Constantin și primarul municipiului Alba Iulia – Mircea Hava.
Subiectul conferințeii a fost acest prapor bisericesc, care în 2013, la prima încercare de a fi vândut la licitație, a făcut obiectul unui scandal privind autenticitatea și drepturile de proprietate asupra acestuia. S-a aflat atunci că drapelul aparținea de fapt lui Corneliu Vadim-Tudor și nu unui colecționar din Germania, cum anunțase inițial casa de licitații. Se pare că, în timpul unor manifestații comemorative organizate la Țebea, un moț ar fi donat obiectul de muzeu lui Vadim, respectiv grupului Partidului România Mare. Drapelul ar fi fost păstrat în familia moțului din tată în fiu, iar dorința acestuia ar fi fost ca obiectul de muzeu să fie în sfârșit pus în valoare de un patriot adevărat.
Ce spune istoricul?
Istoricul Constantin Inel de la Muzeul Unirii din Alba Iulia, el însuși un moț autentic, a susținut o scurtă dar consistentă lecție de istorie despre Avram Iancu, poate cel mai iubit erou român din Transilvania.
Cu privire la drapelul expus astăzi, pentru câteva ore, la Sala Unirii, istoricul a exprimat un entuziasm specific specialistului și directorului de muzeu care își dorește un astfel de obiect în colecția instituției, dar și o atitudine rezervată cu privire la legăturile certe între drapel și crăișorul moților.
Utilizând formulări de genul “poate să aparțină lui Avram Iancu sau perioadei 1848-1849”, “trebuie foarte atent expertizată piesa, în laboratoare și de către istorici acredidați în perioada respectivă”, “nu ne-am gândit niciodată că în România vor ajunge să se vândă la licitație asfel de obiecte cu importantă valoare simbolică”, directorul adjunct al Muzeului Național al Unirii a mulțumit casei Artmark și Primăriei Alba Iulia pentru oportunitatea de a avea, chiar și numai pentru câteva ore, expus la Sala Unirii un astfel de obiect muzeal.
Ce spune primarul?
Dându-și seama că ar putea fi acuzat de implicare într-o acțiune de marketing legată de vânzarea drapelului, Mircea Hava și-a explicat participarea la conferința de presă cu sinceritate.
Din punctul său de vedere, susținerea demersului de a expune drapelul la Alba Iulia nu are legătură cu vreo licitație, ci doar cu evenimentul în sine. Cel de a găzdui un obiect care are legătură cu moții lui Avram Iancu și prilejul pe care acest moment în conferă pentru a ne reaminti de un mare erou național.
A contat de asemenea și oportunitatea ca Cetatea Alba Carolina să fie promovată la televizor. Mai precis la emisiunea lui Rareș Bogdan, originar din Ocna-Mureș, județul Alba, care, așa cum a mărturisit primarul, l-a sunat și i-a propus să suțină acest demers (n.r. promovarea turneului drapelului la Alba Iulia), care se va încheia deseară în studioul Realității și “Jocurilor de putere”.
Pare o afacere corectă pentru Alba Iulia!
Ce spune reprezentantul casei de licitații Artmark?
Valeriu Sângeorzan, directorul de marketing al casei de licitații Artmark, a încercat să lămurească cât mai multe aspecte legate de drapel și licitația de miercuri, susținând că evenimentul de astăzi face parte dintr-un demers ce are atât componenta de marketing, cât și cea de a prezenta celor interesați un obiect de o mare valoare simbolică pentru români.
Acesta a precizat că în urma unei expertize realizate de o comisie de specialiști, drapelului i-a fost autentificată vechimea de peste 160 de ani, precum și vopselurile, respectiv materialele din care este confecționat. Obiectul de muzeu aparține moștenitorilor lui Corneliu Vadim-Tudor.
Despre valoarea obiectului de muzeu, Valeriu Sângeorzan a prezentat două perspective. Din punct de vedere strict tehnic, valoarea drapelului este cea pe care o va stabili cumpărătorul. Din punct de vedere simbolic, încărcătura sa istorică și emoțională îl fac extrem de greu de evaluat în termeni financiari.
Directorul de marketing al casei de licitații Artmark susține că există deja mai multe inițiative private, din județul Cluj, interesate să intre în posesia drapelului în urma licitației, dar și trei primării care și-au anunțat intenția de a participa la licitația ce va avea loc miercuri. Nu știm care sunt acelea, dar știm sigur că nu este vorba despre Primăria Alba iulia.
B.P.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Infrastructura rutieră din Rimetea va fi modernizată la standarde europene: Investiție de peste 4,5 milioane lei
Infrastructura rutieră din Rimetea va fi modernizată la standarde europene: Investiție de peste 4,5 milioane lei Infrastructura rutieră din Rimetea va fi modernizată la standarde europene, astfel încât accesul locuitorilor din zonă către alte localități și către rețeaua județeană de transport să se desfășoare în condiții maxime de siguranță și confort. APM Alba a dat […]
FOTO | Modernizare Piața Agroalimentară Alba Iulia: Sistem de climatizare și anveloparea parțială a fațadelor. Valoarea investiției, peste 16.000 lei
Modernizare Piața Agroalimentară Alba Iulia: Sistem de climatizare și anveloparea parțială a fațadelor. Valoarea investiției, peste 16.000 lei Administrația din Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție DALI pentru proiectul ,,Modernizare Piața Agroalimentară prin anveloparea parțială a fațadelor cu o structură vitrată din aluminiu și instalare sisteme de ventilație și climatizare”. Potrivit documentației, modernizarea […]
FOTO | Continuă proiectul de modernizare al Școlii din Sântimbru: Au fost montate panourile fotovoltaice
Continuă proiectul de modernizare al Școlii din Sântimbru: Au fost montate panourile fotovoltaice La Sântimbru continuă modernizarea școlii, în urmă cu o săptămână fiind montate panourile fotovoltaice pe clădire. De asemenea, de curând, 40 de gospodării din comună au fost dotate și ele cu panouri și baterii în valoare de 10.000 de euro fiecare. ,,În […]