Rămâi conectat

Curier Județean

Ce cantități de aur au fost extrase din Apuseni în Al Doilea Război Mondial. Care era situația la argint și mercur

FURDUI Alexandru

Publicat

în

Ce cantități de aur au fost extrase din Apuseni în Al Doilea Război Mondial. Care era situația la argint și mercur

Munții Apuseni sunt cunoscuți încă din antichitate ca fiind o resursă importantă de metale prețioase. Pe lângă auri aici s-au mai exploatat argint, mercur și sare.

Periodic au fost făcute statistici cu privire la cantitatea de metale exploatate, documentele fiind păstrate până în prezent. Un astfel de document aflat la Arhivele Naționale Alba arată cât aur, argint, mercur și sare s-au extras în Alba în perioada 1939 – 1944, perioadă care coincide cu cel de-al Doilea Război Mondial.

Documentul a fost emis de Inspectoratul Minier cu sediul la Zlatna în 1945. La aur, cel mai prolific an a fost 1940 când s-a obținut cantitatea de 313 kg. Potrivit informațiilor notate de șeful inspectoratului, aurul a fost exploatata sub formă de filoane în aur liber sau legat de pirite. Aceasta este forma în care se găsea aurul la Zlatna, Almașu Mare, Trâmpoiele și Techereu.

Situația este similară și în cazul argintului. În aceeași perioadă s-au extras anual cantități cuprinse între 144 și 289 de kilograme de argint.

Mercurul a început să fie exploatat din 1941, iar în 1943 s-au scos peste 6 tone sub formă de cinabarit (sulfura de mercur). Exploatarea mercurului a început la Valea Dosului (Zlatna) în 1941 cu 311 kilograme și a ajuns în 1944 la peste 6.053 de kilograme.

Sarea era exploatată din masivele de Ocna Mureș sub formă naturală, în cantități impresionante. În 1943 s-au exploatat aproape 130.000 de tone de sare, pentru ca anul următor să fie scoase la suprfață doar 58.000 de tone.

Cel mai important zăcământ de metale prețioase este, însă, la Roșia Montană. Zăcământul este considerat cel mai mare din Europa. Potrivit studiilor de specialitate aici s-ar afla cel puțin 314 tone de aur și peste 1.000 de tone de argint.

Sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | APEL pentru salvarea lui Bubico, un cățel rănit grav prin mușcătură. Asociație: „Este cel mai grav caz de câine mușcat pe care l-am întâlnit”

Lucian Daramus

Publicat

în

APEL pentru salvarea lui Bubico, un cățel rănit grav prin mușcătură Asociația Help 4 Strays a lansat un apel public pentru salvarea lui Bubico, un cățel rănit grav prin mușcătură. „Este cel mai grav caz de câine mușcat pe care l-am întâlnit”, spune Andreea Berar, fondatoarea asociației. În cazul lui Bubico, s-a întâmplat exact ceea […]

Citește mai mult

Curier Județean

O biserică monument istoric din Alba, afectată de un incendiu acum 6 ani, va fi restaurată și consolidată

Lucian Daramus

Publicat

în

O biserică monument istoric din Alba, afectată de un incendiu acum 6 ani, va fi restaurată și consolidată Un incendiu a afectat în octombrie 2019 clopotnița datând din secolul al XVII-lea a Bisericii Unitariene din Sânmiclăuș, comuna Șona, monument istoric.  Focul a mistuit scările de acces în clopotniță, construite din lemn. Prin intervenţia promptă şi […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Liceele cu program sportiv din Alba Iulia și Sebeș au început anul școlar 2025-2026 cu directori noi: Ce își propun Ana Rodean și Doru Oancea

Lucian Daramus

Publicat

în

Liceele cu program sportiv din Alba Iulia și Sebeș au început anul școlar 2025-2026 cu directori noi: Ce își propun Ana Rodean și Doru Oancea Liceele cu profil sportiv din Alba Iulia și Sebeș au început anul școlar 2025-2026 cu directori noi.  Este vorba de Ana Rodean (41 de ani), la liceul sportiv albaiulian, respectiv […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea