Rămâi conectat
MA-RA-MU

Opinii - Comentarii

Ce așteptări salariale au românii: Bărbații între 45 și 54 de ani – peste 4.100 lei net; femeile între 55 și 65 de ani – 3.853 lei, iar tinerii între 25 și 34 de ani s-ar mulțumi cu 2.519 lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

salariuBărbații români cu vârste între 45 și 54 de ani au cele mai mari așteptări salariale atunci când vine vorba despre angajare, cu un cuantum net de 4.146 de lei pe lună, în timp ce femeile cu vârste între 55 și 65 de ani se mulțumesc cu un salariu lunar de 3.853 de lei, arată rezultatele unei cercetări de specialitate, dată marți, 15 noiembrie, publicității de eJobs.

În ceea ce priveşte cadrul general al pieţei muncii, candidaţii între 18 şi 24 de ani ar accepta să lucreze, în medie, pentru un salariu minim lunar net de 1.548 de lei, în vreme ce tinerii între 25 şi 34 de ani s-ar mulţumi cu minimum 2.519 lei net

În privința salariului minim net, studiul eJobs România arată că femeile ar accepta, dacă ar obține locul de muncă dorit, o remunerație de 2.311 lei/lună, cu peste 500 de lei mai puțin decât bărbații, care ar dori să câștige 2.880 de lei.

Cercetarea a evidențiat, de asemenea, că pe intervalul de vârstă 18 — 24 de ani există cele mai mici așteptări salariale nete, atât în cazul bărbaților, cât și al femeilor. Astfel, bărbații încadrați la această categorie de vârstă se așteaptă să primească 2.153 de lei net pe lună pentru jobul dorit, în timp ce femeile de 18 — 24 de ani își doresc 1.870 de lei net/lunar.

Potrivit sursei citate, dintre toți repondenții, bărbații între 45 și 65 de ani au cele mai mari așteptări salariale. În acest context, bărbații între 45 și 54 de ani și-ar dori să primească un salariu just (salariu considerat corect din punctul de vedere al respondentului) net lunar de 4.146 de lei, în vreme ce bărbații între 55 și 65 de ani ar fi mulțumiți cu un câștig just net lunar de 4.091 de lei.

În cazul femeilor, cele mai mari așteptări salariale sunt întâlnite în grupa de vârstă 45 — 65 de ani, iar spre deosebire de bărbați, femeile între 55 și 65 de ani au cele mai ridicate așteptări salariale juste, cu 3.853 de lei, în vreme de femeile între 45 și 54 de ani s-ar mulțumi, lunar, cu 3.527 de lei.

‘Românii aflați la începutul și la sfârșitul carierei sunt dispuși să facă mari compromisuri în ceea ce privește salariul. Cea mai mare diferență între salariul considerat just și salariul minim pe care ar fi dispuși să-l accepte candidații se întâlnește la segmentul de vârstă 55-65 ani și este de 29%. Urmează în top grupa de vârstă 18-24 ani, unde diferența între salariul just și câștigul probabil este de 28%. Interesant este că, pe eșantionul de vârstă 25-34 de ani, salariul pe care îl consideră just femeile pentru postul căutat se ridică la 2.877 de lei, similar cu remunerația minimă pe care ar accepta-o bărbații între 25 și 34 de ani’, notează realizatorii studiului de piață.

În ceea ce privește cadrul general al pieței muncii, candidații între 18 și 24 de ani ar accepta să lucreze pentru un salariu minim lunar net de 1.548 de lei, în vreme ce tinerii între 25 și 34 de ani s-ar mulțumi cu minimum 2.519 lei net. Pe de altă parte, cei între 45 și 65 de ani ar accepta o remunerație lunară netă de peste 3.000 de lei.

La rândul lor, absolvenții de studii postuniversitare se consideră îndreptățiți să beneficieze de un venit (salariu just net) cu 83% mai mare decât absolvenții de liceu. În funcție de nivelul studiilor, absolvenții de liceu se așteaptă să primească un salariu just net de 2.274 de lei lunar, în timp ce absolvenții de studii postuniversitare își doresc să fie plătiți cu 4.161 de lei net. Totodată, cei ce au terminat o școală profesională se așteaptă să primească 2.466 de lei lunar (salariul just net), cu 8% mai mult decât absolvenții de liceu.

Conform eJobs, românii cu cele mai mari așteptări salariale își doresc joburi în domenii ca: Import-Export (4.944 de lei), Management/Consultanță (4.694 de lei) și Arhitectură/Design/Proiectare (4.315 lei). La polul opus, cele mai modeste așteptări salariale se întâlnesc în sectoarele de activitate: Secretariat/Administrativ (2.225 de lei), Media/Jurnalism (2.283 de lei) și Relații Publice (2.450 de lei).

În același timp, candidații care își caută locuri de muncă în Asigurări/Intermedieri financiare sunt cei mai dispuși la negocieri când vine vorba despre câștigul lunar net, diferența între salariul considerat just și salariul minim acceptat fiind de 50%.

Cercetarea de specialitate a scos în evidență faptul că, deși angajații din București sunt cel mai bine plătiți la nivel național, candidații din regiunea Vest au așteptări salariale mai mari decât în Capitală. Salariul net considerat just de candidații din partea de vest a României, care vor un loc de muncă, este de 3.618 lei, cu 62 de lei peste câștigurile dorite de candidații din regiunea București — Ilfov.

Pe de altă parte, candidații din regiunea Nord-Est au cele mai modeste așteptări salariale juste la nivelul țării, cu un câștig lunar așteptat de 2.784 de lei net. În regiunea Sud-Vest Oltenia candidații au cea mai mare flexibilitate când vine vorba despre negocierea salariului, cu o diferență între salariul considerat just și salariul minim acceptat de 33%.

Studiul eJobs a fost realizat în perioada 1 — 15 iunie 2016, pe un eșantion de 1.271 de utilizatori ai platformei de recrutare.

sursa: agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Tradiții și superstiții de Ignat, ziua în care sunt sacrificați porcii. Cum vor fi pedepsiți cei care muncesc în această zi

Ziarul Unirea

Publicat

în

În tradiția creștină românească, tăiatul porcului are o dată bine stabilită. Această zi este denumită Ignat, deoarece în calendarul creștin-ortodox, ziua coincide cu Sfântul Ignatie Teoforul Despre Sfântul Ignatie Teoforul prăznuit pe 20 decembrie se ştie că a lăsat Bisericii documente preţioase – scrisorile sale dedicate comunităţilor crestine prin care trecea pe drumul martiriului, care […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea