Cazul KRONOSPAN Sebeș: O LECȚIE dată PARLAMENTARILOR din Alba de un deputat din Mureș
În 11 ianuarie, la Sebeş, avea loc cel mai mare protest organizat vreodată în judeţul Alba. Circa 2000 de localnici au participat atunci la marșul „Opriți poluarea în Sebeș!“, strigându-şi în stradă îngrijorarea cu privire la impactul pe care emisiile toxice din aerul ce sunt nevoiţi să îl respire ar putea să îl aibă asupra sănătăţii lor şi a copiilor lor, asupra plantelor, pomilor, albinelor etc.
Au ieşit şi datorită lipsei încrederii în cei care îi reprezintă. În autotităţile locale care au avut şi au rolul să protejeze mediul, sănătatea populaţiei, aplicarea legii.
Protestele au continuat la Sebeş duminică de duminică şi nici nu dau semne să se oprească. În tot acest timp, aleşii judeţului au privit de la distanţă fenomenul, iar tensiunea socială a crescut constant, în paralel cu suspiciunile legate de legalitatea unor avize şi autorizaţii.
Şi totuşi, un parlamentar român s-a implicat încă de la început. Numele său este Cristian Chirteş şi este deputat PNL. A mers la Sebeş, cu ocazia celui de al doilea protest, în 18 ianuarie, unde a vorbit cu reprezentanţii ONG-urilor şi cu alţi oameni din stradă.
A invitat apoi organizaţiile nonguvernamentale din Sebeş, care au drept scop protejarea mediului, la discuţii în judeţul Mureş, la biroul său parlamentar. Şi s-au şi întâlnit. Iar în urma discuţiilor, deputatul PNL de Mureş a făcut o declaraţie publică pe care o puteţi citi mai jos. În plus, deputatul Cristian Chirteș și-a exprimat deschis susținerea ONG-urilor în asocierea lor şi a prezentat doleanțele locuitorilor din Sebeş în Comisia de Mediu din Parlament, întrunită la începutul acestei săptămâni,
Iată cum justifică Chirteş, implicarea sa în mişcările de la Sebeş:
„Localnicii solicită autorităţilor să ia măsuri urgente în vederea stopării poluării oraşului Sebeş şi să interzică continuarea activităţii principalului poluator S.C Kronospan S.A. atâta timp cât acesta nu respectă cu strictețe normele europene de protecție a mediului.
Acest aspect mă preocupă constant și, chiar dacă Sebeșul nu este în circumscripția mea electorală, sunt parlamentar al României și sunt dator să iau poziție atunci când drepturile cetățenești sunt încălcate. Cunosc foarte bine situația deoarece ea există și la Reghin.
Ca parlamentar am voinţa şi deschiderea de a duce în forul legislativ problemele ridicate de toate ONG-urile care luptă pentru protecţia mediului şi de a amenda legislaţia specifică acestui domeniu.”
Concluziile întâlnirii cu reprezentanţii ONG-urilor. Declaraţia deputatului Cristian Chirteş
„Este regretabil că, în loc să aleagă calea dialogului, Kronospan înțelege să negocieze de pe o poziție de forță, determinată de potențialul financiar probabil; în urma protestelor de la Sebes, ONG-urile participante au primit o adresă cu tentă de amenințare. Reprezentanții companiei forțează un consens în termenii și condițiile lor și spun că în caz contrar își rezervă dreptul de a-i da în judecată pe motiv că protestarii au promovat materiale în spațiul public care afectează imaginea Kronospan. Și, desigur, susțin că vor cere și daune materiale.
– Istoricul companiei Kronospan nu este tocmai curat; în trecut au avut loc incidente cu deversări de formaldehidă pe care nu le-au anunțat la momentul producerii lor, dar pe care ulterior le-au recunoscut.
– Depașirile de emisie care au avut loc în ultima perioadă la Kronospan nu mai sunt recunoscute de APM Alba
– Suportul autorităților locale se îndreaptă mai mult către investitori, nu în favoarea populației care are dreptul să afle informații despre existența unor amenințări la sănătatea ei. Oricât de grea este situația financiară a administrațiilor, este inacceptabil ca acestea să renunțe să-I reprezinte pe oamenii care i-au ales, care sunt și ei plătitori de taxe și impozite.
– Funcționarea unor astfel de fabrici cu emisii toxice nu afectează doar oamenii. S-a constatat că în zona Sebeș apicultorii au avut de suferit mari pierderi de albine din cauza poluării.
Deputatul Cristian Chirteș a încurajat reprezentanții organizațiilor și i-a asigurat că, pe lângă ceea ce va prezenta el, va face demersuri pentru ca ONG-urile să fie invitate la discuții la comisiile parlamentare. Cristian Chirteș a spus că societatea civilă trebuie să fie ascultată de politicieni mai mult decât până acum.
La întâlnire au participat la discuții următoarele asociații: Inițiativa Civică Reghin, Prima Natura Alba Iulia, APIS Valea Sebeșului, Cooperativa Agricolă Obreja, Grupul Inițiativa Civică Sebeș, Năsăpiştii Cugir, Centrul Independent pentru Protecția Mediului Sebeș, Asociația Lupii Sigidavei, Unda Verde.”
foto: Cristian Chirteş
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
13 clădiri industriale degradate vor fi demolate într-un oraș din Alba: Cât se estimează că va dura operațiunea
13 clădiri industriale degradate vor fi demolate într-un oraș din Alba: Cât se estimează că va dura operațiunea Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului (SPAP) Sebeș a lansat achiziția lucrărilor de demolare pentru construcțiile de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 59, înscrise în CF 71399 și CF 71225. Valoarea estimată a contractului este de 1.222.100 […]
La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă
La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă La doar 38 de ani, Radu Ilyeș, din Alba Iulia, a pierdut lupta pentru viața sa. Radu s-a confruntat cu probleme medicale extrem de grave: tromboze ale venelor mezenterice, hipertensiune portală severă, varice digestive, […]
Bărbat din Zlatna, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, arestat după ce ar fi încercat să intre cu o bâtă într-o locuință. S-a ascuns și a așteptat să atace victima
Bărbat din Zlatna, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, arestat după ce ar fi încercat să intre cu o bâtă într-o locuință. S-a ascuns și a așteptat să atace victima Un bărbat aflat sub control judiciar și trimis în judecată pentru agresiune sexuală a fost arestat preventiv, după ce ar fi pătruns fără drept în […]
