Ştirea zilei

Cât mai câştigă românii. Topul salariilor, pe judeţe: Zone precum Alba au reuşit să detroneze pe cele care aparent, au un potenţial mai mare

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât mai câştigă românii. Topul salariilor, pe judeţe: Zone precum Alba au reuşit să detroneze pe cele care aparent, au un potenţial mai mare

Petrecerea Divorțaților

Și în 2018, salariul rămâne principalul criteriu în funcţie de care românii îşi aleg cariera, angajatorul şi chiar oraşul în care vor să locuiască şi să lucreze. Media salarială, la nivel naţional, creşte proporţional cu numărul de angajatori existenţi în fiecare oraş, cu industria din care fac parte, dar şi cu amploarea acestora.

Bucureştiul, centrul financiar şi de business al ţării, este nu doar cel mai mare angajator din România, ci şi cel care oferă cele mai bune salarii pentru candidaţi. Astfel, câştigul mediu net din Capitală este de 2.723 de lei pe lună, potrivit Paylab.ro, comparatorul salarial lansat de eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online de pe piaţa locală.

Veniturile medii ale angajaţilor din Bucureşti depăşesc cu aproape 100 de lei, lunar, salariul mediu net pe economie, care, la finalul lunii septembrie, ajungea la 2.688 de lei, după cum arată datele Institutului Naţional de Statistică. Următorii în topul celor mai bine plătiţi angajaţi din România sunt cei din Cluj, care încasează lunar, în medie, 2.664 de lei.

La scurtă distanţă de aceştia se află angajaţii din Timiş, care raportează o medie a veniturilor de 2.656 de lei. Judeţele mai mici din Vestul şi Centrul ţării vin din urmă cu un plafon salarial similar şi mult apropiat de cel din judeţele mai mari. Astfel, în Alba, media salarială este de 2.591 de lei pe lună, în Harghita 2.539 de lei, iar în Braşov şi Sibiu de 2.513 lei.

„Faptul că Bucureştiul, Clujul şi Timişoara sunt judeţele care oferă cele mai mari salarii din România nu este o surpriză pentru nimeni. Aici îşi desfăşoară activitatea cele mai mari companii, locale şi multinaţionale, toate sunt centre universitare importante, iar bazinul de candidaţi este uriaş. Cu toate acestea, este interesant faptul că judeţe precum Harghita sau Alba au reuşit să detroneze zone care, aparent, au un potenţial mai mare, precum Iaşi sau Constanţa“, declară Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Potrivit Paylab.ro, salariul mediu pentru Iaşi este de 2.394 de lei, iar pentru Constanţa de 2.203 lei. Cele mai mici salarii La celălalt pol, al judeţelor cu cele mai mici salarii din ţară, pe primul loc se află Gorjul, cu o medie de 2.006 lei.

Angajaţii din Vrancea sunt următorii cel mai prost plătiţi din România, cu încasări lunare medii de 2.031 de lei, fiind urmaţi de cei din Mehedinţi şi Buzău – 2.093, respectiv 2.094. În topul judeţelelor cu salarii mici mai intră şi Vasluiul şi Călăraşiul, unde depăşeşte uşor pragul de 2.100 de lei. La nivel de industrii, cele mai mari salarii sunt oferite în IT şi telecomunicaţii, banking sau asigurări şi fonduri de pensii.

La celălalt capăt al topului, se află industrii precum HoReCa, industria textilă sau cea alimentară.

Sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

13 clădiri industriale degradate vor fi demolate într-un oraș din Alba: Cât se estimează că va dura operațiunea

Ioana Oprean

Publicat

în

13 clădiri industriale degradate vor fi demolate într-un oraș din Alba: Cât se estimează că va dura operațiunea Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului (SPAP) Sebeș a lansat achiziția lucrărilor de demolare pentru construcțiile de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 59, înscrise în CF 71399 și CF 71225. Valoarea estimată a contractului este de 1.222.100 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă

Ioana Oprean

Publicat

în

La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă La doar 38 de ani, Radu Ilyeș, din Alba Iulia, a pierdut lupta pentru viața sa. Radu s-a confruntat cu probleme medicale extrem de grave: tromboze ale venelor mezenterice, hipertensiune portală severă, varice digestive, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bărbat din Zlatna, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, arestat după ce ar fi încercat să intre cu o bâtă într-o locuință. S-a ascuns și a așteptat să atace victima

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat din Zlatna, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, arestat după ce ar fi încercat să intre cu o bâtă într-o locuință. S-a ascuns și a așteptat să atace victima Un bărbat aflat sub control judiciar și trimis în judecată pentru agresiune sexuală a fost arestat preventiv, după ce ar fi pătruns fără drept în […]

Citește mai mult