Cât câștigă angajații din Primăria Sebeș, după aplicarea legii salarizării. Primarul are un venit de peste 9.000 de lei, iar cel mai mic salariu este 1.700 de lei
Consilierii locali din Sebeș au aprobat, miercuri, în ședința ordinară un proiect de hotărâre care a vizat creșterea veniturilor angajaților municipalității, conform prevederilor Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice.
Cel mai mare salariu de bază îl obține primarul, 9.425 de lei (brut), urmat de viceprimar – 7.975 de lei, și de secretarul municipiului, care de luna aceasta va câștiga 7.583 de lei. La polul opus, cel mai mic venit în administrația locală este de 1.711 lei, pentru mai multe funcții, printre care paznic, portar la Direcția Poliția Locală sau muncitor la Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului.
Salariile de bază se determină prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare (1.450 de lei).
Funcțiile și valoarea brută a salariilor:
Primar: 9.425 de lei
Viceprimar: 7.975 de lei
Aparatul de specialitate al primarului și aparatul permanent de lucru al Consiliului Local
Secretar municipiu: 7.583 de lei
Arhitect-şef, gradul II: 7.018 lei
Director executiv, gradul II: 6.092 lei
Şef serviciu, gradul II: 6.206 lei
Şef birou, gradul II: 5.524 de lei
Auditor, peste 20 de ani vechime: 4.712 lei (pentru grad profesional superior) 3.915 (grad profesional principal) și 3.451 de lei pentru grad profesional asistent
Auditor, între 3 și 5 ani vechime: 4.074 (pentru grad profesional superior), 3.378 (grad profesional principal) și 2.972 de lei pentru grad profesional asistent
Auditor, fără vechime: 2.769 (grad profesional asistent)
Consilier,consilier juridic, inspector, peste 20 de ani vechime: 4.480 (grad profesional superior), 3.683 grad profesional principal, 3.219 grad profesional asistent și 2.305 grad profesional debutant
Consilier,consilier juridic, inspector, fără vechime: 3.596 lei (grad profesional superior), 2.958 lei grad profesional principal, 2.581 grad profesional asistent și 1.841 lei grad profesional debutant
Referent /inspector protecţie civilă, peste 20 de ani vechime: 3.683 de lei grad profesional superior, 2.987 grad profesional principal, 2.421 grad profesional asistent și 2.131 de lei grad profesional debutant
Referent /inspector protecţie civilă, fără vechime: 2.958 de lei grad profesional superior, 2.407 lei grad profesional principal, 1943 lei grad profesional asistent și 1.711 lei grad profesional debutant
Consilier gradul IA: 5.756 de lei (cu vechime peste 20 de ani), 5.611 (între 15 și 20 de ani vechime), 4.959 (între 3 și 5 ani vechime), 4.611 fără vechime
Inspector de specialitate gradul IA: 4.031 de lei (vechime peste 20 de ani) 3.233 de lei( fără vechime)
Consilier gradul I: 3.799 (peste 20 de ani vechime), 3.045 de lei (fără vechime)
Consilier juridic gradul I: 3.799 de lei (peste 20 de ani vechime), 3.045 de lei (fără vechime)
Secretar- dactilograf: 3.451 de lei (peste 20 de ani vechime), 2.769 lei (fără vechime)
Şofer I care deserveşte aleşii locali: 3.683 de lei (peste 20 de ani vechime), 2.958 de lei (fără vechime)
Şofer I – alte categorii: 2.755 de lei (peste 20 de ani vechime), 2.218 (fără vechime)
Serviciul Cheltuieli si Resurse Umane, Biroul Contencios Juridic, Administraţie, Transparenta Decizionala si Arhiva si Compartimentele Investiţii Publice, Achiziţii Publice
Şef serviciu, gradul II: 6.641 de lei
Şef birou, gradul II: 5.901 lei
Consilier, consilier juridic, inspector (peste 20 de ani vechime): 4.799 de lei grad profesional superior, 3.944 lei grad profesional principal, 3.451 lei grad profesional asistent, 2.465 lei grad profesional debutant
Consilier,consilier juridic, inspector (fără vechime) – 3.857 de lei grad profesional superior, 3.161 de lei grad profesional principal, 2.769 lei grad profesional asistent, 1.972 lei grad profesional debutant
Referent, peste 20 de ani vechime: 3.944 de lei grad profesional superior, 3.204 lei grad profesionl principal, 2.581 de lei grad profesional asistent, 2.276 de lei grad profesional debutant
Referent, fără vechime: 3.161 de lei grad profesional superior, 2.566 de lei grad profesionl principal, 2.073 lei grad profesional asistent, 1827 lei grad profesional debutant
Inspector de specialitate gradul IA: cel mai mare salar 4.306 lei (peste 20 de ani vechime) și 3.465 lei (fără vechime)
Consilier gradul I: între 3.262 (fără vechime) și 4.060 lei (peste 20 de ani vechime)
Direcția POLIȚIA LOCALĂ
Director executiv, gradul II: 5.756 lei
Poliţist local, clasa I: de la 1.798 (debutant, fără vechime) la 4.031 lei (grad profesional superior, peste 20 de ani vechime)
Poliţist local, clasa III – de la 1.711 lei (debutant, fără vechime) la 2.523 lei ( grad profesional superior, peste 20 de ani vechime)
Muncitor 1 –de la 1.841 de lei la 2.305 lei
Paznic/portar: de la 1.711 lei la 2.131 lei
Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor
Şef serviciu, gradul II: 5.756 lei
Consilier, inspector: de la 1.899 de lei (debutant, fără vechime), la 4.480 lei (grad profesional superior, peste 20 de ani vechime)
Referent: de la 1.711 lei (debutant, fără vechime) la 3.103 (grad profesional superior, cu peste 20 de ani vechime)
Ajutor analist programator gradul IA: de la 1.711 (fără vechime) la 2.131 lei (peste 20 de ani vechime)
SERVICIUL VOLUNTAR pentru SITUAȚII de URGENȚĂ
Şef serviciu gradul II: 4.480 lei
Şef formaţie intervenţie: de la 1.943 lei la 2.421 lei, în funcție de vechime
Conducător autospecială: de la 2.117 lei la 2.639 de lei, în funcție de vechime
Pompier servant: de la 1.754 lei la la 2.189 lei, în funcție de vechime
SERVICIUL PUBLIC DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ
Director executiv, gradul II: 6.438 lei
Şef serviciu, gradul II: 5.292 lei
Şef birou, gradul II: 5.176 lei
Auditor grad profesional superior: de la 2.958 lei (grad profesional principal) la 4.031 lei (grad profesional superior), în funcție de vechime
Consilier,consilier juridic, inspector: de la 2.305 lei (grad prof. asistent) la 3.799 lei (grad. prof. superior), în funcție de vechime
Referent de specialitate: de la 2.177 lei (grad. prof. principal) la 2.987 lei (grad prof. superior), în funcție de vechime
Referent: de la 2.030 lei la 2.523 de lei, în funcție de vechime
Inspector de specialitate gradul III: de la 2.030 lei la 2.523 de lei, în funcție de vechime
Administrator I: de la 2.117 lei la 2.639 lei, în funcție de vechime
Şofer: de la 1.769 lei la 2.204 lei, în funcție de vechime
Îngrijitor I/ Portar I/ Muncitor calificat III/ Referent,gradul II: de la 1.522 lei la 1.899 lei, în funcție de vechime
Muncitor calificat IV: de la 1.479 lei la 1.856 lei
SERVICIUL PUBLIC DE ADMINISTRARE A PATRIMONIULUI
Director gradul II: 6.902 lei
Director adjunct gradul II: 5.176 lei
Sef serviciu gradul II: 4.582 lei
Sef birou gradul II: 4.451 lei
Sef formaţie gradul II: de la 2.378 lei la 2.958 lei, în funcție de vechime
Consilier juridic gradul 1A: de la 3.262 lei la 4.074, în funcție de vechime
Consilier gradul 1 A: de la 3.001 lei la 3.741 lei
Inspector de specialitate gradul 1 A: de la 3.016 lei la 3.755 lei
Economist specialist gradul 1 A: de la 3.059 lei la 3.813 lei
Tehnician economist gradul III: de la 2.320 lei la 2.885 lei, în funcție de vechime
Referent 1 A: de la 1.943 lei la 2.407 lei
Magaziner 1/ Casier încasator: de la 1.841 lei la 2.291 lei
Şofer 1: de la 1.899 lei la 2.363 lei
Muncitor 1: de la 1.711 lei la 2.131 lei
Muncitor II: de la 1653 lei la 2.059 lei
Muncitor III/ Muncitor IV: de la 1.493 lei la 1.856 lei, în funcție de vechime
Muncitor necalificat: de la 1.479 lei la 1.856 lei, în funcție de vechime
CĂMINUL PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE:
Economist: de la 2.030 lei la 2.523 lei, în funcție de vechime
Magaziner: de la 2.030 lei la 2.523 lei, în funcție de vechime
Sef formaţie muncitori (administrator, şofer, cadru tehnic PSI): de la 2.247 lei la 2.813 lei
Muncitor calificat I (bucătar): de la 1.827 lei la 2.276 lei, în funcție de vechime
Muncitor calificat IV: de la 1.711 lei la 2.131 lei. (A.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 2 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor