Rămâi conectat

Politică Administrație

Cât câștigă angajații din Primăria Sebeș, după aplicarea legii salarizării. Primarul are un venit de peste 9.000 de lei, iar cel mai mic salariu este 1.700 de lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Consilierii locali din Sebeș au aprobat, miercuri, în ședința ordinară un proiect de hotărâre care a vizat creșterea veniturilor angajaților municipalității, conform prevederilor Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice.

Cel mai mare salariu de bază îl obține primarul, 9.425 de lei (brut), urmat de viceprimar – 7.975 de lei, și de secretarul municipiului, care de luna aceasta va câștiga 7.583 de lei.  La polul opus, cel mai mic venit în administrația locală este de 1.711 lei, pentru mai multe funcții, printre care paznic, portar la Direcția Poliția Locală sau muncitor la Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului.

Salariile de bază se determină prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare (1.450 de lei).

Funcțiile și valoarea brută a salariilor:

Primar: 9.425 de lei

Viceprimar: 7.975 de lei

Aparatul de specialitate al primarului și aparatul permanent de lucru al Consiliului Local

Secretar municipiu: 7.583 de lei

Arhitect-şef, gradul II: 7.018 lei

Director executiv, gradul II: 6.092 lei

Şef serviciu, gradul II: 6.206 lei

Şef birou, gradul II: 5.524 de lei

Auditor, peste 20 de ani vechime: 4.712 lei (pentru grad profesional superior) 3.915 (grad profesional principal) și 3.451 de lei pentru grad profesional asistent

Auditor, între 3 și 5 ani vechime: 4.074 (pentru grad profesional superior), 3.378 (grad profesional principal) și 2.972 de lei pentru grad profesional asistent

Auditor, fără vechime: 2.769 (grad profesional asistent)

Consilier,consilier juridic, inspector, peste 20 de ani vechime: 4.480 (grad profesional superior), 3.683 grad profesional principal, 3.219 grad profesional asistent și  2.305 grad profesional debutant

Consilier,consilier juridic, inspector, fără vechime: 3.596 lei (grad profesional superior),  2.958 lei grad profesional principal, 2.581 grad profesional asistent și 1.841 lei grad profesional debutant

Referent /inspector protecţie civilă, peste 20 de ani vechime: 3.683 de lei grad profesional superior, 2.987 grad profesional principal, 2.421 grad profesional asistent și 2.131 de lei grad profesional debutant

Referent /inspector protecţie civilă, fără vechime: 2.958 de lei grad profesional superior,  2.407 lei grad profesional principal, 1943 lei grad profesional asistent și  1.711 lei grad profesional debutant

Consilier gradul IA: 5.756 de lei (cu vechime peste 20 de ani), 5.611 (între 15 și 20 de ani vechime), 4.959 (între 3 și 5 ani vechime), 4.611 fără vechime

Inspector de specialitate gradul IA: 4.031 de lei (vechime peste 20 de ani) 3.233 de lei( fără vechime)

Consilier gradul I:  3.799 (peste 20 de ani vechime), 3.045 de lei (fără vechime)

Consilier juridic gradul I: 3.799 de lei (peste 20 de ani vechime), 3.045 de lei (fără vechime)

Secretar- dactilograf: 3.451 de lei (peste 20 de ani vechime), 2.769 lei  (fără vechime)

Şofer I care deserveşte aleşii locali: 3.683 de lei (peste 20 de ani vechime), 2.958 de lei (fără vechime)

Şofer I – alte categorii: 2.755 de lei (peste 20 de ani vechime), 2.218 (fără vechime)

Serviciul Cheltuieli si Resurse Umane, Biroul Contencios Juridic, Administraţie, Transparenta Decizionala si Arhiva si Compartimentele Investiţii Publice, Achiziţii Publice

Şef serviciu, gradul II: 6.641 de lei

Şef birou, gradul II: 5.901 lei

Consilier, consilier juridic, inspector (peste 20 de ani vechime):  4.799 de lei grad profesional superior, 3.944 lei grad profesional principal, 3.451 lei grad profesional asistent, 2.465 lei grad profesional debutant

Consilier,consilier juridic, inspector (fără vechime) – 3.857 de lei grad profesional superior, 3.161 de lei grad profesional principal, 2.769 lei grad profesional asistent, 1.972 lei grad profesional debutant

Referent, peste 20 de ani vechime: 3.944 de lei grad profesional superior, 3.204 lei grad profesionl principal, 2.581 de lei grad profesional asistent, 2.276 de lei grad profesional debutant

Referent, fără vechime: 3.161 de lei grad profesional superior, 2.566 de lei grad profesionl principal, 2.073 lei grad profesional asistent,  1827 lei grad profesional debutant

Inspector de specialitate gradul IA: cel mai mare salar 4.306 lei (peste 20 de ani vechime) și 3.465 lei (fără vechime)

Consilier gradul I: între 3.262 (fără vechime) și 4.060 lei (peste 20 de ani vechime)

Direcția POLIȚIA LOCALĂ

Director executiv, gradul II: 5.756 lei

Poliţist local, clasa I:  de la 1.798 (debutant, fără vechime) la 4.031 lei (grad profesional superior, peste 20 de ani vechime)

Poliţist local, clasa III – de la 1.711 lei (debutant, fără vechime) la  2.523 lei ( grad profesional superior, peste 20 de ani vechime)

Muncitor 1 –de la 1.841 de lei  la 2.305 lei

Paznic/portar: de la 1.711 lei la 2.131 lei

Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor

Şef serviciu, gradul II: 5.756 lei

Consilier, inspector: de la 1.899 de lei (debutant, fără vechime), la 4.480 lei (grad profesional superior, peste 20 de ani vechime)

Referent: de la 1.711 lei (debutant, fără vechime) la 3.103 (grad profesional superior, cu peste 20 de ani vechime)

Ajutor analist programator gradul IA: de la 1.711 (fără vechime) la 2.131 lei (peste 20 de ani vechime)

SERVICIUL VOLUNTAR pentru SITUAȚII de URGENȚĂ

Şef serviciu gradul II: 4.480 lei

Şef formaţie intervenţie: de la 1.943 lei la 2.421 lei, în funcție de vechime

Conducător autospecială: de la 2.117 lei la 2.639 de lei, în funcție de vechime

Pompier servant: de la 1.754 lei la la 2.189 lei, în funcție de vechime

SERVICIUL PUBLIC DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ

Director executiv, gradul II: 6.438 lei

Şef serviciu, gradul II: 5.292 lei

Şef birou, gradul II: 5.176 lei

Auditor grad profesional superior: de la 2.958 lei (grad profesional principal) la 4.031 lei (grad profesional superior), în funcție de vechime

Consilier,consilier juridic, inspector:  de la 2.305 lei (grad prof. asistent) la 3.799 lei (grad. prof. superior), în funcție de vechime

Referent de specialitate: de la 2.177 lei (grad. prof. principal) la 2.987 lei (grad prof. superior), în funcție de vechime

Referent: de la 2.030 lei la 2.523 de lei, în funcție de vechime

Inspector de specialitate gradul III: de la 2.030 lei la 2.523 de lei, în funcție de vechime

Administrator I: de la 2.117 lei la 2.639 lei, în funcție de vechime

Şofer: de la 1.769 lei la 2.204 lei, în funcție de vechime

Îngrijitor I/ Portar I/ Muncitor calificat III/ Referent,gradul II: de la 1.522 lei la 1.899 lei, în funcție de vechime

Muncitor calificat IV: de la 1.479 lei la 1.856 lei

SERVICIUL PUBLIC DE ADMINISTRARE A PATRIMONIULUI

Director gradul II: 6.902 lei

Director adjunct gradul II: 5.176 lei

Sef serviciu gradul II: 4.582 lei

Sef birou gradul II: 4.451 lei

Sef formaţie gradul II: de la 2.378 lei la 2.958 lei, în funcție de vechime

Consilier juridic gradul 1A: de la 3.262 lei la 4.074, în funcție de vechime

Consilier gradul 1 A: de la 3.001 lei la 3.741 lei

Inspector de specialitate gradul 1 A: de la 3.016 lei la 3.755 lei

Economist specialist gradul 1 A: de la 3.059 lei la 3.813 lei

Tehnician economist gradul III: de la 2.320 lei la 2.885 lei, în funcție de vechime

Referent 1 A: de la 1.943 lei la 2.407 lei

Magaziner 1/ Casier încasator: de la 1.841 lei la 2.291 lei

Şofer 1: de la 1.899 lei la 2.363 lei

Muncitor 1: de la 1.711 lei la 2.131 lei

Muncitor II: de la 1653 lei la 2.059 lei

Muncitor III/ Muncitor IV: de la 1.493 lei la 1.856 lei, în funcție de vechime

Muncitor necalificat: de la 1.479 lei la 1.856 lei, în funcție de vechime

CĂMINUL PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE:

Economist: de la 2.030 lei la 2.523 lei, în funcție de vechime

Magaziner: de la 2.030 lei la 2.523 lei, în funcție de vechime

Sef formaţie muncitori (administrator, şofer, cadru tehnic PSI): de la 2.247 lei la 2.813 lei

Muncitor calificat I (bucătar): de la 1.827 lei la 2.276 lei, în funcție de vechime

Muncitor calificat IV: de la 1.711 lei la 2.131 lei. (A.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comuna Ciuruleasa va avea 16 containere pentru colectarea deșeurilor: Licitația pentru un centru de colectare prin aport voluntar, lansată în SEAP

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comuna Ciuruleasa va avea 16 containere pentru colectarea deșeurilor: Licitația pentru un centru de colectare prin aport voluntar, lansată în SEAP Comuna Ciuruleasa a lansat licitația pentru centrul de colectare a deșeurilor prin aport voluntar. Proiectul, de peste 2 milioane de lei, cuprinde 16 containere pentru colectarea deșeurilor provenite de la gospodării sau instituții. Construcția […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea